DECIZIE nr. 1.147 din 16 octombrie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 131 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorMihaela Ionescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 131 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală raportat la art. 6 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, excepţie ridicată de Sorin Graţianu în Dosarul nr. 6.403/301/2008 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra cauzei. În acest sens, arată că autorul a depus la dosar precizări prin care solicită amânarea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate pentru ca Guvernul să comunice punctul său de vedere. Totodată, susţine că instanţa de judecată a sesizat în mod greşit Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 131 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală raportat la art. 6 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, în realitate obiectul excepţiei de neconstituţionalitate fiind art. 128, art. 131 alin. (1) şi (2) şi art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 raportat la art. 6, 7 şi 8 din Decretul nr. 167/1958. În fine, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.Cu privire la cererea de amânare a soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, cât şi cu privire la precizările referitoare la obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere. În acest sens, arată că necomunicarea punctelor de vedere de către autorităţi nu impietează asupra soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate de către Curte, iar cu privire la precizarea obiectului excepţiei susţine că autorul avea posibilitatea să formuleze recurs împotriva încheierii instanţei de judecată prin care a fost sesizată Curţii Constituţionale.Deliberând, Curtea respinge atât cererea de amânare a soluţionării excepţiei, cât şi cererea de extindere a obiectului acesteia.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 10 iulie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 6.403/301/2008, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 131 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală raportat la art. 6 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.Excepţia a fost ridicată de Sorin Graţianu într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile criticate conferă în mod abuziv şi discriminatoriu organelor fiscale dreptul de a recupera obligaţii fiscale în termen de 5 ani de la crearea acestora şi nu în termenul general de prescripţie de 3 ani.Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că stabilirea unui termen pentru dreptul de a cere executarea silită nu reprezintă o discriminare, întrucât are în vedere specificul raporturilor de drept fiscal, precum şi faptul că unul dintre subiectele acestui raport este statul, care participă la aceste raporturi de pe o poziţie de autoritate faţă de celălalt subiect, fiind vorba de un raport de subordonare.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 238/2008.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Deşi, prin încheiere, instanţa de judecată a sesizat Curtea cu excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect prevederile art. 131 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală raportat la art. 6 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, din notele scrise ale autorului rezultă că aceasta priveşte doar prevederile art. 131 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.Aşadar, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 131 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, care au următorul conţinut: „Dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.”Acest text de lege este raportat atât la prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, cât şi la prevederile art. 14 privind interzicerea discriminării şi art. 17 relativ la interzicerea abuzului de drept din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, sunt invocate şi dispoziţiile art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) şi art. 3 lit. g) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.Examinând excepţia, Curtea observă că problema tratamentului diferenţiat de care beneficiază statul în raport cu contribuabilii în ceea ce priveşte realizarea creanţelor a fost analizată şi în alte cazuri. Astfel, prin Decizia nr. 513 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 26 iunie 2008, pronunţându-se asupra constituţionalităţii prevederilor art. 131 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Curtea a statuat că, în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, şi contribuabil, în calitate de debitor al obligaţiei fiscale, cele două părţi nu se situează pe poziţii de egalitate, între ele existând o legătură de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public, şi, prin urmare, nu poate fi vorba de încălcarea principiului egalităţii în faţa legilor prevăzut de art. 16 din Constituţie. Textul de lege criticat, ce stabileşte un termen de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor fiscale diferit de cel general, nu aduce nicio atingere dispoziţiilor constituţionale şi celor din convenţiile la care România este parte, relative la interzicerea discriminării şi abuzului de drept, invocate de autorul excepţiei. Soluţia adoptată de legiuitor este determinată de natura juridică a creanţelor fiscale, ce reprezintă surse ale bugetului de stat, ceea ce constituie o justificare întemeiată pentru diferenţa de tratament juridic în ceea ce priveşte termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită. De altfel, şi în alte domenii sunt stabilite termene speciale de prescripţie.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, considerentele deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.De asemenea, în legătură cu susţinerile de neconstituţionalitate ce vizează necorelarea dintre prevederile de lege criticate şi unele prevederi ale Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, Curtea constată că nici acestea nu pot fi primite. Astfel, în temeiul art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea lui cu dispoziţiile sau principiile Constituţiei pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 131 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în Dosarul nr. 6.403/301/2008 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 octombrie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Ionescu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește