DECIZIE nr. 1.154 din 13 septembrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 268 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorSimina Gagu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 283 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, excepţie ridicată de Petru Bahnovei, Vasile Daniel Burtoi, Mariana Buţiu, Iosif Denghel, Ştefan Dan Guluţanu, Alice Gabriela Lodea, Aurel Murariu, Sergiu Constantin Negoi, Cristina Maria Răhăian, Florin Gabriel Tacacsi şi Daniela Lucia Tarcea în Dosarul nr. 2.726/85/2010 al Tribunalului Sibiu – Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 17D/2011.La apelul nominal răspunde Lucian Băgia, în calitate de mandatar, cu procură judiciară depusă la dosar, al autorilor excepţiei Petru Bahnovei, Vasile Daniel Burtoi, Mariana Buţiu, Iosif Denghel, Ştefan Dan Guluţanu, Alice Gabriela Lodea, Aurel Murariu, Sergiu Constantin Negoi, Cristina Maria Răhăian, Florin Gabriel Tacacsi, şi în calitate de avocat, cu delegaţie depusă la dosar, pentru autorul excepţiei, Daniela Lucia Tarcea. De asemenea, răspunde partea Societatea Comercială "Rova România" – S.R.L din Sibiu, reprezentată prin avocatul Liviu Burcea, cu delegaţie depusă la dosar.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei, care solicită admiterea excepţiei. În acest sens susţine că, în contradicţie cu dispoziţiile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2), (3), art. 124 alin. (2) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, textul de lege criticat creează o stare de inegalitate pentru justiţiabili, subiecte ale unor rapoarte juridice din dreptul muncii, deoarece termenul în care pot fi formulate cererile pentru soluţionarea conflictelor de muncă este stabilit pe zile calendaristice, iar nu pe zile libere, astfel cum prevede art. 101 din Codul de procedură civilă.Reprezentantul părţii Societatea Comercială "Rova România" – S.R.L. din Sibiu solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece stabilirea termenelor în care persoanele interesate au posibilitatea să se adreseze instanţelor judecătoreşti reprezintă o modalitate firească pentru exercitarea accesului liber la justiţie, în concordanţă cu prevederile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile legale criticate reprezintă norme procedurale, adoptate de legiuitor fără a afecta principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, accesul liber la justiţie, inclusiv dreptul la un proces echitabil sau regula constituţională privind unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea justiţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 16 decembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.726/85/2010, Tribunalul Sibiu – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 283 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii.Excepţia a fost ridicată de Petru Bahnovei, Vasile Daniel Burtoi, Mariana Buţiu, Iosif Denghel, Ştefan Dan Guluţanu, Alice Gabriela Lodea, Aurel Murariu, Sergiu Constantin Negoi, Cristina Maria Răhăian, Florin Gabriel Tacacsi şi Daniela Lucia Tarcea într-o cauză având ca obiect contestaţia împotriva deciziei de concediere.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că în cauzele privind soluţionarea conflictelor de muncă termenele prevăzute de Codul muncii pentru exercitarea acţiunii în justiţie sunt prevăzute pe zile calendaristice şi nu pe zile libere, aşa cum sunt toate termenele de exercitare a oricărei acţiuni în justiţie, conform prevederilor art. 101 din Codul de procedură civilă. Persoanele care se adresează instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor decurgând dintr-un contract individual de muncă se află într-o situaţie de inegalitate atât în faţa legii, cât şi în faţa justiţiei, faţă de toate celelalte categorii de justiţiabili, deoarece nu pot introduce o acţiune în termenul prevăzut de Codul muncii, dacă termenul se împlineşte într-o zi de sărbătoare legală sau în care serviciul este suspendat. În acest fel, termenul prevăzut de textul de lege criticat este practic scurtat cu una sau două zile calendaristice, justiţiabilul fiind nevoit să introducă acţiunea înainte de data la care termenul s-ar împlini într-o zi de sărbătoare legală sau în care serviciul este suspendat.Tribunalul Sibiu – Secţia civilă îşi exprimă opinia în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Subliniază că autorii excepţiei fac o confuzie între noţiunea de "zi calendaristică", utilizată în textul de lege criticat, şi noţiunea de "zile libere", utilizată în cuprinsul art. 101 din Codul de procedură civilă, noţiune care are semnificaţia unui sistem de calcul al termenelor.Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale. Reglementarea termenului de 30 de zile pentru formularea cererilor în vederea soluţionării unui conflict de muncă reprezintă o opţiune a legiuitorului, care a avut în vedere instituirea unei proceduri simple şi urgente, adaptată raporturilor de muncă şi exercitării dreptului la muncă.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentanţilor părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 283 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003.Curtea constată că, ulterior sesizării sale, Legea nr. 53/2003 – Codul muncii a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, iar în urma renumerotării textelor, prevederile legale criticate se regăsesc, în prezent, la art. 268 alin. (1) lit. a) din acest act normativ, asupra căruia urmează să se pronunţe instanţa de contencios constituţional şi care are următorul conţinut: „(1) Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate:a) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;". … Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textul de lege criticat încalcă dispoziţiile din Constituţie cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, precum şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 268 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii sunt norme care stabilesc o procedură specială, derogatorie, simplă şi urgentă, aplicabilă în cazul cererilor referitoare la conflictele de muncă şi adaptată raporturilor de muncă şi exercitării dreptului la muncă.Termenul de 30 de zile calendaristice prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii reprezintă un termen de prescripţie, susceptibil de suspendare sau întrerupere, imperativ, aplicabil atunci când obiectul conflictului de muncă este legat de decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă. Această situaţie comportă urgenţă în soluţionarea conflictului, iar reglementarea supusă controlului de constituţionalitate are tocmai menirea de a pune capăt în cel mai scurt timp stării de incertitudine în care se află raporturile de muncă, în interesul legitim al fiecăreia dintre părţile litigante.De asemenea, Curtea reţine că termenul prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii este justificat de interesul salariaţilor de a contesta într-un termen cât mai scurt măsurile dispuse de angajator în executarea contractelor de muncă şi de a restabili legalitatea în exercitarea raporturilor de muncă.Specificul litigiilor de muncă justifică astfel, în mod obiectiv, instituirea unor termene distincte de cele stabilite prin Codul de procedură civilă. În ceea ce priveşte respectarea unor asemenea termene, aceasta ţine, fără îndoială, de diligenţa părţii interesate în apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime. În plus, Curtea observă că, potrivit art. 275 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, dispoziţiile titlului XII „Jurisdicţia muncii” din acest act normativ, din care fac parte şi prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate, se completează cu prevederile Codului de procedură civilă. În aceste condiţii nu poate fi reţinută critica formulată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul că „termenul prevăzut de textul de lege criticat este practic scurtat cu una sau două zile calendaristice, justiţiabilul fiind nevoit să introducă acţiunea sa înainte de data la care termenul s-ar împlini într-o zi de sărbătoare legală sau în care serviciul este suspendat”, de vreme ce, indiferent de modul de stabilire a termenelor, art. 101 alin. 5 din Codul de procedură civilă prevede că termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare. Sunt asigurate astfel garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil, soluţionat de o instanţă independentă, în condiţii de egalitate şi imparţialitate, în acord cu prevederile art. 124 alin. (2) din Constituţie.În aceste condiţii, Curtea constată că argumentele de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea accesului liber la justiţie, a dreptului la un proces echitabil şi a principiului egalităţii în drepturi nu pot fi reţinute. Exercitarea dreptului de acces liber la justiţie poate fi supusă unor condiţionări legale, cum sunt şi termenele stabilite pentru introducerea cererilor, menite să asigure restabilirea în termen rezonabil a drepturilor încălcate, precum şi stabilitatea raporturilor juridice. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în repetate rânduri, spre exemplu, în hotărârile pronunţate în Cauza Golder contra Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 38, anul 1975, Cauza Waite şi Kennedy contra Germanei, paragraful 59, anul 1999, Cauza Cudak contra Lituaniei, paragraful 55, anul 2010, a statuat că dreptul de acces la justiţie, asigurat prin art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu este unul absolut, ci poate fi supus unor condiţionări. Acestea sunt permise deoarece dreptul de acces la justiţie, prin însăşi natura sa, solicită o reglementare din partea statului, care, în această privinţă, se bucură de o anumită marjă de apreciere.De asemenea, Curtea reţine că, în virtutea dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are dreptul de a opta pentru instituirea unor termene diferite în considerarea deosebirilor ce există între natura şi obiectul diferitelor litigii. Aceasta nu contravine nici principiului constituţional al egalităţii în drepturi, întrucât acest principiu nu presupune uniformitate, astfel încât situaţia obiectiv diferită în care se află persoanele care se adresează instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime care izvorăsc dintr-un contract individual de muncă, faţă de celelalte categorii de justiţiabili, justifică instituirea unui tratament juridic diferenţiat. Curtea reţine că aceeaşi concluzie rezultă şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (spre exemplu, hotărârile pronunţate în Cauza Marckx contra Belgiei, paragraful 33, anul 1979, Cauza D.H. şi alţii contra Republicii Cehe, paragrafele 175 şi 196, anul 2007, Cauza Andrejeva contra Letoniei, paragraful 81, anul 2009), care a statuat, cu valoare de principiu, că "discriminarea" presupune a trata diferit, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, persoane aflate în situaţii similare. O asemenea situaţie intervine în cazul în care distincţia în cauză nu urmăreşte un scop legitim sau nu există o raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit a fi realizat.Aplicând principiile menţionate anterior în prezenta cauză, Curtea constată că normele legale criticate nu încalcă dispoziţiile invocate din Legea fundamentală şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, acestea fiind edictate pentru a evita tergiversarea soluţionării cauzei şi pentru a asigura, în mod eficient şi practic, dreptul la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 268 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, excepţie ridicată de Petru Bahnovei, Vasile Daniel Burtoi, Mariana Buţiu, Iosif Denghel, Ştefan Dan Guluţanu, Alice Gabriela Lodea, Aurel Murariu, Sergiu Constantin Negoi, Cristina Maria Răhăian, Florin Gabriel Tacacsi şi Daniela Lucia Tarcea în Dosarul nr. 2.726/85/2010 al Tribunalului Sibiu – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 septembrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Simina Gagu_______

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește