DECIZIE nr. 1.079 din 13 decembrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 4 tezele 2 şi 3 din Codul de procedură civilă



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorCristina Teodora Pop – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 322 pct. 4 teza finală din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Petre Tiberiu Carabeţ în Dosarul nr. 992/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.410D/2012.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, părţile Elena Abuhnoaie şi Grigore Abuhnoaie au depus note scrise prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica practica în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Sentinţa civilă nr. 93 din 20 septembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 992/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 322 pct. 4 teza finală din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Petre Tiberiu Carabeţ într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire, formulată în temeiul art. 322 pct. 2 şi 4 din Codul de procedură civilă, împotriva unei hotărâri judecătoreşti de respingere a unei contestaţii le executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele criticate dau posibilitatea instanţei civile de a se pronunţa cu privire la vinovăţia persoanei învinuite de săvârşirea unei infracţiuni, înainte de a exista o hotărâre definitivă de condamnare a acesteia, încălcând astfel prezumţia de nevinovăţie prevăzută la art. 23 alin. (11) din Constituţie şi la art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a civilă opinează că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, arătând că, în situaţiile în care intervine un impediment legal care face imposibilă pronunţarea unei hotărâri penale pentru stabilirea infracţiunii, soluţia firească este ca, referitor la săvârşirea infracţiunii, să se pronunţe instanţa de revizuire, fără a proceda însă la condamnarea autorului faptei, aceasta neavând competenţa funcţională de a pronunţa hotărâri de condamnare. Se mai susţine că, în lipsa acestei reglementări, hotărârile judecătoreşti viciate de situaţiile enumerate în textul criticat nu ar putea fi reformate, cu încălcarea principiilor dreptăţii, dreptului la apărare şi accesului liber la justiţie.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului arată că dispoziţiile art. 322 pct. 4 teza finală din Codul de procedură civilă nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Se arată că prezumţia de nevinovăţie consacrată prin prevederile art. 23 alin. (11) din Constituţie vizează exclusiv materia răspunderii penale, acesta nereprezentând un obstacol pentru instituirea prin lege a unei prezumţii de vinovăţie în reglementarea răspunderii în alte materii decât cea penală. Se mai arată că folosirea în cuprinsul textului criticat a noţiunii de învinuit nu are semnificaţia unei înfrângeri a prezumţiei de nevinovăţie. De asemenea, se subliniază faptul că dispoziţiile art. 322 pct. 4 teza finală din Codul de procedură civilă dau expresie prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora legiuitorul este liber să stabilească competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, cu respectarea prevederilor şi a principiilor constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse la dosar, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispoziţiile art. 322 pct. 4 teza finală din Codul de procedură civilă.Cu privire la obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 322 pct. 4 teza finală din Codul de procedură civilă au fost abrogate prin art. I pct. 55 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, care a fost însă constatat ca fiind neconstituţional în măsura în care prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 66 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 25 februarie 2008. Întrucât, în termenul de 45 de zile de la data publicării deciziei anterior referite în Monitorul Oficial al României, Parlamentul nu a pus de acord p revederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, prevederile art. I pct. 55 din Legea nr. 219/2005 şi-au încetat efectele juridice, iar dispoziţiile art. 322 pct. 4 teza finală din Codul de procedură civilă sunt în continuare aplicabile în forma anterioară adoptării Legii nr. 219/2005.În consecinţă, Curtea, analizând obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, reţine că, în realitate, autorul excepţiei critică prevederile art. 322 pct. 4 tezele 2 şi 3 din Codul de procedură civilă.Dispoziţiile art. 322 pct. 4 tezele 2 şi 3 din Codul de procedură civilă au următorul cuprins: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:[…]4. […] În cazul în care, în ambele situaţii, constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanţa de revizuire se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat şi cel învinuit de săvârşirea infracţiunii."Se susţine, în esenţă, că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 23 alin. (11) cu privire la prezumţia de nevinovăţie şi dispoziţiilor art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 1.084 din 14 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 25 noiembrie 2008, prin care a reţinut că, în situaţia în care intervine un impediment legal care face imposibilă pronunţarea unei hotărâri penale pentru stabilirea infracţiunilor la care textul criticat face referire, stabilirea săvârşirii infracţiunilor se face de către însăşi instanţa de revizuire, prin aplicarea sistemului probator de drept comun în materie, care se va administra în cursul revizuirii.Curtea a reţinut că ipoteza la care se referă textul de lege criticat este aceea în care nu se mai poate pronunţa o hotărâre penală pentru stabilirea infracţiunii de fals. Ca atare, susţinerile autorului excepţiei, potrivit cărora stabilirea infracţiunilor respective ar trebui să se facă numai de către o instanţă penală, altfel încălcându-se dreptul la un proces echitabil, sunt neîntemeiate.Totodată, Curtea a subliniat faptul că dispoziţiile art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă constituie norme de procedură care dau expresie prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora legiuitorul este liber să stabilească competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, evident cu respectarea celorlalte prevederi şi principii constituţionale.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia amintită îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Distinct de cele arătate, Curtea reţine că noţiunea de învinuit din cuprinsul textului criticat a fost folosită de către legiuitor sui generis, pentru a desemna persoana care a săvârşit fapta a cărei constatare ca fiind infracţiune nu se mai poate face printr-o hotărâre penală şi asupra căreia instanţa de revizuire se va pronunţa pe cale incidentală. Prin urmare, această noţiune nu este sinonimă cu cea consacrată de normele procesual penale, respectiv la art. 229 din Codul procedură penală, care semnifică persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală. Astfel, Curtea constată că nu poate fi reţinută critica autorului excepţiei potrivit căreia terminologia utilizată este de natură a aduce prejudicii de imagine persoanei citate în proces, încălcând prezumţia de nevinovăţie de care aceasta beneficiază.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 4 tezele 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Petre Tiberiu Carabeţ în Dosarul nr. 992/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 decembrie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Cristina Teodora Pop––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește