DECIZIE nr. 1.178 din 30 septembrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Wu Yuehua în Dosarul nr. 2.022/4/2008 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, care formează obiectul Dosarului nr. 354D/2010 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, însoţit de domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză. Se constată lipsa părţii Oficiul Român pentru Imigrări, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 355D/2010, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Cao Weijun în Dosarul nr. 8.641/4/2008 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, însoţit de domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză. Şi în acest dosar se constată lipsa părţii Oficiul Român pentru Imigrări, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent învederează Curţii că ambele dosare se află la al doilea termen de judecată, iar partea Oficiul Român pentru Imigrări a transmis note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondată.Curtea, din oficiu, văzând identitatea de obiect al cauzelor menţionate, pune în discuţie problema conexării lor.Autorii excepţiei şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu propunerea de conexare a acestor cauze.Curtea, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 355D/2010 la Dosarul nr. 354D/2010, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorilor excepţiei de neconstituţionalitate. Aceştia susţin că textele de lege criticate sunt neconstituţionale întrucât îi obligă să se întoarcă în China, ţară în care ar urma să fie supuşi unor tratamente inumane ca urmare a încălcării legii chineze a planificării familiale, în condiţiile în care au câte 2 copii născuţi în România.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, apreciind că se justifică menţinerea jurisprudenţei în domeniu a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin încheierile din 11 decembrie 2009, pronunţate în dosarele nr. 2.022/4/2008 şi nr. 8.641/4/2008, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România. Excepţiile au fost ridicate de Wu Yuehua şi Cao Weijun în cauze având ca obiect soluţionarea plângerilor împotriva unor hotărâri ale Oficiului Român pentru Imigrări de respingere a cererilor de acordare a statutului de refugiat sau a protecţiei subsidiare.În motivările excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale din cauza lipsei de precizie şi claritate cu privire la riscul de a fi supus la "tratamente sau pedepse inumane ori degradante" ca motiv de acordare a protecţiei subsidiare, noţiunile folosite de textele de lege criticate fiind vagi şi imprecise. Acestea permit interpretări eronate cu privire la natura şi conţinutul pedepselor şi tratamentelor inumane ori degradante, ceea ce este contrar jurisprudenţei în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Se arată că textul de lege criticat "nu circumscrie destul de clar şi neechivoc situaţiile concrete considerate ca tratamente sau pedepse inumane ori degradante", astfel că este posibil ca solicitanţilor să li se refuze acordarea protecţiei subsidiare în România.Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul, în punctul său de vedere exprimat în Dosarul nr. 354D/2010, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, astfel cum s-a pronunţat Curtea Constituţională în numeroase rânduri.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile autorilor prezenţi, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care au următorul conţinut:– Art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2: "Protecţia subsidiară:(1) Protecţia subsidiară se poate acorda cetăţeanului străin sau apatridului care nu îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat şi cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), şi care nu poate sau, datorită acestui risc, nu doreşte protecţia acelei ţări. … (2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înţelege: [… ] … 2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante; [… ]".În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Constituţie care interzic tortura şi pedepsele sau tratamentele inumane ori degradante, raportate la dispoziţiile art. 3 – "Interzicerea torturii" din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate oferă cetăţenilor străini sau apatrizilor care nu îndeplinesc condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat posibilitatea de a beneficia de o altă formă de protecţie din partea statului român, denumită protecţie subsidiară. Astfel, protecţia subsidiară poate fi acordată acestora dacă există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi aveau reşedinţa obişnuită, vor fi expuşi unui risc serios, şi dacă aceştia nu pot sau, din cauza existenţei acestui risc, nu doresc protecţia acelei ţări. Dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 explicitează noţiunea „risc serios”, iar Curtea observă că, în definirea acesteia, legiuitorul român foloseşte termeni identici cu cei pe care Consiliul Uniunii Europene a înţeles să îi utilizeze în reglementarea aceleiaşi problematici, mai exact în art. 15 din Directiva 2004/83/CE din 29 aprilie 2004 privind standardele minime pentru calificare şi statutul cetăţenilor ţărilor terţe sau apatrizilor ca refugiaţi sau ca persoane aflate în nevoie de protecţie internaţională şi conţinutul protecţiei acordate, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 304 din 30 septembrie 2004, P.0012-0023, directivă pe care Legea nr. 122/2006 o transpune la nivel naţional, aşa cum rezultă din menţiunea cuprinsă în finalul acesteia. De asemenea, Curtea mai observă că în preambulul acestui act european se prevede la pct. 5 că regulile privind statutul refugiaţilor trebuie completate prin măsuri referitoare la forme de protecţie subsidiară, iar la pct. 24 din acelaşi preambul se precizează că protecţia subsidiară trebuie să fie complementară şi adiţională protecţiei refugiaţilor prevăzute de Convenţia de la Geneva.În ceea ce priveşte criticile formulate de autorii excepţiei prin raportare la art. 22 alin. (2) din Constituţie şi la art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea reţine că textele de lege criticate reprezintă, prin însăşi forma suplimentară de protecţie pe care o instituie în favoarea acelor străini care nu îndeplinesc condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat, o modalitate de concretizare a rigorilor impuse de necesitatea respectării de către statul român a principiului fundamental referitor la interzicerea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.Totodată, Curtea constată că prevederile legale ce formează obiect al excepţiei de neconstituţionalitate se conformează exigenţelor rezultate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privitoare la calitatea legii naţionale. Aceasta deoarece dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 oferă suficiente repere şi elemente pentru ca persoana căreia acestea i se adresează să înţeleagă condiţiile în funcţie de care i se poate acorda forma de protecţie solicitată, astfel că nu se poate reţine critica referitoare la pretinsa lipsă de precizie şi claritate a acestora.În plus, Curtea reţine că examinarea şi aprecierea în concret a circumstanţelor specifice fiecărei situaţii particulare, a riscurilor la care ar putea fi expusă o persoană în cazul returnării sale în ţara de origine, chestiunile legate de interpretarea şi aplicarea la speţă a textului de lege criticat, precum şi determinarea existenţei unor motive care să justifice acordarea statutului de refugiat sau a protecţiei subsidiare sunt aspecte ce excedează obiectului controlului de constituţionalitate, acestea fiind atribute ale organelor administrative competente în această materie sau, după caz, ale instanţei de judecată.În fine, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006, argumentele expuse mai sus, în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, fiind în acord cu jurisprudenţa sa anterioară, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 287 din 18 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 20 aprilie 2010, sau Decizia nr. 648 din 5 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 971 din 5 decembrie 2006.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Wu Yuehua şi Cao Weijun în dosarele nr. 2.022/4/2008 şi nr. 8.641/4/2008 ale Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 septembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește