DECIZIE nr. 1.127 din 13 septembrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în ansamblul său, precum şi, în mod special, ale art. 1 şi art. 6 din aceasta



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorOana Cristina Puică – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în ansamblul său, şi ale art. 1 şi art. 6 din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Gheorghe Bumbac şi Mihail-Cristian Leoveanu în Dosarul nr. 1.246/36/2009 al Curţii de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.676D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 11 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.246/36/2009, Curtea de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în ansamblul său, şi ale art. 1 şi art. 6 din acelaşi act normativ.Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Bumbac şi Mihail-Cristian Leoveanu cu ocazia soluţionării unei cauze penale având ca obiect infracţiuni de corupţie.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia Mihail-Cristian Leoveanu susţine că prevederile Legii nr. 78/2000 aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. h) referitoare la reglementarea prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor şi regimului executării acestora şi ale art. 76 alin. (1) privind adoptarea legilor organice cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere, deoarece Legea nr. 78/2000 a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 12 aprilie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţie, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 76 alin. (1) din Legea fundamentală.Totodată, ambii autori ai excepţiei consideră că Legea nr. 78/2000 în ansamblul său, dat fiind modul în care reglementează, cel puţin prin prevederile art. 1, aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea actului de justiţie, întrucât incriminează persoane, şi nu fapte. E vorba de persoane care, în mod generic, se încadrează în categoria de „funcţionar”, aşa cum este aceasta definită în Codul penal. Astfel, Legea nr. 78/2000 nu prevede fapte de corupţie cu caracter special, ci face doar trimitere la fapte deja incriminate în Codul penal sau în legi speciale.De asemenea, autorii excepţiei arată că art. 6 din Legea nr. 78/2000 încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) referitoare la legalitatea pedepsei şi ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, precum şi prevederile art. 7 referitoare la legalitatea incriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece nu reglementează conţinutul infracţiunii ca şi condiţie a aplicării unei pedepse, creând o situaţie de extindere a legii prin analogie.Curtea de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât Legea nr. 78/2000 reprezintă o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun şi aplicabilă unei categorii de persoane circumstanţiate.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000. Autorii excepţiei critică distinct prevederile art. 1 şi art. 6 din acelaşi act normativ, având următorul cuprins:– Art. 1: "Prezenta lege instituie măsuri de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie şi se aplică următoarelor persoane:a) care exercită o funcţie publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor publice; … b) care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcţie sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, în cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale, unităţilor cooperatiste sau al altor agenţi economici; … c) care exercită atribuţii de control, potrivit legii; … d) care acordă asistenţă specializată unităţilor prevăzute la lit. a) şi b), în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa; … e) care, indiferent de calitatea lor, realizează, controlează sau acordă asistenţă specializată, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, cu privire la: operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale; … f) care deţin o funcţie de conducere într-un partid sau într-o formaţiune politică, într-un sindicat, într-o organizaţie patronală ori într-o asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie; … g) alte persoane fizice decât cele prevăzute la lit. a)-f), în condiţiile prevăzute de lege."; … – Art. 6: "Infracţiunile de luare de mită – prevăzută la art. 254 din Codul penal, de dare de mită – prevăzută la art. 255 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite – prevăzută la art. 256 din Codul penal şi de trafic de influenţă – prevăzută la art. 257 din Codul penal se pedepsesc potrivit acelor texte de lege."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) referitoare la legalitatea pedepsei, ale art. 73 alin. (3) lit. h) referitoare la reglementarea prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor şi regimului executării acestora, ale art. 76 alin. (1) privind adoptarea legilor organice cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere şi ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea actului de justiţie, precum şi a prevederilor art. 7 referitoare la legalitatea incriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că nu poate fi primită critica de neconstituţionalitate extrinsecă adusă prevederilor Legii nr. 78/2000, deoarece acest act normativ a fost adoptat de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 12 aprilie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) referitoare la adoptarea legilor organice cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere şi ale art. 76 alin. (2) privind procedura de mediere din Constituţia României din 1991, în vigoare la data respectivă. După revizuirea Legii fundamentale din anul 2003, art. 74 alin. (1) a devenit art. 76 alin. (1), fostul art. 76 fiind abrogat. Prin urmare, Legea nr. 78/2000 nu aduce nicio atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. h) şi art. 76 alin. (1).În ceea ce priveşte celelalte critici aduse Legii nr. 78/2000, în ansamblul său, precum şi, în mod special, art. 1 şi art. 6 din lege, acest act normativ a mai fost supus controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 1.455 din 4 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 11 ianuarie 2011, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 78/2000, reţinând că reglementarea care formează obiectul excepţiei nu constituie o incriminare prin analogie, aşa cum greşit susţin autorii acesteia, ci o legiferare a răspunderii penale printr-o normă juridică explicativă, care nu încalcă prevederile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De altfel, analogia, ca instituţie juridică, se plasează în sfera aplicării legii ca argument de interpretare, şi nu în cea a procesului legislativ. Folosirea acestei noţiuni pentru caracterizarea normei instituite de legiuitor conduce la o contradicţie în termeni, căci analogia implică absenţa normei şi, în consecinţă, libertatea recunoscută unei autorităţi publice – în mod excepţional şi nu în materie penală – de a stabili ea însăşi regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă soluţie pronunţată într-un alt cadru reglementat. Or, dispoziţia legală atacată prevede expres că infracţiunile nominalizate se pedepsesc potrivit textelor din Codul penal în care sunt incriminate.Cu acelaşi prilej, Curtea a mai reţinut că principiul legalităţii incriminării şi cel al legalităţii pedepsei impun prevederea atât a faptei, cât şi a pedepsei. Din această perspectivă, analizând dispoziţiile Legii nr. 78/2000, nu se poate ajunge la constatarea că legea nu ar prevedea fapta sau pedeapsa. Astfel fiind, dispoziţiile criticate conţin suficiente repere pentru a se putea considera că acestea sunt „previzibile” şi suficient de clare în definirea faptei şi a scopului ilicit al acesteia.De asemenea, principiul constituţional al egalităţii nu are semnificaţia uniformităţii, existând posibilitatea instituirii unor reglementări juridice diferite pentru situaţii care sunt diferite, în cazul în care aceasta se justifică în mod raţional şi obiectiv. Or, Legea nr. 78/2000 constituie o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun, care instituie măsuri de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie şi se aplică unei categorii de persoane clar circumstanţiate de legiuitor încă din primul articol al legii. Statutul juridic diferit al acestor persoane, din perspectiva scopului urmărit de legiuitor prin dispoziţiile Legii nr. 78/2000, justifică stabilirea unui tratament juridic diferit. Astfel fiind, şi întrucât dispoziţiile legii criticate se aplică, fără privilegii sau discriminări, în toate situaţiile ce implică persoane dintre cele arătate la art. 1 al legii, nu se poate susţine încălcarea principiului egalităţii în drepturi ori a principiului referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei.În acelaşi sens este şi Decizia nr. 202 din 10 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 17 martie 2011.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în ansamblul său, precum şi, în mod special, ale art. 1 şi art. 6 din aceasta, excepţie ridicată de Gheorghe Bumbac şi Mihail-Cristian Leoveanu în Dosarul nr. 1.246/36/2009 al Curţii de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 septembrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește