DECIZIE nr. 1.075 din 14 iulie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 10 alin. (1), art. 13 alin. (2) şi (3), precum şi art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale



Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorFabian Niculae – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 10 alin. (1), art. 13 alin. (2) şi (3), precum şi art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „ArcelorMittal Tubular Products Roman” – S.A. din Roman în Dosarul nr. 970/103/2010 al Curţii de Apel Bacău – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate, doamna avocat Oana Cornescu, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului părţii prezente, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, motivând că, prin prevederile legale atacate, se instituie o procedură care permite ca în baza unei analize sumare să se emită o hotărâre judecătorească. Astfel, se încalcă dreptul la apărare al debitorului. Mai mult, se ajunge la situaţia în care interpretarea normelor legale respective are un caracter imprevizibil. De asemenea, art. 16 din Constituţie este încălcat, întrucât creditorul este favorizat faţă de debitor prin faptul că acesta din urmă nu poate administra un probatoriu adecvat.Reprezentantul Ministerului Public, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Decizia civilă nr. 869 din 10 septembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 970/103/2010, Curtea de Apel Bacău – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1), art. 10 alin. (1), art. 13 alin. (2) şi (3), precum şi art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale.Excepţia a fost invocată de Societatea Comercială "ArcelorMittal Tubular Products Roman" – S.A. din Roman într-un dosar având ca obiect soluţionarea unui recurs declarat împotriva Încheierii de şedinţă din 24 iunie 2010 prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 10 alin. (1), art. 13 alin. (2) şi (3), precum şi art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât permit creditorilor ca, pe baza probatoriului sumar şi în condiţii de maximă celeritate să obţină o hotărâre judecătorească susceptibilă de executare, care poate crea grave prejudicii dreptului la apărare al debitorului, producând aceleaşi efecte ca în cazul unei proceduri de drept comun. Având în vedere că soluţionarea căii de atac este de competenţa aceleiaşi instanţe judecătoreşti care soluţionează în primă instanţă cauza, prevederile art. 13 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă încalcă accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare.În opinia autorului excepţiei neconstituţionalitate, limitarea sau restrângerea acestor din urmă drepturi nu se poate face decât în condiţiile art. 53 din Constituţie.De asemenea, emiterea titlului executoriu în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din ordonanţă este de natură a afecta dreptul de proprietate, iar dispoziţiile art. 13 alin. (3), precum şi ale art. 10 alin. (1) din ordonanţă sunt de natură a încălca dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, într-o astfel de procedură creditorul fiind favorizat.Curtea de Apel Bacău – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2 alin. (1), art. 10 alin. (1) şi art. 13 alin. (2) şi (3), precum şi ale art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 118/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 2 iunie 2008, cu modificările ulterioare, prevederi care au următorul conţinut:– Art. 2 alin. (1): "Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale.";– Art. 10 alin. (1): "În cazul în care, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declaraţiilor părţilor, precum şi a celorlalte probe administrate, constată că cererea este întemeiată, instanţa emite o ordonanţă de plată, în care se precizează suma şi termenul de plată.";– Art. 13 alin. (2) şi (3): "(2) Cererea în anulare se soluţionează de către instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.(3) Cererea în anulare nu suspendă executarea. Suspendarea va putea fi însă încuviinţată, la cererea debitorului, numai cu dare de cauţiune, al cărei cuantum va fi fixat de instanţă."; … – Art.14 alin. (1): "Ordonanţa de plată, devenită irevocabilă ca urmare a neintroducerii sau respingerii cererii în anulare, constituie titlu executoriu."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei puterilor în stat, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate privată, art. 53 alin. (1) şi (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului.Examinând excepţia, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor criticate, prin raportare la critici similare, apreciind că sunt constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 44 din 14 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 11 martie 2010, Decizia nr. 965 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 27 august 2010, şi Decizia nr. 636 din 28 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 26 iunie 2009, Curtea a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 a fost adoptată pentru a stabili măsuri pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată asumate prin contracte comerciale şi pentru stabilirea unei proceduri simplificate de soluţionare a acţiunilor în justiţie având ca obiect asemenea obligaţii. Or, potrivit art. 126 din Constituţie, competenţa instanţelor de judecată şi procedura în faţa acestora se stabilesc prin lege, precum ordonanţa de urgenţă criticată.Prevederile de lege criticate sunt în sensul aplicării principiului rolului activ al judecătorului, care, la soluţionarea pricinilor în primă instanţă, are obligaţia de a încerca împăcarea părţilor. Faptul că, potrivit art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007, judecătorul citează părţile pentru explicaţii şi lămuriri şi stăruie în efectuarea plăţii sumei datorate nu înseamnă că acesta se antepronunţă, întrucât hotărârea se va da numai după ce judecătorul va analiza toate probele aflate la dosar, inclusiv cele propuse de debitor. Mai mult, art. 2 din ordonanţa de urgenţă prevede că procedura reglementată de acest act normativ vizează exclusiv creanţele certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale, iar art. 10 dispune că ordonanţa de plată se va emite numai în urma verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declaraţiilor părţilor, precum şi a celorlalte probe administrate, instanţa constatând că cererea este întemeiată.Pe de altă parte, dispoziţiile art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 dau posibilitatea contestării de către debitor a ordonanţei de plată şi reglementează procedura pentru exercitarea căii de atac.În materia căilor de atac, Curtea, în jurisprudenţa sa, a stabilit cu titlu de principiu că o soluţie legislativă ce prevede soluţionarea de către aceeaşi instanţă a căii de atac împotriva propriei sale hotărâri nu relevă niciun fine de neconstituţionalitate, cu condiţia ca soluţionarea cauzei să aparţină unor complete cu o compunere diferită. În acest sens Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 518 din 20 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 iulie 2006, Decizia nr. 90 din 7 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 1 martie 2006, şi Decizia nr. 405 din 16 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 7 iunie 2006. Aceste considerente se aplică mutatis mutandis şi prezentei cauze.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 10 alin. (1), art. 13 alin. (2) şi (3), precum şi art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „ArcelorMittal Tubular Products Roman” – S.A. din Roman în Dosarul nr. 970/103/2010 al Curţii de Apel Bacău – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Fabian Niculae––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește