DECIZIE nr. 1.153 din 28 septembrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi art. 59 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor şi ale art. 11 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorBenke Karoly – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 şi art. 51 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor şi ale art. 11 alin. (4) din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, excepţie ridicată de Societatea Comercială Centrul Naţional de Difuzare Produse Informatice ROMSOFT – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.105/252/2009 al Judecătoriei Lugoj.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 5 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.105/252/2009, Judecătoria Lugoj a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 şi art. 51 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor şi ale art. 11 alin. (4) din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, excepţie ridicată de Societatea Comercială Centrul Naţional de Difuzare Produse Informatice ROMSOFT – S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri contravenţionale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 şi ale art. 11 alin. (4) din Legea nr. 449/2003 încalcă art. 16, 45 şi 135 din Constituţie, întrucât nu stabilesc modul în care consumatorul trebuie să aducă la cunoştinţa operatorului economic lipsa de conformitate a produsului. Astfel, există posibilitatea ca neconformitatea să fie anunţată telefonic de către consumator, fără ca acesta să prezinte în mod efectiv produsul vânzătorului. Într-o atare situaţie, termenul de 15 zile prevăzut de textele legale criticate în care neconformitatea trebuie remediată va începe să curgă, ceea ce este inadmisibil. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate sunt neclare, incomplete şi discriminatorii pentru operatorii economici care au numai calitatea de vânzători, întrucât sunt favorizaţi prin acest termen extrem de scurt operatorii economici care cumulează calitatea de prestator de servicii cu aceea de vânzător.În fine, se arată că art. 51 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 este neconstituţional, întrucât plângerea formulată împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii nu are caracter suspensiv de executare cu privire la măsurile dispuse în procesul-verbal menţionat.Judecătoria Lugoj apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului consideră că textele legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 13 şi art. 51 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2008, şi ale art. 11 alin. (4) din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008. În realitate, astfel cum rezultă din critica de neconstituţionalitate formulată, autorul acesteia consideră ca fiind neconstituţionale prevederile art. 13 alin. (1) şi art. 59 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, precum şi ale art. 11 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 449/2003, astfel încât, prin prezenta decizie, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii acestor din urmă dispoziţii legale, care au următorul cuprins:– Art. 13 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992: „(1) Remedierea deficienţelor apărute la produse sau servicii ori înlocuirea produselor care nu corespund în cadrul termenului de garanţie sau de valabilitate şi care nu sunt imputabile consumatorului se face în termen de maximum 15 zile din momentul când operatorul economic a luat la cunoştinţă de deficienţele respective.”;– Art. 59 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992: „Prevederilor art. 51, 55 şi 56 nu le sunt aplicabile dispoziţiile art. 32 alin. (3) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.”;– Art. 11 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 449/2003: „(4) […] Perioada de timp stabilită nu poate depăşi 15 zile calendaristice de la data la care cumpărătorul a adus la cunoştinţă vânzătorului lipsa de conformitate a produsului.”Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3)-(5) privind caracterele statului român, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 45 privind libertatea economică, art. 124 alin. (2) şi (3) privind înfăptuirea justiţiei, art. 126 alin. (1) privind instanţele judecătoreşti şi art. 135 privind economia. Totodată, sunt invocate în susţinerea excepţiei şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată următoarele:I. Critica de neconstituţionalitate ce vizează art. 13 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 şi art. 11 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 449/2003 este neîntemeiată. Impunerea prin efectul legii a unui termen în interiorul căruia operatorul economic trebuie să remedieze deficienţele produselor sau serviciilor este o măsură de natură a proteja consumatorul. În acest fel, legiuitorul responsabilizează operatorii economici implicaţi în comercializarea produselor şi serviciilor şi, drept consecinţă, se asigură un nivel superior de protecţie a consumatorului. Este indubitabil că, dacă legiuitorul ar fi lăsat la aprecierea părţilor contractante stabilirea unui termen în interiorul căruia produsul sau serviciul să fie remediat, de cele mai multe ori consumatorul ar fi urmat să accepte termenul impus de comerciant, iar contractul încheiat ar fi fost unul de adeziune. Or, un atare contract sau, mai precis, o atare clauză contractuală nu ar fi fost în beneficiul consumatorului, care, îndeobşte, este partea defavorizată din punct de vedere economic în raport cu celălalt cocontractant.Raporturile dintre prestatorul de servicii şi operatorul economic care comercializează produsul sau serviciul sunt reglementate de contractul comercial existent între părţi, comerciantul putând să se îndrepte împotriva prestatorului de servicii şi să solicite daune-interese, în măsura în care din culpa acestuia nu a fost respectat termenul legal de 15 zile pentru remedierea produsului sau serviciului.Celelalte aspecte învederate de autorul excepţiei sunt chestiuni de fapt a căror rezolvare ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti (dacă neconformitatea a fost anunţată telefonic, dacă bunul nu a fost predat efectiv către vânzător etc.).Astfel, Curtea nu poate reţine încălcarea art. 16, 45 şi 135 din Constituţie sau a art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.2. Critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 porneşte de la faptul că, în temeiul acestora, contravenţiei prevăzute de art. 51 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 nu îi este aplicabil textul art. 32 alin. (3) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, potrivit căruia plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii suspendă executarea acestuia. De la acest cadru general legiuitorul poate adopta norme derogatorii, însă acest tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod obiectiv şi raţional. În cauza de faţă, lipsa efectului suspensiv de executare al plângerii formulate ţine tocmai de asigurarea unei protecţii sporite a consumatorului. Astfel, legiuitorul a ales să ocrotească un interes de ordin general, public, dar, totuşi, nu a neglijat interesul operatorului economic, din moment ce, potrivit art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aceasta se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, care, la art. 399 şi următoarele, prevede reguli extrem de detaliate cu privire la posibilitatea petentului de a face contestaţie la executare sau de a cere suspendarea executării în anumite condiţii.În aceste condiţii, nu se poate susţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 124 alin. (2) şi (3) privind înfăptuirea justiţiei sau ale art. 126 alin. (1) privind instanţele judecătoreşti.În fine, art. 1 alin. (3)-(5) şi art. 23 alin. (11) din Constituţie, invocate în susţinerea excepţiei, nu au incidenţă în cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 şi art. 59 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor şi ale art. 11 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, excepţie ridicată de Societatea Comercială Centrul Naţional de Difuzare Produse Informatice ROMSOFT – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.105/252/2009 al Judecătoriei Lugoj.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 septembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Benke Karoly–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește