DECIZIE nr. 1.107 din 8 septembrie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării şi art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorIngrid Alina Tudora – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării şi art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Constantin Cuciureanu în Dosarul nr. 24.176/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V-a comercială.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii Constituţionale acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public.Acesta pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a art. 40 din Legea nr. 137/2002 ca neîntemeiată. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă, arată că, întrucât autorul excepţiei nu argumentează pretinsa neconcordanţă a textului atacat faţă de prevederile constituţionale invocate, excepţia este inadmisibilă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 26 martie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 24.176/3/2008, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării şi ale art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Constantin Cuciureanu într-o cauză având ca obiect o acţiune în pretenţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că instituirea unei competenţe diferite de cea din dreptul comun, în domeniul privatizării, contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 124 şi art. 126 alin. (2), deoarece „niciun text de lege nu poate deroga de la regulile de procedură stabilite de lege, mai ales prin intermediul unei reguli de competenţă speciale […]”.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a comercială apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată, având în vedere că nici art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă şi nici art. 40 din Legea nr. 137/2002 nu încalcă prevederile art. 124 şi art. 126 alin. (2) din Constituţia României, şi aceasta întrucât dispoziţiile legale criticate sunt aplicabile în egală măsură părţilor în litigiu, iar faptul că norma prevăzută de legea specială derogă de la norma de drept comun nu contravine Legii fundamentale.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, şi anume Decizia nr. 655/2007 şi Decizia nr. 914/2006.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei, aşa cum reiese din examinarea încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 40 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002, şi art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă.Textele de lege criticate au următorul cuprins:– Art. 40 din Legea nr. 137/2002: „(1) Cererile prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut de prezenta lege, de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de celelalte legi speciale din domeniul privatizării ori se valorifică un drept conferit de acestea sunt de competenţa secţiilor comerciale ale tribunalelor şi se judecă de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor.(2) Dacă sunt motive întemeiate pentru care părţile nu sunt în măsură să îşi prezinte apărările în mod complet, instanţa va putea, în mod excepţional, să acorde un singur termen în cunoştinţă de cel mult 5 zile, pentru aceste motive. … (3) Instanţa este obligată să pronunţe hotărârea în termen de 3 zile de la închiderea dezbaterilor şi să comunice părţilor hotărârea în cel mult 5 zile de la pronunţare."; … – Art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă: „Tribunalul judecă:1. în primă instanţă:a) procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, precum şi procesele şi cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani;". … În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 124 referitoare la înfăptuirea justiţiei şi în art. 126 alin. (2) privind stabilirea prin lege a competenţei instanţelor şi a procedurii de judecată.Autorul excepţiei susţine că instituirea unei competenţe diferite de cea din dreptul comun, în domeniul privatizării, contravine prevederilor constituţionale invocate, deoarece niciun text de lege nu poate deroga de la regulile de procedură stabilite de lege, mai ales prin intermediul unei reguli speciale de competenţă.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:I. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă, Curtea constată că autorul acesteia nu aduce niciun argument prin care să susţină neconstituţionalitatea acestei norme legale, ce constituie dreptul comun în materie de competenţă a tribunalelor în prima instanţă. Prin urmare, faţă de cerinţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit căruia „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivată”, consecinţa acestui fapt este imposibilitatea exercitării controlului de constituţionalitate. Curtea nu se poate substitui autorului sesizării în ceea ce priveşte invocarea motivelor de neconstituţionalitate, deoarece, procedând în acest mod, ar realiza un control din oficiu, incompatibil cu dispoziţiile legii sale de organizare în materie.Aşa fiind, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă este inadmisibilă.II. Referitor la dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 137/2002, Curtea constată că acestea au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate într-o cauză cu o motivare similară celei invocate în dosarul de faţă.Astfel, prin Decizia nr. 655 din 28 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 27 august 2007, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii de lege şi a reţinut că textul criticat reglementează competenţa şi procedura de judecată în domeniul privatizării, prin derogare de la dreptul comun, însă acest fapt este în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2).S-a arătat în decizia menţionată că textul de lege supus controlului de constituţionalitate prevede judecarea de urgenţă şi cu precădere a tuturor cererilor prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut de legislaţia din domeniul privatizării. Soluţionarea mai operativă a anumitor cauze ce prezintă un interes special nu afectează calitatea judecăţii, legalitatea şi temeinicia soluţiei ce se va pronunţa.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Constantin Cuciureanu în Dosarul nr. 24.176/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V-a comercială.2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 septembrie 2009.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește