Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 705 din 22 octombrie 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 180 alin. 1 şi ale art. 183 din Codul de procedură civilă
Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorIoana Marilena Chiorean – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 180 alin. 1 şi art. 183 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vasile Nistor în Dosarul nr. 29.587/3/CA/2009 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că aspectele criticate nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate şi, prin urmare, nu intră în competenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 19 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 29.587/3/CA/2009, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 180 alin. 1 şi ale art. 183 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Vasile Nistor într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect "comunicare informaţii de interes public."În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că, în interpretarea dată de instanţa de judecată modului de aplicare, dispoziţiile de lege criticate îngrădesc posibilitatea instanţei de a se pronunţa asupra falsului unui act folosit ca probă, în cauză, de una din părţi, ceea ce afectează liberul acces la justiţie şi dreptul la apărare al acesteia.Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că, date fiind elementele specifice cauzei în litigiu, nu s-au încălcat drepturile fundamentale invocate. Legiuitorul a lăsat la latitudinea instanţei de judecată suspendarea judecăţii cauzei, în măsura în care aceasta se impune.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 180 alin. 1 şi ale art. 183 din Codul de procedură civilă, având următorul conţinut:– Art. 180 alin. 1. – "Dacă una din părţi declară că scrisul sau semnătura este falsă şi cealaltă parte nu este de faţă, instanţa va dispune înfăţişarea părţilor în persoană, la alt termen, când partea care a invocat înscrisul va arăta mijloacele sale de apărare şi va depune înscrisul pentru verificare.";– Art. 183. – "Dacă partea care defaimă înscrisul ca fals arată pe autorul sau complicele falsului, instanţa poate suspenda judecata pricinii, înaintând înscrisul procurorului împreună cu procesul-verbal ce se va încheia."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că textele de lege menţionate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 – Accesul liber la justiţie şi ale art. 24 – Dreptul la apărare.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 180 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a pronunţat asupra constituţionalităţii acestora prin Decizia nr. 754 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 3 iulie 2009, iar prin Decizia nr. 721 din 17 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2008, Curtea a reţinut constituţionalitatea prevederilor art. 183 din acelaşi cod, faţă de aceleaşi norme fundamentale invocate şi în prezenta cauză.Soluţiile pronunţate cu acele prilejuri şi argumentele pe care acestea s-au bazat îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, neintervenind elemente de noutate care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe.De altfel, Curtea observă că prin criticile formulate se solicită, în realitate, o anumită interpretare textelor de lege criticate. Or, asemenea critici nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată. Modul de interpretare a unor texte de lege, ca fază a procesului de aplicare a legii, intră în competenţa instanţelor de judecată, iar nu a instanţei de contencios constituţional.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 180 alin. 1 şi art. 183 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vasile Nistor în Dosarul nr. 29.587/3/CA/2009 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 septembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean––-