DECIZIE nr. 1.200 din 13 decembrie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional



Acsinte Gaspar – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, excepţie ridicată de Organizaţia Neguvernamentală pentru Protecţia Mediului EcoSilvica în Dosarul nr. 43.857/3/2006 al Tribunalului Bucureşti Secţia a VIII-a civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 23 martie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 43.857/3/2006, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, excepţie ridicată de Organizaţia Neguvernamentală pentru Protecţia Mediului Eco-Silvica.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, prin aplicarea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998, ne aflăm în iminenţa producerii unei exterminări a vegetaţiei forestiere, existând riscul ca în scurt timp zonele împădurite să dispară şi să fie înlocuite cu zone acoperite cu construcţii efectuate în interesul propriu şi exclusiv al proprietarilor.Textul de lege criticat vine în contradicţie cu normele impuse de Uniunea Europeană prin acquis-ul comunitar în domeniul protecţiei mediului şi încalcă în mod direct dispoziţiile art. 20 din Constituţie, referitoare la prioritatea reglementărilor internaţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Sub acest aspect sunt invocate Decizia nr. 1.600/2002/CE – Al şaselea program de acţiune privind mediul, denumit „Mediu 2010 – Viitorul nostru, Opţiunea noastră”, Regulamentul nr. 3.528/86/CEE referitor la Protejarea pădurilor de poluarea aerului şi de incendii, precum şi Convenţia de la Berna privind conservarea europeană a faunei şi florei sălbatice şi a habitatelor naturale şi Convenţia de la Rio de Janeiro privind diversitatea biologică, convenţii la care Uniunea Europeană este parte.Reducerea suprafeţelor împădurite are ca efect creşterea gradului de poluare şi implicit afectează mediul înconjurător, echilibrul ecologic şi sănătatea oamenilor. Or, potrivit art. 35 din Constituţie, statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic, drept care nu poate fi restrâns sau încălcat în considerarea interesului propriu al unor persoane.Mai mult, dispoziţiile art. 24 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 vin în contradicţie cu obligaţiile asumate de Guvern prin Programul de guvernare 2005-2008 care, în capitolul 18, stabileşte politica privind protecţia mediului înconjurător şi trasează obiectivele urmărite. Prevederile criticate nu respectă Programul naţional de împădurire a minimum 1% din fondul forestier naţional pe perioada 2005-2008 pentru extinderea suprafeţei de păduri, combaterea eroziunii solului, diminuarea riscului de inundaţii şi ameliorarea climatului, program ce constituie o măsură prioritară în politica Guvernului din acest domeniu.Pentru toate motivele expuse, autorul excepţiei solicită admiterea criticii şi constatarea neconstituţionalităţii art. 24 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a civilă apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, deoarece argumentele invocate de autor se referă la aspecte ce ţin de aplicarea în concret a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998, aplicare susceptibilă a fi neconformă cu prevederile art. 35 din Constituţie sau cu tratatele la care România este parte.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că dispoziţiile art. 24 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 se înscriu în cadrul legislativ pentru exercitarea dreptului oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic, în sensul prevederilor constituţionale ale art. 35 alin. (1) şi (2).Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 24 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 26 februarie 2003, modificată şi completată prin Legea nr. 120/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 6 mai 2004, care au următorul conţinut: „Reducerea suprafeţei pădurilor din fondul forestier naţional este interzisă, cu excepţia următoarelor situaţii: [_]c) în scopul executării de lucrări, instalaţii şi construcţii necesare pentru gospodărirea fondului forestier sau de interes propriu, la cererea proprietarilor şi cu aprobarea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură;". … Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) care consacră supremaţia Constituţiei, în art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi în art. 35 privitor la dreptul la un mediu sănătos.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998, constituie atributul exclusiv al statului strategia de punere în valoare economică, socială şi ecologică a pădurilor, indiferent de titularul dreptului de proprietate asupra acestora. Într-o atare împrejurare, pădurile din România sunt administrate şi gospodărite într-un sistem unitar, vizând valorificarea continuă, în folosul generaţiilor actuale şi viitoare, a funcţiilor lor ecologice şi social-economice. Drept garanţie a acestui scop declarat, dispoziţiile art. 24 alin. (1) prevăd expres interdicţia reducerii suprafeţei pădurilor din fondul forestier naţional. De la această regulă însă legiuitorul a stabilit câteva excepţii, printre care şi cea criticată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv posibilitatea reducerii suprafeţei pădurilor în scopul executării de lucrări, instalaţii şi construcţii necesare pentru gospodărirea fondului forestier sau justificate de interesul propriu al proprietarilor terenurilor împădurite. În ambele situaţii, legiuitorul condiţionează scoaterea definitivă a acestor terenuri din fondul forestier naţional pentru lucrările prevăzute de lege de aprobarea prealabilă a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. Prin urmare, autoritatea silvică este cea care trebuie să vegheze la corecta aplicare a legii, şi anume să verifice îndeplinirea condiţiilor care justifică defrişarea suprafeţei împădurite şi să controleze modul de executare a lucrărilor, instalaţiilor şi construcţiilor necesare pentru gospodărirea fondului forestier sau cele realizate în interesul propriu al proprietarului terenului, astfel încât reducerea suprafeţelor forestiere să se facă numai atunci când este strict necesar şi cu respectarea riguroasă a legislaţiei în domeniu.Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate respectă prevederile art. 35 privitor la dreptul la un mediu sănătos, statul asigurând pe această cale cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.Pe de altă parte, având în vedere finalitatea dispoziţiilor criticate, aceea de a asigura valorificarea fondului forestier, bun public de interes naţional şi totodată resursă naturală regenerabilă de interes internaţional, cu toate că titularul dreptului de proprietate asupra terenului împădurit suferă o îngrădire în exercitarea atributelor dreptului său, Curtea reţine că reglementarea legală este expresia prevederilor constituţionale care garantează dreptul de proprietate privată, titularul dreptului având posibilitatea să dispună de bunul său în funcţie de interesul propriu.Curtea constată că nici critica potrivit căreia prin textul de lege criticat s-ar aduce atingere principiului supremaţiei Constituţiei şi al respectării legilor nu este întemeiată, în măsura în care, cu privire la acesta, nu se poate reţine în mod temeinic, aşa cum s-a arătat, că ar contraveni unor texte sau principii constituţionale.Pentru argumentele înfăţişate, Curtea nu poate reţine nici critica referitoare la încălcarea art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, coroborat cu prevederile internaţionale invocate de autorul excepţiei.În sfârşit, împrejurarea că în practică, aşa cum arată autorul excepţiei, pot apărea abuzuri cu consecinţe prejudiciabile pentru fondul forestier naţional constituie exclusiv o problemă de fapt, asupra căreia urmează a se pronunţa instanţele judecătoreşti ordinare, Curtea Constituţională nefiind competentă a decide cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale criticate.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, excepţie ridicată de Organizaţia Neguvernamentală pentru Protecţia Mediului Eco-Silvica în Dosarul nr. 43.857/3/2006 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 decembrie 2007.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește