Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 679 din 7 octombrie 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite
Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorMarieta Safta – magistrat-asistent-şefCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, excepţie invocată de PF Bodea Mioriţa Adriana în Dosarul nr. 4.787/271/2009 al Judecătoriei Oradea – Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea nr. 95 din 13 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 4.787/271/2009, Judecătoria Oradea – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Excepţia a fost invocată de PF Bodea Mioriţa Adriana în cadrul unei plângeri împotriva unui proces-verbal de contravenţie.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat intră în contradicţie cu prevederile constituţionale invocate, deoarece nu face o precizare a condiţiilor concrete în baza cărora se poate dispune confiscarea, făcând doar o trimitere generică "în condiţiile legii", "ceea ce duce şi la o insecuritate a raporturilor juridice". De asemenea, acelaşi text "prezumă dobândirea ilicită a bunurilor neînsoţite de documente, ceea ce este nelegal". Se mai arată şi că "nu există un just echilibru între măsura de protecţie socială urmărită de stat şi mijlocul prin care aceasta se realizează, ceea ce duce la o încălcare a dreptului de proprietate".Judecătoria Oradea – Secţia civilă apreciază că excepţia este neîntemeiată, întrucât "textul de lege contestat nu contravine niciuneia dintre normele de lege invocate în susţinerea ei".În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, acesta îl constituie, potrivit încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Din examinarea considerentelor încheierii de sesizare, precum şi a concluziilor scrise depuse de autorul excepţiei în dosarul instanţei de judecată, în care este redat conţinutul textului de lege criticat, se constată că soluţia legislativă consacrată de acesta se regăseşte, ca urmare a republicării Legii nr. 12/1990, cu renumerotarea textelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 5 mai 2009, în art. 4 alin. (1) din acelaşi act normativ.Astfel fiind, obiect al excepţiei îl constituie art. 4 alin. (1) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, având următorul cuprins: „(1) Mărfurile sau produsele care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1 lit. a), b), d), e), g) şi j), dacă sunt ale contravenientului sau ale operatorului economic, precum şi sumele de bani şi lucrurile dobândite prin săvârşirea contravenţiei se confiscă şi se valorifică în condiţiile legii, contravaloarea lor făcându-se venit la bugetul administraţiei publice centrale.”Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 44 alin. (8) privind prezumţia de dobândire licită a averii şi ale art. 136 alin. (5) care consacră inviolabilitatea proprietăţii private.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, Curtea constată că asupra aceleiaşi soluţii legislative, consacrată anterior ultimei republicări a Legii nr. 12/1990 de art. 6 al actului normativ menţionat, s-a mai pronunţat prin numeroase decizii. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 135 din 5 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, Decizia nr. 429 din 18 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 5 decembrie 2003, Decizia nr. 76 din 26 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 9 martie 2004, şi Decizia nr. 191 din 27 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 4 iunie 2004, prin care Curtea a respins, pentru considerentele acolo reţinute, excepţia de neconstitu ţionalitate invocată.Întrucât nu au intervenit elemente noi, atât soluţia pronunţată anterior de Curte, cât şi considerentele care o fundamentează sunt valabile şi în prezenta cauză.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, excepţie invocată de PF Bodea Mioriţa Adriana în Dosarul nr. 4.787/271/2009 al Judecătoriei Oradea – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 septembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Marieta Safta–––––