Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 695 din 15 octombrie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248^1 din Codul penal
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIuliana Nedelcu – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248^1 din Codul penal, excepţie ridicată de Mihai Necolaiciuc în Dosarul nr. 10.521/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 17 decembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 10.521/299/2008, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 248^1 din Codul penal, excepţie ridicată de Mihai Necolaiciuc în dosarul de mai sus.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11) şi alin. (12), art. 73 alin. (3) lit. h), art. 11 şi art. 20 raportat la art. 6 şi 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece, prin trimiterea la norma generală cuprinsă în art. 146 din Codul penal, se legitimează o redactare imprevizibilă, lipsită de accesibilitate, care face să se consacre o aplicare a legii prin analogie în detrimentul acuzatului.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere alAvocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 248^1 din Codul penal – Abuzul în serviciu în formă calificată, care au următorul conţinut: „Dacă faptele prevăzute în art. 246, 247 şi 248 au avut consecinţe deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.”Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 255 din 14 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 4 aprilie 2006, a statuat că, „prin trimiterea la dispoziţiile art. 246, 247 şi 248 din Codul penal, textul art. 248^1 din acelaşi cod oferă suficiente repere şi elemente pentru ca persoana căreia i se adresează să înţeleagă care sunt faptele incriminate de legiuitor. În speţă, fiind vorba despre forma calificată a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, conduita incriminată este, conform art. 248 din Codul penal, fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia, elementul material al laturii obiective a infracţiunii reglementate fiind, prin urmare, clar circumstanţiat de legiuitor”.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe, argumentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248^1 din Codul penal, excepţie ridicată de Mihai Necolaiciuc în Dosarul nr. 10.521/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 septembrie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru__________