DECIZIE nr. 1.074 din 14 iulie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. 1 şi 2, art. 32 alin. 3 şi art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă



Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorFabian Niculae – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. 1 şi 2, art. 32 alin. 3 şi art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Virginia Costache în Dosarul nr. 9.712/302/2010 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti – Secţia a II-a civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 8 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 9.712/302/2010, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti – Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. 1 şi 2, art. 32 alin. 3 şi art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost invocată de Virginia Costache într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei cereri de recuzare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile legale sunt neconstituţionale, întrucât soluţionarea cererii de recuzare fără citarea părţilor încalcă principiul egalităţii armelor, lipsindu-le de posibilitatea de a adresa întrebări judecătorului împotriva căruia s-a formulat cererea de recuzare, în condiţiile în care interogatoriul este singura probă care vizează judecătorul respectiv. De asemenea, dispoziţiile legale, care prevăd că încheierea prin care s-a hotărât recuzarea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de judecătorul recuzat urmează să fie păstrate, încalcă accesul liber la justiţie şi principiul egalităţii armelor, având în vedere că nu precizează vreun criteriu pentru menţinerea sau nu a actelor, putând da naştere la abuzuri.Prin faptul că încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare se poate ataca numai odată cu fondul se creează o stare de incertitudine cetăţeanului care are interes în introducerea acestei cereri. Acesta se va gândi de mai multe ori dacă să se prevaleze de instituţia recuzării atunci când consideră că este îndreptăţit, ştiind că cererea sa nu va fi soluţionată definitiv şi irevocabil şi că soluţia poate fi atacată doar odată cu fondul pricinii. Partea care înţelege să se folosească de instituţia recuzării trebuie să aibă certitudinea că această cerere este soluţionată irevocabil, în sensul admiterii sau respingerii. De asemenea, se mai apreciază că partea interesată se expune unei soluţii nefavorabile din partea instanţei care a fost recuzată.Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti – Secţia a II-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 31 alin. 1 şi 2, art. 32 alin. 3 şi ale art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:– Art. 31 alin. 1 şi 2: "Instanţa decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor şi ascultând pe judecătorul recuzat.Nu se admite interogatoriul sau jurământul ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare.";– Art. 32 alin. 3: "Încheierea prin care s-a hotărât recuzarea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de judecătorul recuzat urmează să fie păstrate.";– Art. 34 alin. 2: "Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul."Autorul excepţiei consideră că textele de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:În ceea ce priveşte prevederile art. 31 alin. 1 şi 2 şi art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 547 din 18 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.030 din 21 noiembrie 2005, constatând că nu sunt încălcate prevederile art. 21 din Constituţie. În cuprinsul deciziei s-a reţinut că judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, instanţa pronunţând în şedinţă publică o încheiere asupra recuzării, prin această reglementare legiuitorul având în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a acestei cereri. Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca odată cu fondul, instanţa de control judiciar urmând a reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţă, atunci când constată că cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsă. Totodată, Curtea a arătat că cererea de recuzare nu constituie o acţiune de sine stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoaşterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfăşurării normale a judecăţii, iar nu împiedicarea accesului la justiţie. Tocmai în considerarea acestui principiu constituţional, consacrat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării numai odată cu fondul a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, spre deosebire de încheierile prin care se încuviinţează sau se respinge abţinerea, precum şi de aceea prin care se încuviinţează recuzarea, care nu sunt supuse niciunei căi de atac.În ceea ce priveşte celelalte critici de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor art. 31 alin. 1 şi 2 şi ale art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că şi acestea sunt neîntemeiate, deoarece aceste dispoziţii procedurale nu conţin discriminări de natură a duce la încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie. Totodată, faptul că cererea de recuzare se soluţionează în absenţa autorului acesteia şi că interogatoriul nu este permis ca mijloc de probă nu contravine nici dreptului la apărare, prevăzut de art. 24 din Constituţie, deoarece judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii. De altfel, în acelaşi sens, s-a pronunţat Curtea prin Decizia nr. 721 din 17 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2008.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei acesteia, considerentele reţinute de Curte în deciziile menţionate sunt valabile şi în cauza de faţă.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 32 alin. 3 din Codul de procedură civilă, Curtea observă că dispoziţiile criticate se circumscriu domeniului de reglementare a procedurii de judecată, care, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, este atributul exclusiv al legiuitorului. Opţiunea legiuitorului este justificată, având în vedere că instanţa care analizează cererea de recuzare beneficiază, potrivit dispoziţiilor legale, de toate garanţiile de independenţă şi imparţialitate şi hotărăşte, în concret, în funcţiile de circumstanţele cauzei.Pentru aceleaşi motive arătate mai sus, Curtea nu poate reţine nici încălcarea art. 20 din Constituţie, prin raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. 1 şi 2, art. 32 alin. 3 şi ale art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Virginia Costache în Dosarul nr. 9.712/302/2010 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti – Secţia a II-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Fabian Niculae––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește