Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 2 din 3 ianuarie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 din Codul de procedură civilă
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIon Tiucă – procurorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Cicchine International" S.R.L. din Corunca în Dosarul nr. 475/2005 al Tribunalului Mureş şi Asociaţia "Figaro Potra" în Dosarul nr. 1.392/318/2006 al Judecătoriei Târgu-Jiu.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 771D/2007 şi nr. 1.093D/2007, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.093D/2007 la Dosarul nr. 771D/2007, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin Încheierea din 23 octombrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 475/2005, Tribunalul Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Cicchine International" S.R.L. din Corunca.Prin Încheierea din 29 mai 2007, pronunţată în Dosarul nr. 1.392/318/2006, Judecătoria Târgu-Jiu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Asociaţia "Figaro Potra".În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că textul de lege criticat încalcă dispoziţiile art. 11, 16, 20, art. 21 alin. (3), art. 24 şi 53 din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, arată că termenul pe care instanţa îl acordă potrivit prevederilor criticate este un termen scurt, ce afectează, pe de-o parte, dreptul reclamantului de a beneficia de un termen rezonabil pentru a-şi dovedi pretenţiile şi, pe de altă parte, dreptul pârâtului de a-şi realiza apărarea. De asemenea, se arată că textul de lege criticat permite instanţei de judecată să dea termen doar reclamantului, dezavantajând astfel pârâtul, care nu poate cere un termen de judecată în această fază a procesului. Se ajunge astfel la aplicarea unui tratament discriminatoriu părţilor din proces, ceea ce înfrânge dreptul pârâtului la un proces echitabil.Tribunalul Mureş arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Judecătoria Târgu-Jiu arată că excepţia de neconstitu ţionalitate este neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul arată că dispoziţiile de lege criticate nu au un caracter imperativ şi nu aduc atingere sub niciun aspect egalităţii în drepturi a cetăţenilor, dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, dreptului la apărare şi nu constituie o restrângere a exerciţiului unor drepturi, deoarece instanţa judecătorească dispune amânarea cauzei şi comunicarea către pârât a cererii modificate, el fiind în măsură să îşi facă apărările faţă de noile susţineri ale reclamantului.Avocatul Poporului arată că dispoziţiile de lege criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare. De asemenea, dispoziţiile criticate nu sunt de natură să îngrădească dreptul părţilor interesate de a apela la instanţele judecătoreşti şi de a beneficia de toate garanţiile menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil. În plus, dispoziţiile supuse controlului de constituţionalitate reprezintă norme de procedură, a căror reglementare este de competenţa exclusivă a legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 132 din Codul de procedură civilă, cu următorul conţinut: "(1) La prima zi de înfăţişare instanţa va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum şi pentru a propune noi dovezi. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea facerii întâmpinării.(2) Cererea nu se socoteşte modificată şi nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţă declaraţiile verbale făcute în instanţă: … 1. când se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii;2. când reclamantul măreşte sau micşorează câtimea obiectului cererii;3. când cere valoarea obiectului pierdut sau pierit;4. când înlocuieşte cererea în constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau dimpotrivă, în cazul în care cererea în constatare poate fi primită.(3) Reclamantul va putea cere un termen pentru a depune întâmpinare la cererea reconvenţională şi a propune dovezile în apărare." … În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 11 referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare şi ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, se invocă prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că legiuitorul a prevăzut pentru reclamant posibilitatea de a cere, la prima zi de înfăţişare, un nou termen pentru a întregi sau modifica cadrul iniţial al procesului, pentru a suplini anumite lipsuri semnalate până la această dată sau pentru a propune noi dovezi. Aceasta deoarece până la prima zi de înfăţişare pot interveni modificări, atât cu privire la introducerea altor persoane în proces, cât şi cu privire la obiectul cauzei.Norma procedurală criticată nu aduce însă, sub niciun aspect, atingere dreptului părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil sau dreptului la apărare al acestora. Astfel, reclamantul este cel care solicită acordarea unui nou termen, numai dacă consideră necesar.Totodată, pe de-o parte, pârâtul are posibilitatea de a se apăra împotriva noilor elemente, cererea modificată comunicându-i-se în vederea formulării întâmpinării, iar, pe de altă parte, orice modificare făcută după prima zi de înfăţişare sau după trecerea termenului acordat de instanţă în acest scop nu poate fi primită decât dacă pârâtul consimte acest lucru.În ceea ce priveşte invocarea principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi primită.În măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica potrivit căreia prevederile criticate contravin art. 16 alin. (1) din Constituţie nu este întemeiată.Cât priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, Curtea reţine că acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat.De altfel, prin Decizia nr. 87 din 8 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 26 februarie 2007, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 132 alin. 1 sunt constituţionale.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Cicchine International" – S.R.L. din Corunca în Dosarul nr. 475/2005 al Tribunalului Mureş şi Asociaţia "Figaro Potra" în Dosarul nr. 1.392/318/2006 al Judecătoriei Târgu Jiu.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu––