DECIZIE nr. 1.078 din 14 iulie 2011

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 28/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 595 din 23 august 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989



Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorIoana Marilena Chiorean – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, în Dosarul nr. 1.910/109/2010 al Tribunalului Argeş – Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.467D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 4.495D/2010, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, în Dosarul nr. 285/108/2010 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 4.603D/2010, nr. 4.640D/2010 şi nr. 4.641D/2010, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, în dosarele nr. 2.251/109/2010, nr. 2.688/109/2010 şi nr. 1.204/109/2010 ale Tribunalului Argeş – Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 4.655D/2010, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, în Dosarul nr. 2.784/108/2010 al Tribunalului Arad – Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.Reprezentantul Ministerului Public susţine că nu se opune conexării cauzelor.Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 4.495D/2010, nr. 4.603D/2010, nr. 4.640D/2010, nr. 4.641D/2010 şi nr. 4.655D/2010 la Dosarul nr. 4.467D/2010, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca devenită inadmisibilă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin Încheierea din 28 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.910/109/2010, Tribunalul Argeş – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, în cadrul soluţionării unor acţiuni prin care se solicită plata unor despăgubiri pentru daunele morale suferite ca urmare a unor condamnări cu caracter politic şi măsuri administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.Prin Încheierea din 18 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 285/108/2010, Curtea de Apel Timişoara – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, în cadrul soluţionării unei acţiuni prin care se solicită plata unor despăgubiri pentru daunele morale suferite ca urmare a unor condamnări cu caracter politic şi măsuri administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.Prin Încheierea din 27 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.251/109/2010, prin Încheierea din 25 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.688/109/2010 şi prin Încheierea din 6 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.204/109/2010, Tribunalul Argeş – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, în cadrul soluţionării unei acţiuni prin care se solicită plata unor despăgubiri pentru daunele morale suferite ca urmare a unor condamnări cu caracter politic şi măsuri administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.Prin Încheierea din 26 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.784/108/2010, Tribunalul Arad – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, în cadrul soluţionării unei acţiuni prin care se solicită plata unor despăgubiri pentru daunele morale suferite ca urmare a unor condamnări cu caracter politic şi măsuri administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) conform cărora, "în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie", ale art. 51 alin. (1) privind dreptul de petiţionare, ale art. 52 alin. (3) referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 74 alin. (3) referitoare la iniţiativa legislativă şi ale art. 138 alin. (5) potrivit cărora "Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare".Tribunalul Argeş – Secţia civilă şi Curtea de Apel Timişoara – Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Tribunalul Arad – Secţia civilă apreciază, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate este fondată, în parte, prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, cu următoarea redactare:– Art. 5 alin. (1) lit. a): "(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ţine seama şi de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare;”.Dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, dispoziţiile modificatoare având următoarea redactare:"Art. I. – Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:«a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;2. 5.000 de euro pentru soţul/soţia şi descendenţii de gradul I;3. 2.500 de euro pentru descendenţii de gradul al II-lea; [… ]"»Curtea constată că art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 modifică şi completează dispoziţiile de lege criticate prin introducerea a 3 puncte ce stabilesc plafoane maxime ale cuantumului despăgubirilor, iar fraza a doua a art. 5 alin. (1) lit. a) din lege a fost preluată şi completată prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 referitor la introducerea unui nou alineat al art. 5, şi anume alin. (1^1).Curtea observă că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate şi completate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, cuprind două soluţii legislative distincte, şi anume: pe de o parte, teza întâi privind acordarea unor despăgubiri (soluţie legislativă preluată şi de dispoziţiile modificatoare), iar pe de altă parte, teza a doua, adică pct. 1-3 ale lit. a), referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri (soluţie legislativă introdusă prin dispoziţiile modificatoare).Întrucât în cauza de faţă autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică faptul că soluţia legislativă de acordare a despăgubirilor [soluţie cuprinsă şi de dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în forma anterioară modificării] este discriminatorie, Curtea constată că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, aşadar, numai dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, modificate prin art. XIII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care au următorul cuprins:"(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:[…]."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, ulterior sesizării sale, prin deciziile nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituţionale.Or, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”.Prin urmare, reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit între momentul sesizării Curţii Constituţionale şi momentul pronunţării instanţei de contencios constituţional asupra excepţiei de neconstituţionalitate, aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, în dosarele nr. 1.910/109/2010, nr. 2.251/109/2010, nr. 2.688/109/2010 şi nr. 1.204/109/2010 ale Tribunalului Argeş – Secţia civilă şi de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, în Dosarul nr. 285/108/2010 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia civilă şi în Dosarul nr. 2.784/108/2010 al Tribunalului Arad – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean–––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x