DECIZIE nr. 1.171 din 11 decembrie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 şi ale art. 145 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIuliana Nedelcu – procurorIoana Marilena Chiorean – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 şi ale art. 145 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Benyatov Vadim Don în Dosarul nr. 4.680/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei de neconstituţionalitate, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 18 iulie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 4.680/2/2007, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 şi ale art. 145 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Benyatov Vadim Don într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de revocare a măsurii interdicţiei de a nu părăsi localitatea.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece instituie o discriminare raportată la cetăţenia persoanei, în sensul că i se impune şi cetăţeanului străin care nu locuieşte şi nu domiciliază într-o localitate din România măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea. Stabilirea arbitrară a localităţii cu privire la care se dispune măsura în discuţie, alta decât localitatea de domiciliu, este de natură a impune un "domiciliu forţat", ducând la încălcarea drepturilor privind libera circulaţie şi dreptului cetăţenilor străini de a se bucura de protecţia persoanei. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că, pentru ca o măsură preventivă să nu contravină Convenţiei, trebuie să se ofere garanţii suficiente împotriva abuzului autorităţilor (Cauza Sissanis împotriva României, 2007). De asemenea, obligarea de a nu părăsi localitatea Bucureşti, în speţă, localitate în care nu există domiciliul sau reşedinţa, este de natură să încalce şi dreptul la ocrotirea sănătăţii prin faptul că inculpatului i-a fost întrerupt tratamentul medical.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece măsura luată nu este discriminatorie, iar, potrivit art. 53 alin. (1) din Constituţie, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns, în anumite condiţii, pentru apărarea securităţii naţionale şi pentru desfăşurarea instrucţiei penale.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că dispoziţiile criticate nu instituie discriminări de natură să aducă atingere art. 16 din Constituţie şi nici nu contravin dreptului oricărui cetăţean de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, prevăzut de art. 25 din Constituţie. Textele criticate reprezintă o restrângere a dreptului la libera circulaţie, dar care se înscrie în limitele prevăzute de art. 53 din Constituţie.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate reprezintă o restrângere a libertăţii persoanei, permisă de art. 53 din Constituţie tocmai în scopul bunei desfăşurări a instrucţiei penale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 136, cu denumirea marginală "Scopul şi categoriile măsurilor preventive", şi ale art. 145, cu denumirea marginală "Conţinutul măsurii" obligării de a nu părăsi localitatea, din Codul de procedură penală.În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia invocă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 18 referitoare la cetăţenii străini şi apatrizi, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 25 privind libera circulaţie, ale art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii. Totodată, invocă prevederile art. 1 privind obligaţia de a respecta drepturile omului, ale art. 2 privind libertatea de circulaţie, ale art. 5 privind dreptul la libertate, ale art. 14 privind interzicerea discriminării, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. I-3 şi art. I-4 alin. 1 privind libera circulaţie a persoanelor, ale art. II-67, art. II-80, art. II-93, art. II-95, art. II-105 privind egalitatea, dreptul la respectarea vieţii private şi de familie şi a domiciliului, precum şi dreptul de a beneficia de îngrijiri medicale din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 136 alin. 1 lit. b) şi ale art. 145 alin. 1 din Codul de procedură penală s-a pronunţat prin Decizia nr. 878/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 14 noiembrie 2007, excepţia de neconstituţionalitate a acestora fiind ridicată de acelaşi autor şi cu raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din acte internaţionale ca şi cele din cauza de faţă. Cu acel prilej, Curtea a statuat că, având în vedere prevederile constituţionale ale art. 18 alin. (1) care garantează cetăţenilor străini şi apatrizilor care locuiesc în România protecţia generală a persoanelor şi a averilor, nu se poate susţine în mod temeinic existenţa unei discriminări în ceea ce priveşte aplicarea şi executarea măsurii preventive constând în obligarea de a nu părăsi localitatea, întrucât aceasta se aplică în egală măsură tuturor celor împotriva cărora este instituită, fără discriminări pe considerente arbitrare. Cât priveşte invocarea dreptului la liberă circulaţie, Curtea a reţinut, pe de o parte, că, potrivit art. 25 alin. (1) din Constituţie, condiţiile exercitării acestui drept sunt stabilite prin lege, iar, pe de altă parte, în ceea ce priveşte dreptul de stabilire a domiciliului sau a reşedinţei în orice localitate din ţară, acesta este un drept asigurat, potrivit alin. (2) din art. 25, fiecărui cetăţean. De asemenea, restricţionarea temporară a exercitării dreptului la liberă circulaţie, ca şi consecinţă firească a instituirii măsurii preventive de obligare de a nu părăsi localitatea, este o măsură apreciată de legiuitor ca fiind pe deplin raţională şi necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal, fiind astfel în acord cu prevederile art. 53 din Constituţie şi ale art. 13 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele acestei decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.Totodată, Curtea constată că, în cauza de faţă, autorul excepţiei de neconstituţionalitate mai critică, pe de o parte, faptul că textele atacate nu definesc noţiunea de "localitate", iar, pe de altă parte, faptul că i s-a aplicat măsura obligării de a nu părăsi localitatea, deşi este cetăţean străin care nu locuieşte şi nici nu are domiciliul în România. Însă aceste critici nu pot forma obiectul controlului de constituţionalitate, reprezentând chestiuni de interpretare şi aplicare a legii, care nu intră în competenţa Curţii Constituţionale.Referitor la prevederile art. 34 din Constituţie privind dreptul la ocrotirea sănătăţii şi la celelalte dispoziţii invocate de autorul excepţiei din acte internaţionale, Curtea observă că acestea nu au pertinenţă în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 şi ale art. 145 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Benyatov Vadim Don în Dosarul nr. 4.680/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 decembrie 2007.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește