Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 29 decembrie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Agenţia de Pază Profesional Style" S.R.L. din Drobeta-Turnu Severin în Dosarul nr. 10.261/325/2006 al Judecătoriei Timişoara.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 27 martie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 10.261/325/2006, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Agenţia de Pază Profesional Style" S.R.L. din Drobeta-Turnu Severin.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 21, 44, 45, 124 şi 135 din Constituţie, deoarece societatea comercială cu care se află în litigiu – Societatea Comercială "Agora S.A." Timişoara – refuză să îndeplinească procedura de conciliere prevăzută de textul de lege criticat.Judecătoria Timişoara consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale atacate nu contravin Constituţiei.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Examinând încheierea instanţei de judecată, Curtea observă că, deşi a fost sesizată de instanţa de judecată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28 alin. 1, alin. 2, alin. 2^2 şi alin. 3 din Codul de procedură civilă, în realitate, aşa cum rezultă din cuprinsul încheierii de sesizare, cât şi din concluziile scrise formulate de autorul excepţiei, aceasta are ca obiect art. 720^1 din Codul de procedură civilă, care are următoarea redactare: "În procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.În scopul arătat la alin. 1, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretenţiile sale şi temeiul lor legal, precum şi toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea. Convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire, prin telegramă, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Convocarea se poate face şi prin înmânarea înscrisurilor sub semnătură de primire.Data convocării pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate potrivit alin. 2.Rezultatul concilierii se va consemna într-un înscris cu arătarea pretenţiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului şi a punctului de vedere al fiecărei părţi.Înscrisul despre rezultatul concilierii ori, în cazul în care pârâtul nu a dat curs convocării prevăzute la alin. 2, dovada că de la data primirii acestei convocări au trecut 30 de zile se anexează la cererea de chemare în judecată."Textele constituţionale invocate sunt cele ale art. 21 alin. (3) privind accesul liber la justiţie, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiţiei şi art. 135 privind economia.Examinând excepţia, Curtea reţine că, asupra constituţionalităţii prevederilor de lege criticate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate în cauza de faţă, s-a pronunţat prin numeroase decizii.Astfel, prin Decizia nr. 807 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 25 iulie 2008, Decizia nr. 559 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 15 august 2007, Decizia nr. 361 din 2 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 29 mai 2006, şi Decizia nr. 335 din 6 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 19 octombrie 2004, Curtea a statuat că, prin instituirea procedurii prealabile de conciliere legiuitorul a urmărit să transpună în practică principiul celerităţii soluţionării litigiilor dintre părţi – mai pregnant în materie comercială – şi să degreveze activitatea instanţelor de judecată. Rolul normei procedurale criticate este acela de a reglementa o procedură extrajudiciară care să ofere părţilor posibilitatea de a se înţelege asupra eventualelor pretenţii ale reclamantului, fără implicarea autorităţii judecătoreşti competente. Faţă de aceste raţiuni majore, condiţionarea sesizării instanţei de parcurgerea procedurii de conciliere cu partea potrivnică nu poate fi calificată ca o îngrădire a accesului liber la justiţie, în accepţiunea prohibită de prevederile constituţionale de referinţă, atâta vreme cât partea interesată poate sesiza instanţa judecătorească cu cererea de chemare în judecată.Totodată, Curtea a mai reţinut că, pentru aceleaşi considerente, dispoziţiile art. 720^1 din Codul de procedură civilă sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privată şi cu cele privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi cu reglementările cuprinse în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, judecat într-un termen rezonabil.Soluţia adoptată şi considerentele deciziilor citate sunt valabile şi în prezenta cauză, întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Agenţia de Pază Profesional Style" S.R.L. din Drobeta-Turnu Severin în Dosarul nr. 10.261/325/2006 al Judecătoriei Timişoara.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Maria Bratu––––