DECIZIE nr. 1.201 din 11 noiembrie 2008

privind respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică), astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa Guvernului nr. 64/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2005



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIoan Tiucă – procurorClaudia Miu – prim-magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică), astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa Guvernului nr. 64/2004, excepţie ridicată de Parohia Ortodoxă Română Siseşti în Dosarul nr. 486/100/2008 al Tribunalului Maramureş – Secţia civilă.La apelul nominal răspunde Parohia (greco-catolică) Siseşti, reprezentată prin avocat Ion Gheorghe Bârsan, fiind lipsă autoarea excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, avocatul părţii prezente solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 2 iunie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 486/100/2008, Tribunalul Maramureş – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică), astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa Guvernului nr. 64/2004, excepţie ridicată de Parohia Ortodoxă Română Siseşti într-o cauză având ca obiect o acţiune în revendicare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică), astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa Guvernului nr. 64/2004, contravine dispoziţiilor art. 29 alin. (1), (2), (3) şi (5) din Constituţie. Prevederile referitoare la posibilitatea cultelor ca, atunci când nu se înţeleg în stabilirea situaţiei juridice a lăcaşului de cult, să apeleze la instanţele de judecată, pe calea dreptului comun, încalcă dreptul la libertatea conştiinţei şi dreptul de autonomie a cultelor religioase.Tribunalul Maramureş – Secţia civilă şi-a exprimat opinia că excepţia este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul judecătorului-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică), publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 25 aprilie 1990, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa Guvernului nr. 64/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 14 iunie 2005. Dispoziţiile astfel modificate au următorul cuprins:"Art. 3 – Situaţia juridică a lăcaşurilor de cult şi a caselor parohiale care au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică) şi au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanţi clericali ai celor două culte religioase, ţinând seama de dorinţa credincioşilor din comunităţile care deţin aceste bunuri.Partea interesată va convoca cealaltă parte, comunicându-i în scris pretenţiile sale şi punându-i la dispoziţie dovezile pe care se sprijină aceste pretenţii. Convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin înmânarea scrisorilor sub semnătură de primire. Data convocării comisiei mixte nu se va fixa mai devreme de 30 de zile de la data primirii actelor. Comisia va fi constituită din câte trei reprezentanţi ai fiecărui cult.Dacă la termenul stabilit pentru convocarea comisiei aceasta nu se întruneşte sau dacă nu se ajunge la niciun rezultat în cadrul comisiei ori decizia nemulţumeşte una dintre părţi, partea interesată are deschisă calea acţiunii în justiţie, potrivit dreptului comun.Soluţionarea acestor acţiuni este de competenţa tribunalelor.Acţiunile sunt scutite de taxa de timbru."Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt cuprinse la art. 29 alin. (1), (2), (3) şi (5) referitoare la libertatea conştiinţei.În esenţă, autorul excepţiei susţine că posibilitatea cultelor de a apela la instanţele de judecată, pe calea dreptului comun, în situaţia în care cultele nu se înţeleg în stabilirea situaţiei juridice a lăcaşului de cult, încalcă dreptul la libertatea conştiinţei şi dreptul de autonomie a cultelor religioase.În practica sa jurisdicţională, Curtea s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 prin Decizia nr. 23 din 27 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 11 aprilie 1995. În considerentele acelei decizii s-a reţinut că „legiuitorul postrevoluţionar […] a stabilit principiile reconstituirii dreptului de proprietate, şi anume: a) decizia unei comisii mixte, formată din reprezentanţii clericali ai cultului care a deţinut aceste bunuri până în 1948 şi, respectiv, ai cultului care a preluat aceste bunuri după 1948; b) opţiunile credincioşilor din comunităţile pentru uzul cărora aceste bunuri sunt destinate”, fiind vorba de o reconstituire a dreptului de proprietate, printr-o modalitate diferită de aceea referitoare la bunurile ce constituiau proprietate de stat, reconstituire ce se face cu respectarea principiului libertăţii cultelor religioase. Cu acel prilej, s-a statuat şi asupra posibilităţii cultelor religioase de a se adresa instanţelor de judecată, deşi textul criticat nu conţinea o reglementare expresă. În acest sens s-a arătat că art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 reglementa o jurisdicţie sui generis, care este „conformă principiilor constituţionale cu privire la libertatea gândirii, a opiniilor şi a credinţelor religioase, respectiv la raporturile dintre culte şi stat. Ea nu îngrădeşte posibilitatea cultelor de a se adresa justiţiei, cum ar fi în ipoteza în care nu se respectă opţiunea majorităţii credincioşilor.”Aşadar, art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, în forma atunci examinată de Curte, nu prevedea în mod expres accesul la justiţie al părţilor litigante. Această soluţie legislativă a fost adoptată de legiuitor mai târziu, prin Ordonanţa Guvernului nr. 64/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2005.Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, soluţia şi considerentele, acelei decizii îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.În plus, Curtea constată că dispoziţiile criticate constituie o garanţie legală a dreptului de acces la justiţie a cultelor ce îşi dispută dreptul de proprietate asupra lăcaşelor de cult, fără să aducă atingere libertăţii religioase şi autonomiei cultelor. Altminteri, autonomia cultelor ar avea ca efect suprimarea unor drepturi fundamentale, care sunt garantate prin Constituţie şi prin acte juridice internaţionale la care România a aderat.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art.11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică), astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa Guvernului nr. 64/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2005, excepţie ridicată de Parohia Ortodoxă Română Siseşti, în Dosarul nr. 486/100/2008 al Tribunalului Maramureş – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAPrim-magistrat-asistent,Claudia Miu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește