DECIZIE nr. 1.201 din 30 septembrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorPatricia Marilena Ionea – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Alprom” -S.A. din Piteşti în Dosarul nr. 4.033/109/2009 al Tribunalului Argeş Secţia civilă.La apelul nominal se prezintă personal partea Grigorescu Mirela. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul asupra fondului părţii prezente, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor din Constituţie invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 23 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 4.033/109/2009, Tribunalul Argeş – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Alprom” S.A. din Piteşti cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate de Grigorescu Mirela împotriva deciziei de concediere.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt contrare dispoziţiilor art. 21, 24, 44, 45, 53 şi 136 din Constituţie, precum şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 24 lit. a) din Carta europeană revizuită. În acest sens, arată că, atâta vreme cât un salariat nu corespunde locului de muncă în care este încadrat, obligativitatea instituită de art. 64 alin. (1) din Codul muncii în sensul că "angajatorul este obligat de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate compatibile cu pregătirea profesională" reprezintă o îngrădire a drepturilor şi intereselor legitime ale angajatorului.Practic, legea obligă angajatorul să menţină încadrat în muncă un salariat care, prin modul defectuos în care îşi îndeplineşte îndatoririle de serviciu ce îi revin, aduce atingere bunei funcţionări a societăţii la care este angajat. De asemenea, arată că instanţele judecătoreşti aplică în mod unitar prevederile art. 64 şi 65 din Codul muncii, fără a face o diferenţiere clară privind situaţiile când aceste texte trebuie aplicate.Tribunalul Argeş – Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că prevederile de lege criticate nu împiedică părţile interesate să se adreseze justiţiei, acestea putându-se prevala, fără nicio îngrădire, de toate garanţiile procesuale care condiţionează dreptul la un proces echitabil. De asemenea, arată că exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie absolutizată, legiuitorul fiind îndreptăţit să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, potrivit art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală. În sfârşit, menţionează că exercitarea liberei iniţiative şi accesul persoanei la o activitate economică se pot realiza doar "în condiţiile legii", după cum prevede art. 45 din Constituţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, susţinerile părţii prezente, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 64 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziţii potrivit cărora: „(1) În cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c) şi d), precum şi în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 lit. f), angajatorul are obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină a muncii.(2) În situaţia în care angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante potrivit alin. (1), acesta are obligaţia de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale şi/sau, după caz, capacităţii de muncă stabilite de medicul de medicină a muncii. … (3) Salariatul are la dispoziţie un termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea angajatorului, conform prevederilor alin. (1), pentru a-şi manifesta în scris consimţământul cu privire la noul loc de muncă oferit. … (4) În cazul în care salariatul nu îşi manifestă consimţământul în termenul prevăzut la alin. (3), precum şi după notificarea cazului către agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă conform alin. (2), angajatorul poate dispune concedierea salariatului. … (5) În cazul concedierii pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. c) salariatul beneficiază de o compensaţie, în condiţiile stabilite în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă, după caz." … Autorul excepţiei consideră că prevederile de lege criticate sunt contrare următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 21 privitor la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi şi art. 136 referitor la proprietate. De asemenea, consideră că sunt încălcate prevederile art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 24 lit. a) din Carta socială europeană.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textele de lege criticate instituie măsuri de protecţie a salariaţilor aplicabile în acele situaţii în care au intervenit factori obiectivi, care împiedică ocuparea în continuare a postului deţinut, dar care nu sunt cauzate din culpa salariaţilor. Astfel, atât împrejurările ce ţin de starea de sănătate a salariatului, cât şi cele care rezultă din necorespunderea sa profesională, intervenite pe parcursul derulării contractului individual de muncă, cât şi cele care sunt urmare a reintegrării în funcţia ocupată a unui salariat concediat anterior nelegal sau pentru motive neîntemeiate nu sunt imputabile salariatului. În acest context, trebuie precizat că necorespunderea profesională nu se identifică cu abaterea disciplinară, ci apare fie ca urmare a intrării în vigoare a unor acte normative care impun condiţii suplimentare faţă de cele cerute iniţial, la momentul când salariatul a fost angajat, fie ca urmare a lipsei perfecţionării profesionale, în condiţiile în care legea nu instituie o obligaţie de perfecţionare, fie chiar ca urmare a reducerii capacităţii de muncă, apărută însă pe parcursul executării contractului de muncă. În atare condiţii, legiuitorul a considerat că salariatul trebuie să beneficieze de şansa de a ocupa un post adecvat pregătirii şi capacităţii sale de muncă în cadrul unităţii sau într-o altă unitate.Reglementarea acestor măsuri de protecţie nu aduce atingere dreptului angajatorului de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime şi nici dreptului de a beneficia de un proces echitabil. De altfel, singurul argument invocat de autorul excepţiei din această perspectivă este cel referitor la practica instanţelor de judecată care extind incidenţa art. 64 din Codul muncii şi asupra art. 65 din acelaşi act normativ. Acesta nu reprezintă însă o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare a legii, care ţine de competenţa instanţelor de judecată.În ceea ce priveşte critica referitoare la restrângerea dreptului de proprietate privată şi a libertăţii economice, Curtea constată că acestea nu sunt drepturi absolute, Constituţia consacrând dreptul persoanei de a se bucura de exerciţiul lor în limitele stabilite de lege. Fireşte, aceste limite trebuie să fie justificate de temeiuri obiective şi să aibă un caracter rezonabil şi proporţional cu obiectivul urmărit. În situaţia de faţă, restrângerea drepturilor angajatorilor este justificată de necesitatea asigurării protecţiei drepturilor salariaţilor. În acelaşi timp, angajatorul nu este obligat să facă eforturi care ar depăşi posibilităţile sale ori ar implica un efort disproporţionat. Astfel, el este ţinut să ofere un loc de muncă adecvat numai în măsura în care acesta există în unitatea sa, iar, în caz contrar, să faciliteze obţinerea, prin intermediul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă, a unui post de muncă într-o altă unitate.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Alprom” -S.A. din Piteşti în Dosarul nr. 4.033/109/2009 al Tribunalului Argeş – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 septembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește