DECIZIE nr. 1.127 din 27 noiembrie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor titlului III (art. 77-108) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor titlului III (art. 77-108) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, excepţie ridicată de Valeriu Nicolae Predescu în Dosarul nr. 1.342/33/2007 al Curţii de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori.La apelul nominal se prezintă apărătorul ales al autorului excepţiei. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Apărătorul ales al autorului excepţiei solicită admiterea acesteia, reiterând motivele invocate în notele scrise. În susţinerea acestor argumente, a făcut trimitere la jurisprudenţa altor autorităţi constituţionale din Europa, cum ar fi situaţia Poloniei şi a Germaniei.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 21 septembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 1.342/33/2007, Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor titlului III (art. 77 şi următoarele) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, excepţie ridicată de Valeriu Nicolae Predescu în dosarul de mai sus având ca obiect executarea unui mandat european de arestare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate sunt incompatibile cu dispoziţiile art. 1 paragraful 3 din Decizia-cadru de la Bruxelles din 13 iunie 2002 referitoare la faptul că legea română nu preia prevederile care garantează aplicarea regulilor Tratatului privind Uniunea Europeană referitoare la respectarea drepturilor şi principiilor juridice fundamentale, astfel cum sunt ele consacrate de art. 6 din Tratat, ceea ce contravine, pe cale de consecinţă, dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 referitoare la Dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 19 referitoare la Extrădarea şi expulzarea, ale art. 20 alin. (2) referitoare la prioritatea reglementărilor internaţionale, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, raportat la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile cuprinse în titlul III al Legii nr. 302/2004 privind mandatul european de arestare nu oferă nicio garanţie de asigurare a respectării dreptului la un proces echitabil şi dreptului la libertatea şi siguranţa persoanei, deoarece autorităţile judiciare interne nu exercită niciun fel de control referitor la valabilitatea ordinului de încarcerare şi, prin urmare, elimină garanţiile de echitate ale procedurilor. Totodată, este eliminată prezumţia de nevinovăţie şi este nesocotită suveranitatea statului în materie penală, apărarea fiind inexistentă. În opinia sa, recursul prevăzut de art. 94 1 alin. (1) şi (2) din legea criticată nu satisface exigenţele prevăzute de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, având eficienţa unei garanţii formale.De asemenea, autorul mai arată că dispoziţiile legale criticate sunt incompatibile cu prevederile Deciziei-cadru de la Bruxelles din 13 iunie 2002 (art. 1 paragraful 3), deoarece legea română nu preia dispoziţiile care garantează aplicarea regulilor Tratatului referitoare la respectarea drepturilor şi principiilor juridice fundamentale astfel cum sunt ele consacrate de art. 6 din Tratat.Astfel, autorul excepţiei mai este nemulţumit de împrejurarea că prevederile legii interne nu conţin dispoziţii referitoare la clauza umanitară sau de nediscriminare, cu toate că, în preambulul său, decizia-cadru reaminteşte despre aceste clauze care ar putea constitui motiv de neexecutare obligatorie sau facultativă a mandatului european de arestare.În sfârşit, deoarece mandatul european de arestare nu este sub aspectul naturii sale juridice o convenţie, ci o decizie judiciară, ar trebui să se înţeleagă că dispoziţiile criticate nu pot fi aplicate cetăţenilor români, art. 19 alin. (2) din Constituţie referindu-se doar la posibilitatea extrădării lor numai în baza unei convenţii internaţionale în acest sens.Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile legale criticate necontravenind prevederilor constituţionale invocate.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată deoarece dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate, sens în care face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. De asemenea, transpunând art. 1 alin. (2) din Decizia-cadru nr. 584/JAI din 13 iunie 2002, legiuitorul român a prevăzut, prin dispoziţiile art. 77 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, fără ca prin aceasta să se poată afirma că se aduce atingere dreptului la apărare al persoanei solicitate.Prin aderarea la Uniunea Europeană, România a devenit parte şi la tratatele constitutive ale Uniunii, astfel încât îi incumbă toate obligaţiile ce decurg din aceasta. În acest sens, referirea din art. 19 alin. (2) din Constituţie include în mod necesar şi tratatele constitutive al Uniunii Europene. Aşa fiind, României îi revine obligaţia de a transpune deciziile-cadru prevăzute la art. 34 din Tratatul privind Uniunea Europeană, iar Decizia-cadru nr. 584/JAI din 13 iunie 2002 elimină posibilitatea refuzului predării pe simplul motiv al cetăţeniei, permiţând doar reglementarea unor condiţii sau garanţii speciale pentru predarea propriilor cetăţeni. În acest sens, este de observat că prin dispoziţiile art. 87 alin. (2) şi art. 88 alin. (2) lit. c 1 ) din Legea nr. 302/2004 s-a prevăzut, ca o condiţie specială pentru predarea cetăţenilor români în vederea urmăririi penale sau a judecăţii, transferarea ulterioară a acestora în România pentru executarea pedepsei ce ar fi eventual aplicate şi, totodată, s-a instituit, ca motiv opţional de refuz în cadrul unui mandat european de arestare emis în scopul executării unei pedepse, cetăţenia română a persoanei solicitate, dacă instanţa română dispune executarea pedepsei în România.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată deoarece dispoziţiile legale criticate oferă persoanei interesate o serie de garanţii procesuale de natură să asigure respectarea dreptului la un proces echitabil, şi anume posibilitatea invocării unor motive obligatorii de refuz al executării, audierea persoanei arestate, existenţa posibilităţii de a formula recurs împotriva hotărârii cu privire la executarea mandatului de arestare. De asemenea, judecătorul român, după ce a verificat, în prealabil, dacă au fost respectate condiţiile necesare la emiterea mandatului, hotărăşte asupra arestării persoanei solicitate, în temeiul legii, şi nu asupra temeiniciei urmăririi sau condamnării dispuse de autoritatea străină ori asupra oportunităţii arestării. În caz contrar, s-ar aduce atingere principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti date în materie penală.Nu poate fi reţinută nici critica referitoare la încălcarea art. 19 alin. (1) din Constituţie, deoarece predarea în baza unui mandat european de arestare, de o parte, şi extrădarea, de cealaltă parte, sunt prevăzute de legislaţia în vigoare ca fiind forme distincte de cooperare judiciară internaţională în materie penală.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile titlului III (art. 77-108) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 1 iulie 2004, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 224/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 21 iunie 2006, şi care reglementează cu privire la Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru nr. 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 583 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 25 iunie 2007, Decizia nr. 419 din 3 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 16 mai 2007, şi Decizia nr. 400 din 24 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 4 mai 2007, a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 89, 90, 79 alin. (1) lit. c) şi art. 88^1 din Legea nr. 302/2004. Cu acele ocazii, Curtea a arătat că, în logica Deciziei-cadru a Consiliului Uniunii Europene nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, care este implementată la nivel naţional prin Legea nr. 302/2004, autoritatea judecătorească a statului membru în care persoana a fost arestată poate hotărî predarea acesteia, dar nu poate să se pronunţe cu privire la temeinicia măsurii preventive sau a hotărârii judecătoreşti pronunţate în statul solicitant. Contestarea temeiniciei acesteia, deci a hotărârii judecătoreşti pronunţate într-un stat membru al Uniunii Europene, se va face în statul în care s-a emis hotărârea respectivă, unde persoana solicitată va beneficia de toate garanţiile procesuale existente.Aşa fiind, judecătorul român hotărăşte asupra arestării persoanei solicitate în temeiul legii, numai după ce a verificat, în prealabil, dacă au fost respectate condiţiile necesare referitoare la emiterea mandatului, şi nicidecum nu se pronunţă cu privire la temeinicia urmăririi sau condamnării dispuse de autoritatea străină ori asupra oportunităţii arestării. În caz contrar, s-ar aduce atingere principiului referitor la recunoaşterea reciprocă a hotărârilor penale. Totodată, este de semnalat că nu poate fi pus semnul egalităţii între privarea de libertate dispusă ca urmare a emiterii unui mandat european de arestare şi cea dispusă ca urmare a emiterii unui mandat de arestare preventivă emis de judecătorul român în condiţiile Codului de procedură penală.De asemenea, măsura arestării provizorii dispusă în vederea predării către un stat membru al Uniunii Europene constituie o măsură privativă de libertate temporară în acord cu art. 23 alin. (2) din Constituţia României, care satisface pe deplin exigenţele constituţionale prevăzute de art. 21, partea având la îndemână toate garanţiile procesuale specifice unui proces echitabil, sens în care poate invoca unul din motivele de refuz al executării, are dreptul de a fi informat cu privire la conţinutul mandatului european de arestare, are dreptul de a fi audiat şi asistat de un apărător ales sau numit din oficiu, are dreptul la un interpret dacă nu înţelege ori nu vorbeşte limba română şi are posibilitatea de a formula recurs împotriva hotărârii referitoare la arestare etc.În sfârşit, este de remarcat, doar cu titlul comparativ, că prin Decizia Curţii Constituţionale poloneze din 27 aprilie 2005, P1/2005, s-a statuat că art. 607 paragraful 1 din Codul de procedură penală care permitea predarea unui cetăţean polonez către un alt stat membru al Uniunii Europene în baza unui mandat european de arestare încalcă art. 55 alin. (1) din Legea fundamentală a Poloniei, care interzicea extrădarea cetăţenilor săi fără niciun fel de normă derogatorie. Ulterior, Constituţia Poloniei a fost revizuită în sensul de a permite extrădarea propriilor cetăţeni ori de câte ori există o obligaţie internaţională în acest sens, astfel încât din luna noiembrie 2006, tocmai în scopul îndeplinirii obligaţiilor ce decurg din statutul de ţară membră a Uniunii Europene, cetăţenii polonezi pot fi predaţi în baza unui mandat european de arestare.În ceea ce priveşte situaţia Germaniei, este de arătat că legea iniţială de transpunere a deciziei-cadru privind mandatul european de arestare a fost declarată neconstituţională nu pentru că nu permite cenzurarea de către autoritatea judiciară germană a temeiniciei măsurii preventive sau a hotărârii judecătoreşti pronunţate în statul solicitant, ci pentru că nu a ţinut seama de necesitatea respectării drepturilor fundamentale, inclusiv dreptul de a beneficia de o cale de atac, situaţie care, după cum s-a arătat, nu este întâlnită în legea română.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor titlului III (art. 77-108) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, excepţie ridicată de Valeriu Nicolae Predescu în Dosarul nr. 1.342/33/2007 al Curţii de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește