DECIZIE nr. 1.122 din 23 septembrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorIoana Marilena Chiorean – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Pavel Palcu în Dosarul nr. 1.101/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 4 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.101/1/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Pavel Palcu în cadrul soluţionării recursului declarat împotriva unei hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a validat un examen din anul 2008 pentru numirea în funcţii de conducere a procurorilor.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege sunt neconstituţionale, deoarece instituie o singură cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, suprimând un grad de jurisdicţie în cadrul căruia să se pronunţe o hotărâre în primă instanţă, care ulterior să poată fi supusă unui control de legalitate pe care l-ar putea face o instanţă de recurs, fiind astfel îngrădit şi dreptul de a proba cu toate mijloacele de probă permise de dispoziţiile procedurale nelegalitatea hotărârii recurate. Dacă hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii ar putea face obiectul unei acţiuni în contencios administrativ, în condiţiile Legii nr. 554/2004, s-ar putea asigura respectarea tuturor căilor de atac care permit exercitarea controlului legalităţii actelor Consiliului Superior al Magistraturii. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, asigurarea dreptului la un proces echitabil presupune în mod esenţial ca, în raport cu criteriile legale pe care le instituie textul de lege care reprezintă temeiul de drept al acţiunii formulate, toate părţile procesului trebuie să aibă dreptul de a formula cereri, de a propune şi administra probe şi de a pune concluzii cu privire la toate problemele de fapt şi de drept de care depinde corecta soluţionare a litigiului, cu respectarea dreptului la apărare, prevăzut de art. 24 din Constituţie.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia în sensul că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 21 din Constituţie.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, având următorul conţinut: „(7) Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu recurs, de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.”Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 485/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 10 iunie 2010.Cu acel prilej, Curtea a reţinut că textele de lege criticate prevăd că partea interesată are posibilitatea de a formula recurs la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la hotărârea pronunţată de plenul Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor şi de a beneficia pe tot parcursul acestei proceduri de toate garanţiile necesare asigurării unui proces echitabil. Interpretarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale duce la concluzia că acesta nu consacră nici expres, dar nici implicit dreptul la dublul grad de jurisdicţie, drept ce este recunoscut doar în materie penală. De asemenea, nici art. 13 din Convenţie, care se referă la dreptul la un "recurs efectiv", nu are semnificaţia asigurării dublului grad de jurisdicţie, ci doar a posibilităţii de a se supune judecăţii unei instanţe naţionale.În plus, Curtea a reţinut că, aşa cum a statuat în numeroase cauze, accesul la justiţie, garantat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură.Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Pavel Palcu în Dosarul nr. 1.101/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Secţia de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 septembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește