Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 715 din 27 octombrie 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei
Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorBenke Karoly – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, excepţie ridicată de Ştefan Adrian Făgăraşi în Dosarul nr. 5.681/306/2009 al Judecătoriei Sibiu.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât, în realitate, se solicită modificarea şi completarea textului legal criticat.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 19 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 5.681/306/2009, Judecătoria Sibiu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, excepţie ridicată de Ştefan Adrian Făgăraşi într-o cauză având ca obiect infracţiuni la legi speciale, şi anume Legea nr. 161/2003.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât omit să precizeze că percheziţia informatică poate fi realizată numai după începerea urmăririi penale împotriva persoanei vizate, să limiteze posibilitatea de a solicita realizarea percheziţiilor informatice şi să stabilească o serie întreagă de garanţii împotriva aplicării arbitrare.Judecătoria Sibiu apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, care au următorul cuprins:"(1) Ori de câte ori pentru descoperirea şi strângerea probelor este necesară cercetarea unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice, organul competent prevăzut de lege poate dispune efectuarea unei percheziţii.(2) Dacă organul de urmărire penală sau instanţa de judecată apreciază că ridicarea obiectelor care conţin datele prevăzute la alin. (1) ar afecta grav desfăşurarea activităţii persoanelor care deţin aceste obiecte, poate dispune efectuarea de copii, care pot servi ca mijloc de probă şi care se realizează potrivit art. 55 alin. (3). … (3) În cazul în care, cu ocazia cercetării unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice, se constată că datele informatice căutate sunt cuprinse într-un alt sistem informatic sau suport de stocare a datelor informatice şi sunt accesibile din sistemul sau suportul iniţial, se poate dispune, de îndată, autorizarea efectuării percheziţiei în vederea cercetării tuturor sistemelor informatice sau suporturilor de stocare a datelor informatice căutate. … (4) Dispoziţiile din Codul de procedură penală referitoare la efectuarea percheziţiei domiciliare se aplică în mod corespunzător." … Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 27 privind inviolabilitatea domiciliului şi art. 28 privind secretul corespondenţei. Totodată, se consideră a fi încălcate şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată următoarele:Aspectele învederate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate vizează, în mod direct, modificarea şi completarea normei legale supuse controlului de constituţionalitate. Or, Curtea Constituţională, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu poate modifica sau completa textul de lege supus controlului său, această competenţă revenind, în mod exclusiv, legiuitorului.În fine, Curtea constată că, pe lângă aspectele de lege ferenda pe care autorul excepţiei le învederează, acesta nu critică în mod direct textul art. 56 din Legea nr. 161/2003, ci critica să se circumscrie şi unor aspecte de interpretare şi aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 56 alin. (4) din Legea nr. 161/2003 coroborate cu cele ale art. 100 şi următoarele referitoare la percheziţie din Codul de procedură penală. Or, nici interpretarea şi nici aplicarea normelor legale supuse controlului Curţii Constituţionale şi cu atât mai puţin interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale cu care acestea se coroborează nu intră în competenţa de judecată a instanţei constituţionale. O asemenea competenţă aparţine, în mod exclusiv, instanţelor de judecată.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, excepţie ridicată de Ştefan Adrian Făgăraşi în Dosarul nr. 5.681/306/2009 al Judecătoriei Sibiu.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 septembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Benke Karoly––