DECIZIE nr. 1.127 din 23 septembrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor "art. 27 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români şi ale art. I pct. 4 din Legea nr. 252/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează evidenţa persoanelor, eliberarea actelor de identitate şi activitatea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor”, excepţie ridicată de Petre Glăveanu în Dosarul nr. 18.968/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent învederează Curţii că autorul excepţiei a transmis la dosarul cauzei un memoriu prin care, în esenţă, solicită admiterea excepţiei, însoţit de un set de copii de pe o serie de înscrisuri.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei. Acesta arată că textele de lege criticate folosesc noţiuni care nu sunt definite nici în actul normativ din care fac parte, nici în legislaţia locativă, rezultând o exprimare ambiguă, care nu respectă normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi care poate fi interpretată în mod diferit. Arată, din acest motiv, că este posibil ca o persoană care deţine în coproprietate un imobil să îşi declare domiciliul la adresa la care se află imobilul respectiv, afectând dreptul de proprietate al celuilalt coproprietar al imobilului.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei. Consideră că autorul acesteia deduce neconstituţionalitatea din interpretarea şi aplicarea textelor de lege criticate la speţa concretă, dar aceasta constituie o atribuţie ce revine exclusiv instanţei de judecată pe rolul căreia se află litigiul în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, nicidecum Curţii Constituţionale, a cărei competenţă este clar specificată prin Legea fundamentală şi prin legea sa de organizare şi funcţionare.Autorul excepţiei solicită cuvântul în replică. După ce Curtea i-l acordă, precizează că, în motivarea neconstituţionalităţii textului de lege supus controlului, nu s-a referit la cazul său, ci criticile sale sunt de interes general.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 18 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 18.968/3/2008, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 27 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români şi ale art. I pct. 4 din Legea nr. 252/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează evidenţa persoanelor, eliberarea actelor de identitate şi activitatea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor”. Excepţia a fost ridicată de Petre Glăveanu într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea unui recurs.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile de lege criticate au o redactare ambiguă şi neclară în ceea ce priveşte tipurile de acte considerate titluri locative, lăsând posibilitatea funcţionarilor publici şi magistraţilor de a adăuga la lege şi de a genera, astfel, abuzuri şi discriminări. În condiţiile în care Codul civil şi legislaţia civilă, în general, nu cuprind o reglementare de ansamblu a coproprietăţii sau a indiviziunii, autorul excepţiei susţine că certificatul de moştenitor nu poate fi calificat ca fiind un titlu de proprietate, aşa cum au apreciat, în speţa sa, reprezentanţii autorităţii de stat.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă normele Legii fundamentale în ceea ce priveşte posibilitatea adăugării la lege prin interpretarea acesteia de către magistraţi şi poliţişti.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 şi ale art. I pct. 4 din Legea nr. 252/2007 sunt constituţionale. Arată că rolul normelor juridice este acela de a reglementa procedura administrativă prin care persoanele interesate au posibilitatea de a face dovada domiciliului în faţa autorităţilor administrative, acestea fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale privind dreptul de proprietate privată. Precizează, de asemenea, că instanţa de contencios constituţional nu are competenţa de a modifica conţinutul normei juridice supuse controlului.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că acesta este reprezentat de dispoziţiile art. 27 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 641 din 20 iulie 2005, astfel cum au fost modificate de art. I pct. 4 din Legea nr. 252/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează evidenţa persoanelor, eliberarea actelor de identitate şi activitatea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 27 iulie 2007. Textele de lege criticate au următorul conţinut:– Art. 27 alin. (1) lit. a) şi b): "(1) Dovada domiciliului se poate face cu unul dintre următoarele documente:a) acte încheiate în condiţiile de validitate prevăzute de legislaţia română în vigoare, privind titlul locativ; … b) declaraţia scrisă a găzduitorului, persoană fizică sau juridică, de primire în spaţiu, însoţită de unul dintre documentele prevăzute la lit. a)." … Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că textele legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate, art. 57 referitoare la exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor şi a libertăţilor, art. 61 alin. (1) care consacră rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării şi ale art. 73 alin. (1) şi alin. (3) lit. m) cu referire la atribuţia Parlamentului de a adopta legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare, respectiv de a reglementa prin lege organică regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că nu poate reţine critica referitoare la pretinsa redactare "ambiguă şi neclară" a textelor de lege supuse controlului de constituţionalitate. Legiuitorul a înţeles să redacteze textul astfel încât să îi confere un grad de generalitate care să permită să acopere o arie cât mai largă de situaţii, întrucât recunoaşterea posibilităţii persoanelor fizice de a face dovada domiciliului cu o gamă variată de documente, în măsura în care legea le recunoaşte acestora forţa probantă, reprezintă o garanţie a respectării demnităţii acestora şi dreptului la viaţă intimă şi privată. În plus, în ceea ce priveşte respectarea criteriului calităţii legii în cadrul procesului de legiferare, însăşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorit ar fi aceasta, ar da naştere la o rigiditate excesivă a reglementării (Hotărârea din 20 mai 1999, pronunţată în Cauza Reckvenyi împotriva Ungariei). În acelaşi sens este şi jurisprudenţa mai recentă a instanţei de la Strasbourg, care, în Hotărârea din 15 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Ligue du Monde Islamique et Organisation islamique mondiale du secours islamique împotriva Franţei, a arătat că, urmare a principiului generalităţii legilor, dispoziţiile acestora nu se bucură de o precizie absolută, iar una dintre tehnicile de reglementare constă în folosirea de categorii generale, mai degrabă decât de liste exhaustive. Totodată, reluând cele statuate prin Hotărârea din 25 mai 1995, pronunţată în Cauza Kokkinakis împotriva Greciei, şi prin Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că numeroase legi utilizează, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin precise, cu scopul de a evita rigiditatea excesivă şi de a se putea adapta la schimbările de situaţie. În plus, Curtea a observat că interpretarea şi aplicarea unor astfel de texte depinde de practică.Prin urmare, este firesc ca legiuitorul să fi lăsat organelor administrative ori, dacă este cazul, instanţelor judecătoreşti posibilitatea de a aprecia care documente sunt apte să demonstreze, potrivit legii, faptul că persoana fizică îşi are locuinţa principală la adresa la care îşi declară domiciliul.Totodată, Curtea observă că prevederile constituţionale referitoare la garantarea şi ocrotirea egală a proprietăţii private nu au incidenţă în cauza de faţă. Textele de lege criticate nu pot fi examinate din perspectiva unei pretinse violări a acestui drept fundamental, întrucât nu sunt de natură să aducă, prin ele însele, vreo atingere dreptului de proprietate privată. Dacă prin modul concret de aplicare în practică a dispoziţiilor legale supuse controlului de constituţionalitate se produce o încălcare a dreptului de proprietate privată al unei alte persoane, situaţia conflictuală rezultată din această împrejurare va putea fi soluţionată de o instanţă de judecată, nicidecum de Curtea Constituţională. Din aceeaşi perspectivă, Curtea observă că a lămuri dacă un certificat de moştenitor poate fi calificat drept titlu de proprietate nu reprezintă o problemă de constituţionalitate.De asemenea, Curtea constată că textele de lege criticate nu sunt susceptibile de a contraveni dispoziţiilor art. 57 din Legea fundamentală referitoare la exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor şi a libertăţilor. Acestea au în vedere drepturile şi libertăţile constituţionale, or, prevederile de lege ce formează obiect al excepţiei nu vizează niciunul dintre drepturile sau libertăţile cuprinse în titlul III din Legea fundamentală. Comportamentul persoanei aflate în ipoteza normei criticate poate fi însă pus în discuţie în ceea ce priveşte posibila utilizare cu rea-credinţă a documentelor ce fac dovada domiciliului – înţeles ca adresă la care persoana fizică îşi are locuinţa principală -, dar asupra unei astfel de chestiuni se poate pronunţa, aşa cum s-a arătat mai sus, doar o instanţă judecătorească. În acest sens, art. 34 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 stabileşte că, „În cazul în care menţiunea din actul de identitate privind stabilirea domiciliului sau a reşedinţei s-a efectuat în baza unui document care ulterior a fost anulat, s-a constatat că era nul, fals ori falsificat, această menţiune este nulă de drept”, iar „Nulitatea menţiunii poate fi constatată de instanţa de judecată (…)”.Curtea nu poate reţine nici critica prin raportare la dispoziţiile art. 73 alin. (1) şi alin. (3) lit. m) din Constituţie, coroborate cu cele ale art. 61 alin. (1) care consacră rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, întrucât textele de lege criticate, după cum s-a arătat anterior, nu au ca domeniu de reglementare aspecte referitoare la regimul juridic general al proprietăţii sau al moştenirii, astfel că includerea acestora într-un act normativ cu o forţă juridică inferioară legilor organice nu reprezintă un viciu de neconstituţionalitate.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, excepţie ridicată de Petre Glăveanu în Dosarul nr. 18.968/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 septembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu__________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește