Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 779 din 20 noiembrie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor anexei nr. I lit. A nr. crt. 39-44 şi nota explicativă indice 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor anexei nr. I lit. A nr. crt. 39-44 şi nota explicativă indice 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, excepţie ridicată de Viorica Bejan şi alţii în Dosarul nr. 1.879/99/2008 al Tribunalului Iaşi – Secţia civilă şi litigii de muncă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, considerând că textele legale criticate nu încalcă niciunul dintre textele constituţionale invocate de autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 21 mai 2008, pronunţată în Dosarul nr. 1.879/99/2008, Tribunalul Iaşi – Secţia civilă şi litigii de muncă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor anexei nr. I lit. A nr. crt. 39-44 şi nota explicativă indice 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2008, excepţie ridicată de Viorica Bejan şi alţii în cauza ce are ca obiect judecarea litigiului de muncă referitor la drepturi băneşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile anexei nr. I lit. A nr. crt. 39-44 şi nota explicativă indice 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2008 contravin prevederilor art. 16, 41 şi 53 din Constituţie, art. 6 şi 7 din Pactul internaţional privind drepturile economice, sociale şi culturale, art. 26 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, art. 7 şi 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi art. 1 pct.1 lit. b) şi pct. 2 din Convenţia nr. 111/1958 a OIM privind discriminarea în domeniul forţei de muncă şi exercitării profesiei. Se arată că dispoziţiile legale criticate nu mai asimilează salariile de bază pentru funcţiile de registrator/statistician medical cu cele prevăzute pentru soră medicală, ci sunt cuprinse în rubrici distincte (nr. crt. 42, 43 şi 44 din anexa nr. I lit. A din ordonanţă), fără să se prevadă însă şi limitele de salarii minime şi maxime pentru funcţiile de registrator/statistician medical din anatomie patologică şi medicină legală (corespunzător funcţiilor de la pct. 39, 40 şi 41 din anexa nr. I lit. A din ordonanţă). Se creează astfel un regim discriminatoriu între funcţiile de registrator/statistician medical din anatomia patologică şi medicină legală şi funcţiile de soră medicală din anatomia patologică şi medicină legală.Tribunalul Iaşi – Secţia civilă şi litigii de muncă apreciază că excepţia este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că textul de lege nu încalcă sub niciun aspect prevederile constituţionale invocate, deoarece este opţiunea legiuitorului să stabilească salarizarea diferită a anumitor categorii de personal, ţinând seama de importanţa, natura şi complexitatea muncii prestate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile anexei nr. I lit. A, nr. crt. 39-44 şi nota explicativă indice 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 1 februarie 2008.Prevederile legale criticate reglementează salariile de bază pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar-sanitar începând cu 1 aprilie 2008 şi 1 octombrie 2008, diferenţiate după nivelul studiilor şi funcţia ocupată.Prevederile constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 41 referitor la munca şi protecţia socială a muncii şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Totodată, sunt invocate art. 6 şi 7 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, referitoare la dreptul la muncă şi la condiţii de muncă juste şi prielnice, art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, referitoare la egalitatea persoanelor în faţa legii, art. 7 şi 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, privind egalitatea în faţa legii şi dreptul la muncă în condiţii echitabile, precum şi art. 1 pct.1 lit. b) şi pct. 2 din Convenţia nr. 111/1958 a OIM privind discriminarea în domeniul forţei de muncă şi exercitării profesiei, referitor la egalitatea de şanse sau de tratament în materie de angajare sau de profesie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că, în realitate, dispoziţiile legale criticate sunt considerate neconstituţionale deoarece, spre deosebire de vechea reglementare, acestea nu mai prevăd limitele de salarii minime şi maxime pentru funcţia de registrator/statistician medical din anatomie patologică şi medicină legală. În felul acesta, nemaifiind posibilă asimilarea acestei funcţii cu cea prevăzută pentru soră medicală, pe cale de interpretare, se ajunge la concluzia că "[…] nu li se mai recunoaşte reclamantelor dreptul de a beneficia de salariile prevăzute pentru personalul de specialitate medico-sanitar din anatomie patologică şi medicină legală".Rezultă că textele constituţionale, precum şi dispoziţiile din pactele internaţionale invocate nu au nicio legătură cu motivele menţionate de autorii excepţiei. Aspectele criticate urmează să fie soluţionate de către instanţa de judecată prin interpretarea şi aplicarea prevederilor legale invocate în cauză.Având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”, Curtea constată că excepţia este inadmisibilă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor anexei nr. I lit. A nr. crt. 39-44 şi nota explicativă indice 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, excepţie ridicată de Viorica Bejan şi alţii în Dosarul nr. 1.879/99/2008 al Tribunalului Iaşi – Secţia civilă şi litigii de muncă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 octombrie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta––––