DECIZIE nr. 1.131 din 23 septembrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 92 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 92 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nemeth Istvan în Dosarul nr. 3.225/96/2008 al Curţii de Apel Târgu Mureş – Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 23 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.225/96/2008, Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 92 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nemeth Istvan.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că măsura prevăzută de textul criticat, de afişare a citaţiei şi a celorlalte acte de procedură pe uşa locuinţei, reprezintă o îngrădire a dreptului de a se adresa justiţiei.Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Comunicarea prin afişare a unui act procedural constituie o excepţie de la regula generală a înmânării în mod personal a unui astfel de act, însă instituirea unei astfel de proceduri nu reprezintă o limitare a dreptului de acces liber la justiţie. Dimpotrivă, această modalitate de comunicare constituie o garanţie a respectării acestui drept, în cazul persoanelor aflate în situaţiile derogatorii prevăzute de art. 92 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă, asigurându-se astfel posibilitatea şi pentru aceste persoane de a lua cunoştinţă de actele procedurale.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 92 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă, cu următorul conţinut:"Dacă cel citat nu se găseşte la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuieşte, agentul va înmâna citaţia, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuieşte cu dânsul, sau care, în mod obişnuit, primeşte corespondenţa, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obişnuit îl înlocuieşte; persoana care primeşte citaţia va semna adeverinţa de primire, agentul certificându-i identitatea şi semnătura şi încheind proces-verbal despre cele urmate.Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverinţa de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citaţia în mâna lor; dacă cei arătaţi nu voiesc să primească citaţia sau sunt lipsă, agentul va afişa citaţia, fie pe uşa locuinţei celui citat, fie, dacă nu are indicaţia apartamentului sau camerei locuite, pe uşa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) referitoare la accesul liber la justiţie.Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 813 din 19 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 6 august 2009, şi prin Decizia nr. 455 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 5 ianuarie 2004, a statuat că dispoziţiile legale criticate constituie excepţii de la regula generală a înmânării în mod direct şi personal a citaţiei sau a oricărui alt act de procedură, prevăzută de art. 92 alin. 1 din Codul de procedură civilă, comunicarea prin afişare fiind operantă numai în situaţiile în care destinatarul, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citaţia sau, primind-o, nu voieşte să semneze adeverinţa de primire ori, în cazul în care negăsindu-se la domiciliu, persoanele îndreptăţite să primească actul procedural refuză sau ele însele sunt lipsă.Aşa fiind, Curtea a considerat că aceste excepţii nu sunt de natură a afecta vreun drept constituţional, ci reprezintă modalităţi derogatorii de îndeplinire a procedurii de citare, determinate de situaţia obiectiv diferită a persoanelor citate.Mai mult, Curtea a reţinut că textul criticat are în vedere o situaţie cu caracter de excepţie şi urmăreşte să prevină şi să limiteze eventualele abuzuri în exercitarea drepturilor procesuale, de natură să determine tergiversarea soluţionării cauzei, pe calea menţinerii cu rea-credinţă a unei permanente lipse de procedură. O atare concluzie rezultă din economia întregului articol 92 din Codul de procedură civilă, care prevede suficiente garanţii de natură să asigure respectarea dreptului la apărare sau ocrotirea vieţii private a persoanei.Totodată, obligaţia părţilor de a-şi exercită drepturile procesuale cu respectarea dispoziţiilor stabilite de lege, referitoare la comunicarea actelor de procedură, reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor reglementări care să prevină abuzurile servind unei bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 92 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nemeth Istvan în Dosarul nr. 3.225/96/2008 al Curţii de Apel Târgu Mureş – Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 septembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește