DECIZIE nr. 1.086 din 14 iulie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) lit. e) şi art. 109 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice



Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorMarieta Safta – prim-magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) lit. e) raportate la dispoziţiile art. 109 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Lucian-Claudiu Mateescu în Dosarul nr. 2.020/204/2010 al Judecătoriei Câmpina şi care face obiectul Dosarului nr. 4.678D/2010 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 4 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.020/204/2010, Judecătoria Câmpina a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) lit. e) raportate la dispoziţiile art. 109 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Lucian-Claudiu Mateescu în cadrul unei plângeri contravenţionale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că textele de lege criticate încalcă dreptul la apărare, întrucât, spre deosebire de materia dreptului penal, unde, ca o garanţie a respectării acestui drept, organele de cercetare penală au obligaţia să adune probe atât cu privire la vinovăţia făptuitorului, cât şi cu privire la nevinovăţia acestuia sau la anumite circumstanţe care diminuează ori agravează răspunderea făptuitorului, în materia contravenţiilor rutiere, legiuitorul nu a prevăzut nicio garanţie în acest sens. Astfel, în cazul faptelor care pot constitui contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice, activitatea agenţilor constatatori se rezumă doar la observarea şi înregistrarea conduitei participanţilor la trafic, precum şi la aplicarea de sancţiuni, neexistând în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 obligaţia acestora de a comunică presupuşilor făptuitori înregistrările video şi celelalte probe care stau la baza aplicării sancţiunii contravenţionale, nici măcar la cerere. Prin urmare, în momentul în care o persoană apreciază că în mod nelegal i-a fost aplicată o sancţiune contravenţională, este în imposibilitatea de a proba acest lucru.Judecătoria Câmpina apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că textele criticate nu restrâng drepturi constituţionale, nu încalcă dreptul la apărare garantat de art. 24 din Constituţie, ci prevăd, în deplin acord cu principiile care fundamentează statul de drept, sancţionarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranţa circulaţiei rutiere, precum şi modalitatea de constatare şi sancţionare a acestora.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 102 alin. (3) lit. e) şi art. 109 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins:– Art. 102 alin. (3) lit. e): "(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte […]:e) depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic."; … – Art. 109 alin. (2) şi (3): "(2) Constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.(3) În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal se poate încheia şi în lipsa contravenientului, după stabilirea identităţii conducătorului de vehicul, menţionându-se aceasta în procesul-verbal, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori." … Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 24 – Dreptul la apărare.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia este nemulţumit de lipsa reglementării, prin normele criticate, a obligaţiei organului constatator, în speţă agenţii Poliţiei rutiere, de a comunică persoanei contraveniente probele care au stat la baza întocmirii procesului-verbal de contravenţie. O astfel de critică, prin care se tinde la completarea dispoziţiilor legale ce fac obiectul excepţiei, excedează competenţei Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii prevederilor legale, fără a le putea modifica sau completa.De altfel, persoana contravenientă nemulţumită de sancţiunea aplicată prin procesul-verbal de contravenţie are deschisă calea plângerii la instanţa de judecată, în conformitate cu prevederile art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, potrivit cărora „Împotriva procesuluiverbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta”, cadru în care, beneficiind de toate garanţiile dreptului la un proces echitabil, poate formula apărările pe care le consideră necesare. Curtea a subliniat în acest sens în jurisprudenţa să pronunţată cu privire la dispoziţii ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, legea-cadru în materie contravenţională (de exemplu, Decizia nr. 96 din 4 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 15 martie 2010), că, deşi procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, atunci când este formulată plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului, aşadar şi de a examina probele care stau la baza aplicării sancţiunii contravenţionale, obţinute cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, la care face referire autorul prezentei excepţii în motivarea acesteia. În acest sens, art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 stabileşte că „Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării”. Aşadar, instanţele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) lit. e) şi art. 109 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Lucian-Claudiu Mateescu în Dosarul nr. 2.020/204/2010 al Judecătoriei Câmpina.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANPrim-magistrat-asistent,Marieta Safta–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește