DECIZIE nr. 1.068 din 14 octombrie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86^1 din Codul de procedură penală şi ale art. 22 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIuliana Nedelcu – procurorIoana Marilena Chiorean – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86^1 din Codul de procedură penală şi ale art. 22 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, excepţie ridicată de Marius Iulian Avram şi Lenuţa Soare în Dosarul nr. 1.776/91/2007 al Tribunalului Vrancea – Secţia penală.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către autorii excepţiei, prin care solicită acordarea unui termen de judecată, în vederea angajării unui apărător.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de amânare, având în vedere că autorii excepţiei au avut suficient timp pentru angajarea unui apărător, de la data sesizării Curţii Constituţionale prin Încheierea din 26 mai 2008.Curtea, deliberând, în temeiul dispoziţiilor art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, respinge cererea de amânare.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 26 mai 2008, pronunţată în Dosarul nr. 1.776/91/2007, Tribunalul Vrancea – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86^1 din Codul de procedură penală şi art. 22 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Marius Iulian Avram şi Lenuţa Soare într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece instituţia martorilor sub acoperire pe care o reglementează este de natură să limiteze dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil al inculpaţilor.Tribunalul Vrancea – Secţia penal şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 86^1 din Codul de procedură penală şi ale art. 22 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 3 august 2000, cu următorul conţinut:– Art. 86^1 din Codul de procedură penală: "Dacă există probe sau indicii temeinice că prin declararea identităţii reale a martorului sau a localităţii acestuia de domiciliu ori de reşedinţă ar fi periclitată viaţa, integritatea corporală sau libertatea lui ori a altei persoane, martorului i se poate încuviinţa să nu declare aceste date, atribuindu-i-se o altă identitate sub care urmează să apară în faţa organului judiciar.Această măsură poate fi dispusă de către procuror în cursul urmăririi penale, iar în cursul judecăţii de instanţă, la cererea motivată a procurorului, a martorului sau a oricărei alte persoane îndreptăţite.Datele despre identitatea reală a martorului se consemnează într-un proces-verbal, care va fi păstrat, la sediul parchetului care a efectuat sau a supravegheat efectuarea urmăririi penale ori, după caz, la sediul instanţei, într-un loc special, în plic sigilat, în condiţii de maximă siguranţă. Procesul-verbal va fi semnat de cel care a înaintat cererea, precum şi de cei care a dispus măsura.Documentele privind identitatea reală a martorului vor fi prezentate procurorului sau, după caz, completului de judecată, în condiţii de strictă confidenţialitate.În toate cazurile, documentele privind identitatea reală a martorului vor fi introduse în dosarul penal numai după ce procurorul, prin ordonanţă sau, după caz, instanţa, prin încheiere, a constatat că a dispărut pericolul care a determinat luarea măsurilor de protecţie a martorului.Declaraţiile martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate, redate în procesul-verbal al procurorului potrivit art. 86^2 alin. 5, precum şi declaraţia martorului, consemnată în cursul judecăţii şi semnată de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de preşedintele completului de judecată, potrivit art. 86^2 alin. 6, teza I, pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.Pot fi audiaţi ca martori cărora li s-a atribuit o altă identitate şi investigatorii sub acoperire.Dispoziţiile prevăzute în alin. 1-6 se aplică şi experţilor.";– Art. 22 alin. (2) din Legea nr. 143/2000: „Actele încheiate de poliţiştii şi colaboratorii acestora, prevăzuţi la alin. (1), pot constitui mijloace de probă.”Excepţia de neconstituţionalitate se raportează la prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la aceleaşi prevederi ca şi cele invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 193 din 27 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 24 mai 2004, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86^1 din Codul de procedură penală, reţinând în esenţă că dispoziţiile de lege supuse criticii de neconstituţionalitate reprezintă o concretizare a prevederilor constituţionale, necesitatea asigurării protecţiei datelor de identificare a martorului determinând restrângerea prin lege a dreptului la apărare al persoanei supuse acuzării. Această măsură este impusă de necesitatea asigurării, pentru martor, precum şi pentru ceilalţi cetăţeni care ar fi expuşi prin declararea identităţii reale a martorului, a dreptului la viaţă, la integritate fizică şi libertate individuală, valori supreme şi garantate în statul român de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie. Restrângerea dreptului la apărare este proporţională cu situaţia care a determinat-o, realizându-se numai dacă sunt probe sau indicii temeinice că prin declararea identităţii reale a martorului sau a localităţii acestuia de domiciliu ori de reşedinţă ar fi periclitate drepturile şi libertăţile menţionate, şi nu încalcă acest drept, contrar celor susţinute de autorii excepţiei. Totodată, Curtea a mai reţinut că această problemă a fost examinată şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, în jurisprudenţa sa, a statuat că se admit excepţii de la principiul potrivit căruia elementele de probă trebuie produse în faţa acuzatului în şedinţă publică, în vederea unei dezbateri în contradictoriu. Aceasta însă sub rezerva respectării drepturilor apărării, care impun, ca regulă generală, să se asigure acuzatului, la unul sau la altul dintre stadiile procedurii, o ocazie adecvată şi suficientă de a contesta o mărturie în acuzare şi de a interoga autorul mărturiei, şi cu respectarea condiţiei ca, în ipoteza în care de-a lungul întregii proceduri acuzatului nu i s-a acordat posibilitatea de a chestiona martorul şi de a combate mărturia acestuia, hotărârea de condamnare să nu se întemeieze în totalitate sau în mod determinant pe această mărturie (Cauza Kostovski contra Olandei, 1989).Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, Curtea constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu arată în ce mod aceste prevederi încalcă dispoziţiile constituţionale, principala sa critică referindu-se la lipsa posibilităţii inculpaţilor de a cunoaşte identitatea martorilor sub acoperire.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86^1 din Codul de procedură penală şi ale art. 22 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, excepţie ridicată de Marius Iulian Avram şi Lenuţa Soare în Dosarul nr. 1.776/91/2007 al Tribunalului Vrancea – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 octombrie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește