DECIZIE nr. 1.180 din 30 septembrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorPatricia Marilena Ionea – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Egreta Exchange Office” – S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 13.250/325/2008 al Tribunalului Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 12 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 13.250/325/2010, Tribunalul Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Egreta Exchange Office” – S.R.L. din Timişoara cu prilejul soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 2.962 din 2 martie 2009, pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 13.250/325/2008, având ca obiect o plângere contravenţională.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este contrar dispoziţiilor art. 21 alin. (3) şi art. 45 din Constituţie. În acest sens, arată că, potrivit celor statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fapta contravenţională întruneşte elementele unei acuzaţii în materie penală în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest context este invocată Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată în Cauza Anghel contra României – 2007. Astfel, sancţiunea instituită de art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 este o veritabilă sancţiune penală, care este aplicată însă de organele administrative de control, sustrăgându-se garanţiilor constituţionale ale unui proces echitabil. Apare ca fiind total neechitabil ca un simplu organ administrativ, agent al puterii executive, să poată aplica o sancţiune cu un conţinut mai drastic decât sancţiunea penală omonimă, în contextul în care o astfel de sancţiune trebuie aplicată doar de către un magistrat care se bucură de independenţă şi inamovibilitate, şi nu de către o persoană care face parte dintr-un sistem guvernat de principiul subordonării ierarhice. De asemenea, textul de lege criticat aduce o restrângere şi libertăţii economice, prin faptul că permite aplicarea sancţiunii complementare a suspendării activităţii de către un organ constatator administrativ, fără a impune respectarea unor proceduri legale care să asigure garanţiile pe care aplicarea unei sancţiuni de asemenea gravitate le-ar impune.Tribunalul Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, dispoziţii potrivit cărora: „Nerespectarea de către agenţii economici a prevederilor art. 10 lit. b), referitoare la neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale şi nereintroducerea datelor înscrise pe rola-jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ştergerii memoriei operative, atrage şi suspendarea activităţii unităţii pe o perioadă de 3 luni.”Autorul excepţiei consideră că aceste texte de lege sunt contrare următoarelor prevederi din Constituţie: art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 45 privind libertatea economică.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 a mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate prin prisma aceloraşi critici şi în raport cu aceleaşi texte din Constituţie invocate şi în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 91 din 7 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 21 februarie 2006, Curtea a reţinut că „Agentul economic în activitatea căruia s-a constatat săvârşirea unei contravenţii nu poate invoca principiul libertăţii economice, în condiţiile în care acesta nu a respectat prevederile legale.” De asemenea, s-a arătat că „Măsura dispusă de textul de lege criticat este justificată de imperativul protejării interesului social şi al ordinii de drept prin adoptarea unor măsuri specifice de preîntâmpinare şi sancţionare a faptelor care generează sau ar putea genera fenomene economice negative, cum ar fi evaziunea fiscală.”În ceea ce priveşte critica raportată la dispoziţiile art. 21 din Constituţie, Curtea consideră că sunt relevante cele reţinute prin Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, potrivit cărora „procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului. […] Instanţele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.”Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Egreta Exchange Office” – S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 13.250/325/2008 al Tribunalului Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 septembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește