DECIZIE nr. 1.069 din 14 iulie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 254 alin. (7) şi art. 259 alin. (6^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorBenke Karoly – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 254 alin. (7) şi art. 259 alin. (6^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Remat Scholz” – Filiala Moldova – S.R.L. din Galaţi în Dosarul nr. 6.843/86/2008 al Tribunalului Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 2 iunie 2009 şi au fost consemnate în încheierea de la acel termen, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 16 iunie 2009. La termenul din 16 iunie 2009, Curtea, constatând imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, a amânat pronunţarea pentru termenul din 7 iulie 2009 şi, respectiv, 14 iulie 2009.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 19 ianuarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 6.843/86/2008, Tribunalul Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 254 alin. (7) şi art. 259 alin. (6^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Remat Scholz” – Filiala Moldova – S.R.L. din Galaţi într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de constatare a nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare a unor imobile.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate limitează dreptul de dispoziţie al proprietarului asupra bunurilor imobile deţinute în proprietate. Totodată, se susţine că relaţiile obligaţionale care se stabilesc între titularii dreptului de proprietate şi stat sau entităţile administraţiei publice locale nu vizează bunurile din al căror drept de proprietate izvorăsc obligaţiile fiscale. Se mai apreciază că, prin aplicarea textelor legale criticate, se creează un privilegiu imobiliar special în favoarea fiscului, acesta din urmă devenind titular al unor drepturi reale asupra bunului din a cărui proprietate izvorăsc obligaţii fiscale.Tribunalul Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal nu şi-a exprimat opinia, considerând că, prin arătarea acesteia, s-ar antepronunţa asupra fondului cauzei.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului apreciază că textele legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 254 alin. (7) şi art. 259 alin. (6^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins:– Art. 254 alin. (7): "Înstrăinarea unei clădiri, prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege, nu poate fi efectuată până când titularul dreptului de proprietate asupra clădirii respective nu are stinse orice creanţe fiscale locale, cu excepţia obligaţiilor fiscale aflate în litigiu, cuvenite bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale unde este amplasată clădirea sau al celei unde îşi are domiciliul fiscal contribuabilul în cauză, cu termene de plată scadente până la data de întâi a lunii următoare celei în care are loc înstrăinarea. Atestarea achitării obligaţiilor bugetare se face prin certificatul fiscal emis de compartimentul de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale. Actele prin care se înstrăinează clădiri cu încălcarea prevederilor prezentului alineat sunt nule de drept.";– Art. 259 alin. (6^1): "Înstrăinarea unui teren, prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege, nu poate fi efectuată până când titularul dreptului de proprietate asupra terenului respectiv nu are stinse orice creanţe fiscale locale, cu excepţia obligaţiilor fiscale aflate în litigiu, cuvenite bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale unde este amplasat terenul sau al celei unde îşi are domiciliul fiscal contribuabilul în cauză, cu termene de plată scadente până la data de întâi a lunii următoare celei în care are loc înstrăinarea. Atestarea achitării obligaţiilor bugetare se face prin certificatul fiscal emis de compartimentul de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale. Actele prin care se înstrăinează terenuri cu încălcarea prevederilor prezentului alineat sunt nule de drept."Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată.Dispoziţiile legale criticate prevăd că înstrăinarea unui teren sau a unei construcţii nu poate fi efectuată, sub sancţiunea nulităţii absolute a actului translativ de proprietate, până când titularul dreptului de proprietate asupra terenului respectiv nu are stinse orice creanţe fiscale locale, cu excepţia obligaţiilor fiscale aflate în litigiu, cuvenite bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale unde este amplasat terenul sau al celei unde îşi are domiciliul fiscal contribuabilul în cauză.Curtea constată că raţiunea care a stat la baza unei atari soluţii legislative a fost crearea unui climat de stabilitate şi securitate juridică, precum şi preocuparea statului în a găsi metode eficiente pentru a determina contribuabilul să îşi execute obligaţiile fiscale indiferent de natura şi cuantumul lor. Astfel, Curtea reţine că o asemenea măsură este expresia obligaţiei pozitive a statului de a asigura ritmicitatea şi certitudinea alimentării bugetelor locale cu sumele de bani aferente obligaţiilor fiscale care revin în sarcina contribuabililor. Prin urmare, faptul că legiuitorul a condiţionat înstrăinarea unui teren sau a unei clădiri de stingerea tuturor creanţelor fiscale locale ale titularului dreptului de proprietate nu echivalează cu instituirea unei incapacităţi de a vinde sau de a dona bunul imobil în cauză, ci, din contră, o asemenea condiţionare este menită să asigure în mod eficient îndeplinirea unei obligaţii legale şi constituţionale a persoanelor fizice sau juridice, şi anume plata sarcinilor fiscale, indiferent de natura lor, la bugetele locale. Or, în aceste condiţii, Curtea constată că instituirea unei măsuri de protecţie a bugetelor locale nu este de natură să încalce prevederile art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie.În consecinţă, Curtea urmează să respingă ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 254 alin. (7) şi art. 259 alin. (6^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Remat Scholz” – Filiala Moldova – S.R.L. din Galaţi în Dosarul nr. 6.843/86/2008 al Tribunalului Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2009.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Benke Karoly––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește