DECIZIE nr. 1.120 din 16 octombrie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, precum şi ale art. 3 şi art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorClaudia-MargaretaKrupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin. (1) şi art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, precum şi ale art. 3 şi art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României”, excepţie ridicată de Dan Costache Patriciu şi Societatea Comercială „Rompetrol” – S.A. în Dosarul nr. 12.770/3/2006 (2.080/2007) al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.La apelul nominal răspund autorii excepţiei, prin doamna avocat Lizeta Minea, şi, pentru partea Serviciul Român de Informaţii, domnul avocat Valeriu Stoica, ambii reprezentanţi convenţionali depunând împuterniciri avocaţiale la dosarul cauzei.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului ales al autorilor excepţiei, care dezvoltă motivele expuse în scris pentru admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.Având cuvântul pentru partea Serviciul Român de Informaţii, reprezentantul convenţional al acesteia solicită, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi ale art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, acestea fiind abrogate prin dispoziţiile art. 20-22 din Legea nr. 535/2004, dar şi a textelor criticate din Legea nr. 182/2002, apreciindu-se, în acest sens, că această excepţie de neconstituţionalitate nu vizează, în realitate, aspecte de neconstituţionalitate, ci de interpretare şi aplicare a legii. În subsidiar, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 182/2002, criticate, întrucât acestea nu contravin normelor fundamentale ori convenţionale invocate şi nici jurisprudenţei în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului. În acest sens, depune note scrise.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la textele de lege criticate din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, precum şi la dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 51/1991, aceasta se impune a fi respinsă ca inadmisibilă, deoarece procedura interceptării convorbirilor telefonice, prevăzută de acestea, este în prezent reglementată de Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale şi de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, modificările intervenite fiind de natură a îndepărta criticile de neconstituţionalitate formulate de autorii excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 18 martie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 12.770/3/2006 (2.080/2007), Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstitu – ţionalitate a dispoziţiilor "art. 2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin. (1) şi art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, precum şi ale art. 3 şi art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României”.Excepţia a fost ridicată de Dan Costache Patriciu şi Societatea Comercială "Rompetrol" – S.A. în cadrul unei acţiuni în apel împotriva unei sentinţe civile prin care s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de aceştia având ca obiect pretenţii – daune morale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi ale art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, că acestea contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3) şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie, care statuează principiile potrivit cărora părţile au dreptul la un proces echitabil în condiţiile unei justiţii unice, imparţiale şi egale pentru toţi, întrucât împiedică persoanele care au calitatea de parte într-un proces să ia cunoştinţă de conţinutul unor înscrisuri clasificate, fie în mod direct, fie prin reprezentant, pentru singurul motiv că nu se încadrează în categoria persoanelor în beneficiul cărora s-a eliberat un certificat de securitate. Autorii excepţiei apreciază că „soluţia legislativă implementată de legiuitorul român prin Legea nr. 182/2002 încalcă grav echilibrul necesar dintre nevoia statului de a proteja secretul de stat şi drepturile şi interesele părţilor din proces, contravenind textelor constituţionale indicate”. Mai mult, textele de lege criticate contravin, de asemenea, dispoziţiilor art. 125 alin. (2) şi art. 134 alin. (2) din Constituţie, deoarece acordă Serviciului Român de Informaţii puterea legală de a derula faţă de judecători procedurile de verificare, monitorizare, evaluare şi inclusiv sancţionare contravenţională a acestora specifice Legii nr. 182/2002, atribuţii care, potrivit textelor constituţionale indicate, revin Consiliului Superior al Magistraturii. Totodată, „procedurile specifice eliberării certificatului de securitate, derulate de S.R.I., conferă unor judecători atribuţii sporite şi acces la anumite înscrisuri, atribuţii ce revin, potrivit Constituţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, şi nu Serviciului Român de Informaţii”.Referitor la prevederile art. 3 şi ale art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, se arată că „existenţa şi aplicarea acestor norme conduc la o ingerinţă a statului neprevăzută de lege în dreptul fundamental la inviolabilitatea convorbirilor telefonice”, situaţie favorizată de caracterul neclar, ambiguu al acestor texte. Mai mult, „ingerinţa” este autorizată de către procuror, căruia îi lipseşte, însă, independenţa faţă de puterea executivă şi, de asemenea, lipseşte orice control a priori asupra autorizaţiilor date de procuror, aceste decizii neputând fi atacate în faţa niciunui organ jurisdicţional independent şi imparţial.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin. (1) şi ale art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002, precum şi dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 51/1991 sunt constituţionale, iar excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 din Legea nr. 51/1991 este inadmisibilă, acest text fiind abrogat de art. 20-22 din Legea nr. 535/2004.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile "art. 2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin. (1) şi art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 7, din motivarea scrisă a autorului excepţiei se observă că acesta vizează doar alin. (1) al acestui text, şi nu întregul articol, astfel că doar acesta urmează a fi analizat de Curtea Constituţională. Totodată, obiect al excepţiei îl constituie şi prevederile art. 3 şi ale art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 7 august 1991. Textele de lege criticate au următorul conţinut:Art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţilor clasificate:Art. 2 alin. (2): "Accesul la informaţiile clasificate este permis numai în cazurile, în condiţiile şi prin respectarea procedurilor prevăzute de lege."Art. 7 alin. (1): "Persoanele care vor avea acces la informaţii clasificate secrete de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea şi profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informaţii."Art. 25 alin. (1): "Coordonarea generală a activităţii şi controlul măsurilor privitoare la protecţia informaţiilor secrete de stat se realizează de către unitatea specializată din cadrul Serviciului Român de Informaţii."Art. 34 lit. j): "În vederea coordonării activităţii şi exercitării controlului asupra măsurilor privitoare la protecţia informaţiilor clasificate din sfera sa de competenţă, Serviciul Român de Informaţii are următoarele atribuţii principale: (…) j) constată nerespectarea normelor privind protecţia informaţiilor clasificate şi aplică sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, iar atunci când faptele constituie infracţiuni, sesizează organele de urmărire penală."Art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, criticate, enumeră, de la lit. a) la lit. l), actele şi faptele care constituie ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României.Art. 13 din Legea nr. 51/1991: „Situaţiile prevăzute de art. 3 constituie temei legal pentru a se solicita procurorului, în cazuri justificate, cu respectarea prevederilor Codului de procedură penală, autorizarea efectuării unor acte, în scopul culegerii de informaţii, constând în: interceptarea comunicaţiilor, căutarea unor informaţii, documente sau înscrisuri pentru a căror obţinere este necesar accesul într-un loc, la un obiect sau deschiderea unui obiect; ridicarea şi repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, extragerea informaţiilor pe care acestea le conţin, cât şi înregistrarea, copierea sau obţinerea de extrase prin orice procedee; instalarea de obiecte, întreţinerea şi ridicarea acestora din locurile în care au fost depuse.Cererea de autorizare se formulează în scris şi trebuie să cuprindă: date sau indicii din care să rezulte existenţa uneia din ameninţările la adresa siguranţei naţionale prevăzute de art. 3 pentru a cărei prevenire, descoperire sau contracarare este necesară emiterea mandatului; categoriile de activităţi pentru a căror desfăşurare trebuie emis mandatul; identitatea persoanei ale cărei comunicaţii trebuie interceptate, dacă este cunoscută, sau a persoanei care deţine informaţiile, documentele ori obiectele ce trebuie obţinute; descrierea generală, dacă şi când este posibil, a locului unde urmează a fi executate activităţile autorizate; durata de valabilitate a mandatului solicitat.Actul de autorizare se emite la cererea organelor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, de către procurori anume desemnaţi de procurorul general al României.În cazul în care procurorul constată că cererea este justificată, emite un mandat care trebuie să conţină: aprobarea pentru categoriile de comunicaţii care pot fi interceptate, categoriile de informaţii, documente sau obiecte care pot fi obţinute; identitatea persoanei, dacă este cunoscută, ale cărei comunicaţii trebuie interceptate ori care se află în posesia datelor informaţiilor, documentelor sau obiectelor ce trebuie obţinute; organul împuternicit cu executarea; descrierea generală a locului în care urmează a fi executat mandatul; durata de valabilitate a mandatului.Durata de valabilitate a mandatului nu poate depăşi 6 luni. În cazuri întemeiate, procurorul general poate prelungi, la cerere, durata mandatului, fără a se putea depăşi, de fiecare dată, 3 luni.Orice cetăţean care se consideră vătămat în mod nejustificat prin activităţile care fac obiectul mandatului prevăzut în alin. 1-4 se poate adresa cu plângere procurorului anume desemnat, ierarhic superior procurorului care a emis mandatul."Textele constituţionale pretins a fi încălcate sunt cele ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 28 "Secretul corespondenţei", art. 53 "Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi", art. 124 alin. (2) referitor la caracterul de unicitate, imparţialitate şi egalitate pentru toţi a justiţiei, art. 125 alin. (2) potrivit cărora propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice şi ale art. 134 alin. (2) din Constituţie, care stabilesc rolul de instanţă de judecată a Consiliului Superior al Magistraturii, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică, situaţie în care ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot.Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:I. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, critica de neconstituţionalitate constă, în esenţă, în susţinerea potrivit căreia textele de lege menţionate încălcă dreptul la un proces echitabil în condiţiile unei justiţii unice, imparţiale şi egale pentru toţi. În opinia autorilor excepţiei, părţile nu pot avea acces la conţinutul unor înscrisuri clasificate, fie în mod direct, fie prin reprezentant, decât cu condiţia obţinerii certificatului de securitate, urmând procedura legală, de asemenea, pretins neconstituţională.Faţă de această critică, Curtea consideră că este firesc ca Legea nr. 182/2002, având ca obiect de reglementare protecţia informaţiilor clasificate, să conţină reguli specifice cu privire la accesul la astfel de informaţii al anumitor persoane care au calitatea de părţi într-un proces, respectiv cu condiţia obţinerii certificatului de securitate, fiind necesar a fi îndeplinite, în prealabil, cerinţele şi procedura specifică de obţinere a acestuia, prevăzute de aceeaşi lege. De vreme ce prevederile de lege criticate nu au ca efect blocarea efectivă şi absolută a accesului la anumite informaţii, ci îl condiţionează de îndeplinirea anumitor paşi procedurali, etape justificate prin importanţa pe care asemenea informaţii o poartă, nu se poate susţine încălcarea dreptului la un proces echitabil sau a principiului unicităţii, imparţialităţii şi al egalităţii justiţiei pentru toţi. Pe de altă parte, însăşi Constituţia prevede, potrivit art. 53 alin. (1), posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi – inclusiv a garanţiilor aferente unui proces echitabil – pentru raţiuni legate de apărarea securităţii naţionale.Reglementarea mai strictă a accesului la informaţiile clasificate ca fiind secrete de stat, prin stabilirea unor condiţii pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care vor avea acces la astfel de informaţi, precum şi a unor proceduri de verificare, control şi coordonare a accesului la aceste informaţii, reprezintă o măsură necesară în vederea asigurării protecţiei informaţiilor clasificate, în acord cu dispoziţiile constituţionale ce vizează apărarea securităţii naţionale.De altfel, în jurisprudenţa sa (Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994 şi Decizia nr. 407 din 7 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.112 din 27 noiembrie 2004), Curtea a statuat că „este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti”, precum şi că „legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale.”Prin urmare, Curtea nu poate reţine pretinsa critică de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate faţă de dispoziţiile art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2), art. 125 alin. (2)şi ale art. 134 alin. (2) din Constituţie.II. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi ale art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României faţă de dispoziţiile art. 28 şi ale art. 53 din Constituţie, instanţa de contencios constituţional constată că nici aceasta nu este întemeiată. Prin Decizia nr. 766 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 16 ianuarie 2007, Curtea a reţinut, în esenţă, că „nu se poate cere legiuitorului să admită accesul nerestricţionat la conţinutul unor mandate de interceptare a convorbirilor telefonice emise în scopul combaterii faptelor de ameninţare la adresa siguranţei naţionale prevăzute de art. 3 din Legea nr. 51/1991, fără riscul de a prejudicia grav securitatea naţională”. În această situaţie, Curtea constată că prevederile art. 13 din lege nu sunt de natură să încalce secretul corespondenţei, garantat de art. 28 din Constituţie, în limitele cuprinse la art. 53 din aceasta, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, precum şi ale art. 3 şi art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, excepţie ridicată de Dan Costache Patriciu şi Societatea Comercială „Rompetrol” – S.A. în Dosarul nr. 12.770/3/2006 (2.080/2007) al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 octombrie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește