DECIZIE nr. 1.168 din 17 septembrie 2009

referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1-3 din Codul penal



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMarieta Safta – magistrat-asistent-şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal, excepţie invocată de Vinetu Czapa în Dosarul nr. 6.567/211/2006 al Tribunalului Cluj – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 81 din 5 februarie 2008.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 9 martie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 6.567/211/2006, Tribunalul Cluj – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal, excepţie invocată de Vinetu Czapa.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este neconstituţional deoarece nu este suficient de predictibil. Astfel, întrucât noţiunea de "inducere în eroare" nu are o definiţie juridică, se ajunge la imposibilitatea obiectivă de a delimita în vreun fel conţinutul acesteia, atâta timp cât în orice convenţie în care părţile contractante doresc să îndeplinească anumite obiective cu caracter pecuniar se va uza de manopere apte să convingă partea cocontractantă de faptul că opera lor este cea mai bună. Se încalcă astfel şi drepturile celor ce cu bună-credinţă îşi exercită drepturile şi libertăţile economice, comerciale sau contractuale. Se mai arată că art. 215 alin. 2 din Codul penal reglementează o infracţiune unică complexă, care absoarbe în ea mijlocul fraudulos, astfel încât acesta nu mai poate fi reţinut ca infracţiune de sine stătătoare şi pedepsit în concurs cu infracţiunea calificată. De aceea, textul de lege criticat conţine o dublă sancţionare pentru aceeaşi infracţiune, ceea ce contravine dispoziţiilor constituţionale invocate. Cât priveşte art. 215 alin. 3 din Codul penal, se arată că încalcă şi prevederile care statuează că nimeni nu poate fi întemniţat pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligaţie contractuală, cuprinse în art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.Tribunalul Cluj – Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu încalcă prevederile constituţionale invocate.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituţional.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. 1-3 din Codul penal, care au următorul conţinut:– Art. 215 alin. 1-3: "Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate."În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, cu raportare la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie privind dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori şi art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, privind interzicerea privării de libertate pentru datorii.Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că prevederile art. 215 alin. 1-3 din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi texte din Constituţie şi din documentele internaţionale invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici asemănătoare. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 403 din 16 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 19 iunie 2006, Decizia nr. 474 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 iulie 2006, Decizia nr. 709 din 19 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 7 noiembrie 2006, sau Decizia nr. 679 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 698 din 16 octombrie 2007, prin care Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cuprinse în art. 215 din Codul penal, pentru motivele acolo arătate.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1-3 din Codul penal, excepţie invocată de Vinetu Czapa în Dosarul nr. 6.567/211/2006 al Tribunalului Cluj – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 septembrie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent-şef,Marieta Safta–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește