DECIZIE nr. 1.168 din 15 septembrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 3 şi 5 din Codul penal



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorOana Cristina Puică – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 3 şi 5 din Codul penal, excepţie ridicată de Naziana Slotea şi Ion Slotea în Dosarul nr. 2.971/54/2009 al Curţii de Apel Craiova – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.285D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a transmis concluzii scrise prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 3 şi 5 din Codul penal.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 4.589D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1 şi 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Ion-Florin Tănase în Dosarul nr. 173/184/2010 al Judecătoriei Balş.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 4.285D/2010 şi nr. 4.589D/2010, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 4.589D/2010 la Dosarul nr. 4.285D/2010, care este primul înregistrat.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin Încheierea din 11 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.971/54/2009, Curtea de Apel Craiova – Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 3 şi 5 din Codul penal.Excepţia a fost ridicată de Naziana Slotea şi Ion Slotea cu ocazia soluţionării unei cauze penale având ca obiect săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. 1, 3 şi 5 din Codul penal.Prin Încheierea din 15 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 173/184/2010, Judecătoria Balş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1 şi 3 din Codul penal.Excepţia a fost ridicată de Ion-Florin Tănase cu ocazia soluţionării unei cauze penale având ca obiect săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. 1 şi 3 din Codul penal.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că art. 215 alin. 1, 3 şi 5 din Codul penal încalcă egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul de proprietate privată, libertatea economică şi independenţa judecătorilor, precum şi principiul legalităţii incriminării. Astfel, consideră că, prin caracterul vag, de excesivă generalitate al reglementării, prin folosirea necorespunzătoare a unor termeni sau expresii cu semnificaţii deosebit de cuprinzătoare în ordinea etică şi juridică (adevăr, minciună, folos material injust, pagubă, inducere în eroare), dispoziţiile art. 215 alin. 1 şi 3 din Codul penal aduc atingere liberei iniţiative, întrucât creează posibilitatea ca orice neînţelegere dintre partenerii comerciali să fie interpretată drept faptă penală. Prin urmare, prevederile de lege criticate nu îndeplinesc cerinţele de accesibilitate şi previzibilitate ce trebuie să caracterizeze orice normă de incriminare. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 215 alin. 5 din Codul penal, autorii excepţiei Naziana Slotea şi Ion Slotea susţin că introducerea, prin normă de trimitere, a unui element fix, constând în cuantumul unei pagube materiale mai mari de 200.000 lei, pentru a determina o agravantă a infracţiunii, creează o situaţie de discriminare, având în vedere că un atare prejudiciu poate influenţa diferit patrimoniul persoanelor fizice sau juridice în cauză. În plus, instituirea unui astfel de criteriu fix nu permite judecătorului ca în activitatea sa de interpretare a legii să realizeze un echilibru între spiritul şi litera legii, cu consecinţa directă a nesocotirii independenţei sale în actul de înfăptuire a justiţiei. Autorul excepţiei Ion-Florin Tănase mai arată că legiuitorul nu ţine cont de realităţile economice din societatea românească şi din plan internaţional şi nu face diferenţă în funcţie de subiectul activ al infracţiunii, persoană fizică sau persoană juridică, respectiv societate comercială, instituind o sancţiune penală în condiţiile în care neîndeplinirea unei obligaţii contractuale poate decurge şi din conjunctura economico-financiară a societăţii comerciale în cauză, coroborată cu căderea economiei naţionale.Curtea de Apel Craiova – Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile art. 215 alin. 1, 3 şi 5 din Codul penal nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie invocate de autorii excepţiei. Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 403/2006 şi nr. 709/2006.Judecătoria Balş consideră că este neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, întrucât art. 215 alin. 1 şi 3 din Codul penal nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie invocate de autorul excepţiei.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. 1, 3 şi 5 din Codul penal, având următorul cuprins:"Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.[…] Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.[…] Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) referitoare la dreptul la apărare, ale art. 44 alin. (1) referitoare la dreptul de proprietate privată, ale art. 45 privind libertatea economică şi ale art. 124 alin. (3) referitoare la independenţa judecătorilor, precum şi ale art. 11 alin. (1) şi (2) cu privire la raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitoare la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 7 privind principiul legalităţii incriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 215 alin. 1 şi 3 din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la dispoziţiile art. 45 din Constituţie şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 403 din 16 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 19 iunie 2006, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate, reţinând că înşelăciunea, în oricare dintre variantele sale, este o infracţiune contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestora. În toate sistemele de drept înşelăciunea ori escrocheria este o faptă incriminată şi sever sancţionată. Aşa fiind, dispoziţiile de lege criticate, care reglementează această infracţiune, nu numai că nu aduc atingere libertăţii economice, ci, dimpotrivă, asigură exercitarea liberei iniţiative în condiţiile legii, scopul acestora fiind acela de a-i proteja pe cei ce îşi exercită cu bună-credinţă drepturile şi libertăţile economice, comerciale, inclusiv pe cele contractuale.Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat că, întrucât textul art. 215 din Codul penal oferă suficiente repere şi elemente pentru ca persoana căreia i se adresează să înţeleagă care sunt faptele incriminate de legiuitor, nu poate fi reţinută nici critica formulată în raport cu dispoziţiile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la legalitatea incriminării. Prezenţa în cuprinsul normelor penale criticate a unor noţiuni precum "eroare", "fapte mincinoase" etc., cu privire la care autorul excepţiei susţine că sunt prea "vagi" şi "de excesivă generalitate", nu determină o lipsă de previzibilitate a normei juridice, elementul material al laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune, în toate variantele acesteia, fiind clar circumstanţiat de legiuitor. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în mai multe cauze, printre care Hertel împotriva Elveţiei, 1998, şi Reckveny contra Ungariei, 1999, că previzibilitatea legii nu trebuie neapărat să fie însoţită de certitudini absolute. S-a arătat că certitudinea, chiar dacă este de dorit, este însoţită câteodată de o rigiditate excesivă, or, dreptul trebuie să ştie să se adapteze schimbărilor de situaţie. De asemenea, în cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, 1979, Curtea de la Strasbourg a reţinut că există multe legi care se servesc, prin forţa lucrurilor, de formule mai mult sau mai puţin vagi ale căror interpretare şi aplicare depind de practică.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin decizia mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Prin urmare, prevederile art. 215 alin. 1 şi 3 din Codul penal nu numai că nu aduc nicio atingere dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Constituţie, ci au fost instituite tocmai în scopul ocrotirii patrimoniului persoanelor fizice şi juridice.În fine, este neîntemeiată şi susţinerea autorilor excepţiei referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece aplicarea cerinţei procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfăşurare a procesului, iar nu şi în ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator al faptelor, adică în domeniul dreptului substanţial. Nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţie şi nici din cel al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinţei procesului echitabil ar trebui să excedeze necesităţii asigurării garanţiilor procesuale, spre a se intră în materii din câmpul dreptului substanţial.În ceea ce priveşte critica adusă dispoziţiilor art. 215 alin. 5 din Codul penal, în raport cu dispoziţiile constituţionale care consacră egalitatea în drepturi, Curtea, prin Decizia nr. 709 din 19 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 7 noiembrie 2006, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, statuând că incriminarea mai severă a infracţiunii de înşelăciune care a avut consecinţe deosebit de grave, prin asemenea consecinţe înţelegându-se, potrivit art. 146 din Codul penal, „o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice”, dă expresie politicii penale a statului şi nu aduce atingere, sub niciun aspect, egalităţii în drepturi.În acelaşi sens este şi Decizia nr. 745 din 1 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 19 iulie 2010.Deoarece nu au apărut elemente noi, care să impună reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 3 şi 5 din Codul penal, excepţie ridicată de Naziana Slotea şi Ion Slotea în Dosarul nr. 2.971/54/2009 al Curţii de Apel Craiova – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de Ion-Florin Tănase în Dosarul nr. 173/184/2010 al Judecătoriei Balş.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 septembrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește