DECIZIE nr. 1.210 din 11 noiembrie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16-20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIon Tiucă – procurorMihaela Ionescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16-20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată din oficiu în Dosarul nr. 8.078/117/2006 al Curţii de Apel Cluj – Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, întrucât motivele de neconstituţionalitate privesc aplicarea textului de lege criticat, aspect care excedează competenţei instanţei de contencios constituţional.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 10 aprilie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 8.078/117/2006, Curtea de Apel Cluj – Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16-20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. Excepţia a fost ridicată din oficiu în apelul formulat atât de reclamantele Juliana Gernard, Ilona Julia Gernard şi Maria Gabriela Gernard, cât şi de pârâtul Primăria Municipiului Cluj-Napoca împotriva Sentinţei civile nr. 351 din 4 mai 2007 a Tribunalului Cluj prin care a fost admisă în parte plângerea formulată de reclamante împotriva dispoziţiei emise de pârâtă, aceasta din urmă fiind obligată să emită o nouă dispoziţie prin care să restituie reclamantelor imobilul situat în Cluj-Napoca, Str. Borzeşti nr. 7, precum şi terenul aferent acestuia, iar pentru apartamentele înstrăinate şi terenul aferent acestora să propună măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri, în temeiul titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu luarea în considerare a despăgubirilor încasate în temeiul Legii nr. 112/1995. Prin apelul formulat, reclamantele au solicitat ca instanţa să se pronunţe prin hotărâre asupra fondului cererii, respectiv să dispună ea însăşi restituirea în natură a apartamentului nevândut şi a terenului aferent acestuia. Pârâtul a solicitat schimbarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii, întrucât imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2001.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa arată că, "pentru a soluţiona apelul reclamantelor, în sensul de a se pronunţa asupra măsurii de restituire în natură a apartamentului, subsolului şi terenului solicitate de acestea, trebuie să dispună reactualizarea despăgubirilor şi să oblige reclamantele la restituirea acestei sume, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte apartamentele vândute şi terenul aferent acestora, reclamantele au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent constând în diferenţa dintre despăgubirile primite în temeiul Legii nr. 112/1995, actualizată cu indicele inflaţiei şi valoarea de circulaţie a imobilului, aşa cum rezultă din dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol. Astfel, între reclamante şi stat, în măsura în care acţiunea lor ar fi fondată, ar exista creanţe reciproce, ce ar trebui compensate în temeiul art. 1143 şi următoarele din Codul civil.” Însă, arată că, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (5)-(9) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, evaluarea imobilelor preluate abuziv de către stat se face de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar hotărârea acesteia se atacă în contencios, aşa cum rezultă din prevederile art. 19 şi art. 20 din acelaşi titlu al actului normativ invocat. Aşadar, instanţa civilă, deşi competentă în continuare să se pronunţe asupra măsurii restituirii în natură a părţii rămase nevândute dintr-un imobil, precum şi asupra îndreptăţirii generale a reclamantelor la măsuri reparatorii, conform dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, nu este competentă să se pronunţe asupra valorii imobilului şi măsurilor reparatorii prin echivalent, ceea ce impietează asupra soluţionării apelului reclamantelor.” Mai arată că „din reglementarea cuprinsă în art. 19 şi art. 20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 rezultă că refuzul restituirii în natură se atacă în continuare la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare, iar, în cazul respingerii definitive a cererii de restituire în natură, dosarul se înaintează Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care va stabili apoi, în temeiul art. 16 alin. (3)-(8) – art. 18^9 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, măsurile reparatorii prin echivalent. Aşadar, legea naţională obligă persoanele ale căror imobile au fost preluate de stat abuziv la parcurgerea unei proceduri în două etape administrative succesive, fiecare urmată de o fază jurisdicţională, ceea ce duce la prelungirea excesivă a procedurii.” Astfel, „indivizibilitatea procedurii este evidentă, instanţa civilă fiind chemată să constate îndreptăţirea (sau neîndreptăţirea reclamantelor) la restituirea în natură a unei părţi din imobil, ca şi la măsuri reparatorii prin echivalent, urmând ca instanţa de contencios să cenzureze cuantumul şi natura acestor măsuri, după stabilirea lor de către Comisia Centrală.” Susţine că, „în aceste condiţii, durata procedurilor depăşeşte termenul rezonabil.” Consideră că „este excesiv să pretinzi unei persoane ca, în exercitarea aceluiaşi drept, să formuleze două acţiuni distincte în justiţie”, astfel încât consideră că textele de lege criticate încalcă dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Totodată, susţine că se încalcă atât dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1), cât şi prevederile art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, relative la interzicerea generală a discriminării. În acest sens, arată că "toate persoanele îndreptăţite au formulat notificări în acelaşi termen prevăzut de lege, nedepinzând de voinţa lor nici ordinea în care au fost soluţionate, nici durata procedurii." Aşadar, consideră că "nu se justifică ca, în cazul persoanelor ale căror notificări au fost soluţionate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, aceasta să fie cenzurată doar de instanţa civilă, atât sub aspectul posibilităţii restituirii în natură, cât şi sub aspectul stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent, instanţa civilă putând stabili o altă natură şi cuantum al măsurilor reparatorii prin echivalent, inclusiv prin acordarea doar a unor sume de bani fără plafonare, şi nu a unor titluri de despăgubire, iar, în cazul persoanelor având aceeaşi îndreptăţire, care au depus în acelaşi termen notificările, să existe o durată excesivă a procedurii (inclusiv jurisdicţionale), precum şi o limitare a măsurilor reparatorii, în condiţiile caracterului nefuncţional al Fondului Proprietatea.”De asemenea, arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, "Fondul Proprietatea" nu este unul funcţional, chiar în condiţiile adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, ceea ce înseamnă că, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, statul nu oferă o despăgubire echitabilă. Arată că CEDO, în deciziile „Breţcanu contra României” din 20 decembrie 2007 şi „Tudor contra României” din 17 ianuarie 2008, a reţinut că aceasta echivalează cu o lipsă prelungită şi totală a oricărei indemnizaţii, reprezentând o încălcare a dreptului la un bun prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.Arată că "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat o decizie în recurs în interesul legii, respectiv Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007, prin care a stabilit că prevederile cuprinse în art. 16 şi următoarele din titlul VII al Legii nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor sau dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001. Cu alte cuvinte, pentru dispoziţiile emise ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, cum este şi cea care face obiectul prezentului litigiu, sunt aplicabile prevederile art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005.”În fine, susţine că motivele de neconstituţionalitate invocate nu privesc aplicarea şi interpretarea legii, situaţie în care excepţia ar fi inadmisibilă, "pentru că ar însemna că, în realitate, Curtea Constituţională nu mai cenzurează constituţionalitatea unor texte de lege raportat la dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţie." Arată că art. 20 alin. (2) din Constituţie permite instanţelor să aplice direct tratatele în dreptul intern, însă orice decizie a unei instanţe, cu excepţia celor pronunţate în baza art. 329 din Codul de procedură civilă, poate rămâne singulară, deşi corectă, ceea ce ar conduce la o jurisprudenţă neunitară şi imprevizibilă.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că prevederile criticate sunt constituţionale. În acest sens, consideră că nu se poate reţine critica de neconstituţionalitate a art. 16-20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 faţă de art. 16 alin. (1) din Constituţie şi art. 1 din Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţia europeană, întrucât textele legale criticate se aplică uniform pentru toţi cei care se află în situaţia stabilită de ipoteza normei menţionate şi nu instituie privilegii sau discriminări pe criterii arbitrare. Principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, astfel încât este constituţional ca o lege să stabilească reguli diferite în raport de persoane care se găsesc în situaţii deosebite şi reguli analoage pentru persoane care se află în situaţii egale. Observă, de asemenea, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţie Unită, a pronunţat Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 prin care a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că „prevederile cuprinse în art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.” Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 16-20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 faţă de art. 20 alin. (2) din Constituţie, art. 6 din Convenţia europeană, astfel cum a fost valorificat prin art. 21 alin. (3) din Constituţie, consideră că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece art. 19 şi art. 20 din titlul VII al legii stabilesc căile de atac în justiţie. Astfel, prevederile legale indicate nu îngrădesc posibilitatea părţilor de a se adresa instanţei judecătoreşti, de a formula apărări, de a propune probe şi de a recurge la căile de atac prevăzute de lege, aşadar de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează dreptul la un proces echitabil. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16-20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 faţă de art. 20 alin. (2) din Constituţie, art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia europeană, consideră că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece acordarea despăgubirilor stabilite de textul indicat este în concordanţă cu dreptul oricărei persoane la respectarea bunurilor sale.Totodată, apreciază că prin criticile de neconstituţionalitate invocate este vizat modul de interpretare şi aplicare a legii, ceea ce excedează controlului de constituţionalitate exercitat de către Curtea Constituţională.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 16-20 din titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul proprietăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.194 din 30 decembrie 2005, şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 29 iunie 2007. Textele de lege criticate fac parte din capitolul V „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor”, capitolul V^1 „Valorificarea titlurilor de despăgubire. Stabilirea algoritmului de atribuire a acţiunilor emise de Fondul Proprietatea” şi capitolul VI „Căi de atac în justiţie” ale titlului VII al Legii nr. 247/2005.Textele de lege criticate sunt raportate la dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 20 alin. (2) relative la tratatele internaţionale privind drepturile omului. Totodată, se invocă şi contrarietatea textelor de lege criticate în raport cu dispoziţiile art. 6 paragraful (1) privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind protecţia proprietăţii, şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, relative la interzicerea generală a discriminării.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin textele de lege criticate este reglementată procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Acestea reglementează procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, valorificarea titlurilor de despăgubire, stabilirea algoritmului de atribuire a acţiunilor emise de Fondul Proprietatea şi căile de atac împotriva deciziilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.Analizând motivele de neconstituţionalitate invocate, Curtea constată, însă, că acestea nu privesc textul de lege criticat, ci aplicarea lui, aspect care, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, excedează competenţei instanţei de contencios constituţional. Curtea Constituţională a statuat în repetate rânduri că nu intră în atribuţiile sale cenzurarea aplicării legii de către instanţele judecătoreşti, controlul judecătoresc realizându-se exclusiv în cadrul sistemului căilor de atac prevăzut de lege.De altfel, Curtea reţine că, potrivit Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este organ al administraţiei aflat în subordinea Cancelariei Primului-Ministru, iar deciziile acesteia pot fi atacate, în condiţiile Legii nr. 554/2004, numai la instanţa de contencios administrativ, prin aceasta nefiind încălcat dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16-20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată din oficiu în Dosarul nr. 8.078/117/2006 al Curţii de Apel Cluj – Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2008.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Ionescu–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește