DECIZIE nr. 1.191 din 13 decembrie 2007

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 23/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LADECIZIE 770 07/11/2006
ActulREFERIRE LADECIZIE 278 21/03/2006
ActulREFERIRE LADECIZIE 559 25/10/2005
ActulREFERIRE LADECIZIE 290 01/07/2004
ActulREFERIRE LADECIZIE 33 28/01/2003
ActulREFERIRE LALEGE (R) 164 07/04/2001
ActulREFERIRE LALEGE (R) 164 07/04/2001 ART. 22
ActulREFERIRE LALEGE (R) 164 07/04/2001 ART. 23
ActulREFERIRE LALEGE (R) 164 07/04/2001 ART. 24
ActulREFERIRE LALEGE (R) 164 07/04/2001 ART. 79
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE (R) 164 07/04/2001 ART. 78
ActulREFERIRE LALEGE 19 17/03/2000
ActulREFERIRE LADECIZIE 1 08/02/1994
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat



Acsinte Gaspar – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorClaudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, excepţie ridicată de Ion Enache în Dosarul nr. 12.876/3/2007 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 12 iunie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 12.876/3/2007, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat. Excepţia a fost ridicată de Ion Enache într-o acţiune civilă având ca obiect recalcularea pensiei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că art. 78 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 164/2001 prevede, în mod discriminatoriu, acordarea, la stabilirea pensiei, a unui spor procentual de 6% numai cadrelor în activitate care se pensionează în condiţiile noii legi, nu şi celor în rezervă sau în retragere, care au contribuit, în mod identic, prin cotizaţie lunară, la pensia suplimentară. Pentru aceleaşi motive, textul de lege criticat contravine şi principiului îmbogăţirii fără just temei.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale opinează în sensul netemeiniciei criticilor de neconstituţionalitate, având în vedere că principiul egalităţii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, se referă la situaţii juridice identice, în sensul că persoanele aflate în aceeaşi situaţie juridică trebuie să beneficieze de tratament juridic identic. Or, în speţa de faţă, dispoziţiile a căror neconstituţionalitate este invocată tratează situaţii juridice diferite.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu contravine principiului egalităţii în drepturi, garantat de art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală. În esenţă, arată că acordarea unor sporuri la vechimea în muncă sau în funcţie, ţinându-se seama de condiţiile speciale în care îşi desfăşoară activitatea diferite categorii de persoane, sunt măsuri la aprecierea liberă a legiuitorului, fără ca tratamentul juridic diferenţiat, prevăzut pentru categorii de persoane aflate în situaţii realmente diferite, să poată fi considerat privilegiu pentru unii şi discriminare pentru alţii. Mai mult, dispoziţii din Legea nr. 164/2001 au în vedere situaţia cadrelor militare ce au ieşit la pensie în condiţiile legislaţiei anterioare, în sensul recalculării şi recorelării pensiilor anterior stabilite. Totodată, în argumentarea punctului de vedere susţinut, Guvernul indică jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, de exemplu deciziile nr. 559/2005, nr. 290/2004 şi nr. 278/2006, prin care critici de neconstituţionalitate asemănătoare cu cele formulate în cauza de faţă au fost respinse ca neîntemeiate.Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 78 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 164/2001 sunt constituţionale. Se precizează, în acest sens, că, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, Curtea Constituţională a statuat că principiul egalităţii în drepturi nu presupune uniformitate şi se aplică la situaţii egale, astfel că în situaţii diferite se justifică soluţii legislative diferite, fără a fi considerate discriminatorii. De altfel, textul legal atacat a mai fost examinat sub aspectul aceloraşi critici de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională respingând excepţia prin Decizia nr. 278/2006. Mai mult, se apreciază că, în realitate, critica autorului excepţiei vizează o problemă de omisiune legislativă, asupra căreia, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu se poate pronunţa.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 78 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 14 octombrie 2002, cu următorul conţinut: „(1) Pentru cadrele militare în activitate care se pensionează în condiţiile prezentei legi şi care au contribuit la fondul de pensie suplimentară se acordă la stabilirea pensiei, în condiţiile art. 22-24, un spor procentual de: (…) b) 6% pentru o vechime a contribuţiei între 15-25 de ani.”Autorul excepţiei consideră că acest text de lege încalcă principiul egalităţii, statuat de art. 16 din Constituţie, "principiile admise şi invocate în Legea nr. 164/2001 şi Legea nr. 19/2000, precum şi principiul îmbogăţirii fără just temei”.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională observă că dispoziţiile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 164/2001 au mai fost examinate prin raportare la prevederile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi, Curtea statuând, în sensul conformităţii dintre textul legal criticat şi normele constituţionale invocate, prin Decizia nr. 770 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 12 decembrie 2006, Decizia nr. 559 din 25 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.033 din 22 noiembrie 2005, şi Decizia nr. 278 din 21 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 17 aprilie 2006. Prin aceste decizii Curtea a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate nu cuprind norme discriminatorii, în sensul arătat de autorul excepţiei, acestea cuprinzând ipoteze legale ce reglementează situaţii diferite, care impun un tratament juridic diferit. Astfel, dispoziţiile art. 78 din Legea nr. 164/2001 vizează situaţia cadrelor militare care se pensionează în condiţiile acestei legi, situaţia cadrelor militare care au ieşit la pensie în condiţiile legislaţiei anterioare fiind reglementată de art. 79 din lege, care prevede posibilitatea recalculării pensiilor. Prin urmare, nu sunt încălcate dispoziţiile constituţionale care consacră egalitatea în drepturi.Întrucât în prezenta cauză nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile indicate îşi menţin valabilitatea.În plus, autorul excepţiei susţine contrarietatea dispoziţiilor art. 78 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 164/2001 şi faţă de „principiile admise şi invocate în Legea nr. 164/2001 şi Legea nr. 19/2000, precum şi principiul îmbogăţirii fără just temei”. Or, aşa cum s-a arătat constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu Decizia nr. 33 din 28 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 5 iunie 2003, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţii din Constituţie sau din instrumentele juridice internaţionale la care România este parte, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele. Aşa fiind, sub acest aspect, susţinerile de neconstituţionalitate formulate de autorul excepţiei nu pot fi primite de Curtea Constituţională.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, excepţie ridicată de Ion Enache în Dosarul nr. 12.876/3/2007 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 decembrie 2007.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi–––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x