DECIZIE nr. 1.181 din 6 noiembrie 2008

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 24/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LADECIZIE 847 09/10/2007
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG (R) 51 15/12/1998 ART. 44
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG (R) 51 15/12/1998 ART. 45
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ActulREFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 şi 45 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 şi 45 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, precum şi a ordonanţei de urgenţă în întregul ei, excepţie ridicată de Grigore Abuhnoaie, Elena Abuhnoaie şi Societatea Comercială „Casa Grig” – S.R.L. Iaşi în Dosarul nr. 1.761/1/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia comercială.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 11 iunie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 1.761/1/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 şi 45 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998, precum şi a ordonanţei de urgenţă în întregul ei, excepţie ridicată de Grigore Abuhnoaie, Elena Abuhnoaie şi Societatea Comercială „Casa Grig” – S.R.L. Iaşi în cauza ce are ca obiect judecarea contestaţiei în anulare formulată de autorii excepţiei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 44 şi 45 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 sunt neconstituţionale în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi art. 126 alin. (2) din Constituţie. Totodată, sunt încălcate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se arată că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului este o instituţie mai presus de lege, deoarece „are propria instanţă de judecată, respectiv Curtea de Apel Bucureşti”.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia comercială nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. Se arată că textele contestate stabilesc o procedură specială de soluţionare a litigiilor privind creanţele neperformante preluate de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că prevederile referitoare la procedura specială care se aplică în cazul soluţionării litigiilor ce au ca obiect creanţe neperformante preluate la datoria publică nu încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii. De asemenea, arată că dispoziţiile de lege criticate nu sunt de natură să îngrădească dreptul părţilor de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, de a beneficia de un proces echitabil, precum şi de judecarea acestuia într-un termen rezonabil.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 44 şi 45 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998, precum şi a ordonanţei de urgenţă în întregul ei. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că, în realitate, sunt criticate numai prevederile art. 44 şi 45 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 24 decembrie 2002, dispoziţii asupra cărora Curtea urmează să se pronunţe.Textele de lege criticate au următorul cuprins:– Art. 44: "Litigiile în legătură cu creanţele neperformante preluate la datoria publică, în care A.V.A.S. este parte, se soluţionează cu respectarea prevederilor prezentului capitol, completate în mod corespunzător cu dispoziţiile Codului de procedură civilă.";– Art. 45: "Cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.S., inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice şi juridice, altele decât debitorii definiţi la art. 38, sunt de competenţa Curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau, după caz, domiciliul pârâtului şi se judecă de urgenţă şi cu precădere."Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil şi ale art. 126 alin. (2) privind competenţa instanţelor judecătoreşti. Totodată, autorii invocă încălcarea dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:Prevederile legale criticate fac parte din cap. IX al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998, intitulat „Reguli speciale privind soluţionarea litigiilor”. Art. 44 şi 45 din ordonanţa de urgenţă, ca de altfel şi celelalte articole ale acestui capitol, conţin norme derogatorii de la dispoziţiile Codului de procedură civilă, referitoare la competenţa şi procedura de judecată, în cazul litigiilor privind creanţele neperformante preluate la datoria publică, în care A.V.A.S. este parte. Curtea reţine că prevederile legale criticate sunt în concordanţă cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, care lasă libertatea legiuitorului de a reglementa procedurile judiciare. De asemenea, reglementarea art. 44 din ordonanţa de urgenţă, conform căreia „Litigiile în legătură cu creanţele neperformante preluate la datoria publică, în care AVAB este parte, se soluţionează cu respectarea prevederilor prezentului capitol, completate în mod corespunzător cu dispoziţiile Codului de procedură civilă”, este în spiritul exigenţei prevăzute de art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi anume respectă dreptul părţilor la un proces echitabil.Cât priveşte critica referitoare la nesoluţionarea litigiilor într-un termen rezonabil, Curtea constată că nu poate fi reţinută. Art. 45 din ordonanţa de urgenţă prevede că cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.S. se judecă de urgenţă şi cu precădere.Prin Decizia nr. 847 din 9 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 15 noiembrie 2007, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 în raport cu dispoziţiile art. 21 din Constituţie. Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate reglementează o procedură specială de soluţionare a litigiilor privind creanţele neperformante preluate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, având în vedere natura deosebită a acestor creanţe şi strânsa legătură a acestora cu datoria publică, cu bugetul statului şi ocrotirea interesului public.Întrucât în prezenta cauză nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica această jurisprudenţă, soluţia şi considerentele deciziei menţionate sunt valabile şi în prezenta cauză.În ceea ce priveşte susţinerea că autorii excepţiei nu îndeplinesc calitatea de debitori, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998, Curtea reţine că aceasta este o problemă de interpretare a legii, soluţionarea ei aparţinând competenţei instanţei de judecată.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1- 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 şi 45 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, excepţie ridicată de Grigore Abuhnoaie, Elena Abuhnoaie şi Societatea Comercială „Casa Grig” – S.R.L. Iaşi în Dosarul nr. 1.761/1/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x