DECIZIE nr. 1.197 din 13 decembrie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Codul familiei, art. 29 alin. (6) şi art. 30 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi ale art. 614 şi art. 616 din Codul de procedură civilă



Acsinte Gaspar – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Codul familiei, art. 24 alin. (5) şi art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi ale art. 614 şi 616 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gica Stroe în Dosarul nr. 18.990/300/2006 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Codul familiei, art. 24 alin. (5) şi art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale ca fiind neîntemeiată. În ceea ce priveşte critica referitoare la prevederile art. 614 şi 616 din Codul de procedură civilă, concluziile sunt de respingere a excepţiei ca inadmisibilă, întrucât autorul nu şi-a motivat critica.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 26 iunie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 18.990/300/2006, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Codul familiei, art. 24 alin. (5) şi art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi ale art. 614 şi art. 616 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gica Stroe.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 40 din Codul familiei aduc atingere principiului egalităţii în drepturi şi reprezintă o ingerinţă în viaţa intimă, familială şi privată a persoanei, în măsura în care, în urma divorţului, soţul care a dobândit numele de familie prin căsătorie nu are posibilitatea să opteze pentru păstrarea lui, fiind constrâns să respecte dorinţa celuilalt soţ.Dispoziţiile art. 24 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care pretind părţilor reprezentarea în faţa Curţii Constituţionale prin avocaţi cu drept de a pleda la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contravin dreptului părţilor de a fi asistate de un avocat şi, implicit, dreptului la apărare consacrat de art. 24 din Constituţie. Dispoziţiile criticate restrâng posibilitatea avocatului de a-şi exercită profesia, în condiţiile în care nu îşi poate reprezenta clientul în faţa unei autorităţi care nu face parte din puterea judecătorească.Referitor la prevederile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 şi cele ale art. 614 şi art. 616 din Codul de procedură civilă, autorul le invocă neconstituţionalitatea fără a motiva în ce constă contradicţia lor cu prevederile Legii fundamentale.Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că dispoziţiile art. 40 din Codul familiei se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, fără privilegii şi fără discriminări, legiuitorul lăsând posibilitatea ca soţii să hotărască menţinerea numelui de familie al soţului, pe care l-a dobândit prin căsătorie, şi după desfacerea acesteia.Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 şi celor ale art. 614 şi 616 din Codul de procedură civilă, Guvernul invocă jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale în sensul respingerii criticilor, oferind ca exemplu Decizia nr. 514/2006, respectiv Decizia nr. 643/2007.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 30 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Guvernul apreciază că, în considerarea complexităţii cauzelor pe care le judecă instanţa de contencios constituţional, legiuitorul a stabilit o condiţie de experienţă pentru avocaţii care pun concluzii la această instanţă, în acord cu prevederile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi cu prevederile art. 24 din Constituţie.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile:– Art. 40 din Codul familiei: "(1) La desfacerea căsătoriei prin divorţ, soţii se pot învoi ca soţul care, potrivit art. 27, a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soţ, să poarte acest nume şi după desfacerea căsătoriei.(2) Instanţa judecătorească va lua act de această învoială prin hotărârea de divorţ. Instanţa, pentru motive temeinice, poate să încuviinţeze acest drept, chiar în lipsa unei învoieli între soţi. … (3) Dacă nu a intervenit o învoială sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi va purta numele ce avea înainte de căsătorie."; … – Art. 24 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, devenit în urma republicării legii în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, art. 30 alin. (5): „Părţile pot fi reprezentate prin avocaţi cu drept de a pleda la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, respectiv art. 29 alin. (6) din aceeaşi lege, potrivit căruia: „Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.”– Art. 614 şi art. 616 din Codul de procedură civilă: "În faţa instanţelor de fond, părţile se vor înfăţişa în persoană, afară numai dacă unul dintre soţi execută o pedeapsă privativă de libertate, este împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicţie sau are reşedinţa în străinătate; în aceste cazuri, părţile se vor putea înfăţişa prin mandatar", respectiv "Dacă la termenul de judecată, în primă instanţă, reclamantul lipseşte nejustificat şi se înfăţişează numai pârâtul, cererea va fi respinsă ca nesusţinută."Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea în drepturi, art. 24 referitoare la dreptul de apărare şi art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că susţinerile autorului referitoare la critica dispoziţiilor art. 40 din Codul familiei sunt neîntemeiate. Textul de lege criticat lasă posibilitatea soţilor să hotărască de comun acord, în caz de divorţ, cu privire la menţinerea sau nu a numelui de familie dobândit prin căsătorie de către unul dintre ei. Numai în cazul în care soţii nu se înţeleg asupra acestui aspect şi există motive temeinice care să justifice o astfel de hotărâre, instanţa poate încuviinţa dreptul soţului care a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soţ să păstreze acest nume şi după desfacerea căsătoriei. Dacă aceste condiţii nu sunt întrunite, legea dispune că fiecare dintre foştii soţi va purta numele pe care îl avea înainte de căsătorie. Or, Curtea observă că aceste prevederi se aplică tuturor persoanelor aflate în această situaţie juridică, fără privilegii şi fără discriminări, astfel încât nu poate fi reţinută critica referitoare la încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, Curtea s-a pronunţat în repetate rânduri, statuând, în esenţă, că aceste prevederi sunt constituţionale, reprezentând norme de procedură pe care instanţa care a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice, în vederea selectării doar a acelor excepţii care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, unica autoritate de jurisdicţie constituţională. Această procedură nu face însă posibilă respingerea sau admiterea excepţiei de neconstituţionalitate de către instanţa judecătorească, ci doar pronunţarea, în situaţiile date, asupra oportunităţii sesizării Curţii Constituţionale. Instanţa de judecată are rol de filtru al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de părţi, având obligaţia de a le respinge ca inadmisibile pe cele care nu îndeplinesc cerinţele legii.Referitor la critica dispoziţiilor art. 30 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată. Condiţia de vechime în exercitarea profesiei impusă avocatului prin textul criticat nu este de natură să încalce dreptul la apărare al părţilor, consacrat de art. 24 din Constituţie. Potrivit prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, „Avocatul definitiv are dreptul să pună concluzii la toate instanţele, cu excepţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Curţii Constituţionale, unde va putea pune concluzii dacă are o vechime neîntreruptă în profesie de cel puţin 5 ani de la definitivare”. Impunerea unei condiţii de vechime pentru avocaţii care asistă sau reprezintă părţile în diverse faze ale procesului şi la diverse instanţe reprezintă o garanţie în plus în vederea asigurării dreptului la apărare, justiţiabilul fiind liber să-şi aleagă orice persoană dintre avocaţii înregistraţi în barou, care îndeplineşte condiţiile legale de a-l apăra sau reprezenta la o anumită instanţă din ierarhia instanţelor judecătoreşti.În ceea ce priveşte invocarea încălcării principiului constituţional al dreptului la muncă, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa, a stabilit, de principiu, că instituirea prin lege a unor condiţii pentru ocuparea unor funcţii sau exercitarea unor profesii nu reprezintă o încălcare a dreptului la muncă şi la alegerea profesiei, de exemplu, Decizia nr. 545 din 7 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 25 ianuarie 2005. Raportând considerentul expus mai sus la cauza de faţă, Curtea reţine că instituirea unei condiţii de natura celei prevăzute de art. 30 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 nu este contrară art. 41 din Constituţie.Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 614 şi 616 din Codul de procedură civilă, analizând susţinerile autorului excepţiei, Curtea reţine că acesta nu indică textele din Constituţie pe care prevederile criticate le încalcă. Prin urmare, excepţia nu este motivată, nefiind respectate dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate”.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art.1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Codul familiei, art. 29 alin. (6) şi art. 30 alin. (5) şi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Gica Stroe în Dosarul nr. 18.990/300/2006 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.2. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 614 şi art. 616 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 decembrie 2007.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește