DECIZIE nr. 1.107 din 22 noiembrie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 180 alin. 3 teza întâi din Codul penal



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarilena Mincă – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 180 alin. 3 teza întâi din Codul penal, excepţie ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 483/121/2006 al Judecătoriei Galaţi.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, apreciind că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 24 august 2007, pronunţată în Dosarul nr. 483/121/2006, Judecătoria Galaţi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 180 alin. 3 teza întâi din Codul penal, excepţie ridicată de Marin Frunză, parte vătămată în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege menţionat încalcă drepturile şi principiile constituţionale prevăzute în art. 1 alin. (3), art. 4, art. 11, art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 24, art. 31, art. 53, art. 124, art. 126 şi art. 131. Se susţine că dispoziţiile art. 180 alin. 3 teza întâi din Codul penal sunt neconstituţionale "în situaţia în care acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare şi din oficiu de către organele abilitate ale statului".Judecătoria Galaţi consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, făcând referire la considerentele care au fundamentat Decizia Curţii Constituţionale nr. 381 din 14 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 25 noiembrie 2003, pe care le consideră valabile şi în prezenta cauză, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 180 alin. 3 teza întâi din Codul penal, cu denumirea marginală Lovirea sau alte violenţe, potrivit cărora "Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate".Autorul excepţiei susţine că aceste dispoziţii sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (3) referitoare la România ca stat de drept, art. 4 referitoare la unitatea poporului şi egalitatea dintre cetăţeni, art. 11 referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 referitoare la universalitatea drepturilor, art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, art. 24 referitoare la dreptul la apărare, art. 31 privind dreptul la informaţie, art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 referitoare la înfăptuirea justiţiei, art. 126 referitoare la instanţele judecătoreşti şi art. 131 referitoare la rolul Ministerului Public.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că nu pot fi reţinute, sub niciun aspect, criticile formulate.Legiuitorul, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, conform căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", a renunţat pentru anumite infracţiuni riguros selecţionate la principiul oficialităţii procesului penal şi a lăsat la aprecierea persoanei vătămate necesitatea intervenţiei organelor judiciare pentru soluţionarea conflictului. Condiţionarea punerii în mişcare a acţiunii penale de existenţa plângerii prealabile a persoanei vătămate, care este o excepţie de la regula generală a oficialităţii procesului penal înscrisă în art. 2 alin. 2 din Codul de procedură penală, nu poate fi contrară drepturilor şi intereselor părţilor, ci, dimpotrivă, nu le poate fi decât favorabilă.Dispoziţiile legale referitoare la procedura plângerii prealabile au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prilej cu care Curtea Constituţională a subliniat că acestea nu numai că nu sunt contrare dispoziţiilor sau principiilor Constituţiei, dar exprimă principii de politică penală democratice şi umaniste în legătură cu soluţionarea conflictelor de drept penal, fie că este vorba de infracţiunile pentru care este instituită procedura plângerii prealabile, condiţiile şi termenul în care poate fi introdusă plângerea, fie de consecinţele pe planul dreptului substanţial şi pe planul dreptului procesual. În acest sens sunt deciziile nr. 344 din 6 decembrie 2001 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 31 ianuarie 2002) şi nr. 230 din 3 iunie 2003 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 10 iulie 2003).De altfel, lăsarea la voinţa persoanei vătămate a punerii în mişcare a acţiunii penale şi a posibilităţii înlăturării răspunderii penale prin retragerea plângerii sau prin împăcarea părţilor constituie calea cea mai sigură şi mai temeinică de aplanare a conflictului de drept penal, fapt confirmat de practică.Procedura plângerii prealabile nu încalcă principiile recunoscute şi garantate de Constituţie invocate de autorul excepţiei şi, de asemenea, nu prevede privilegii sau îngrădiri ale exercitării drepturilor procesuale pentru niciuna dintre părţile procesului penal.În sensul celor arătate este şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 381 din 14 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 25 noiembrie 2003, ale cărei soluţie şi considerente sunt valabile şi în prezenta cauză.Curtea constată că dispoziţiile art. 1, art. 11, art. 15, art. 20, art. 31, art. 53 şi ale art. 131 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză.Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 180 alin. 3 teza întâi din Codul penal, excepţie ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 483/121/2006 al Judecătoriei Galaţi.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Florentina Geangu__________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește