DECIZIE nr. 1.060 din 14 octombrie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. 2, 3 şi 4 din Codul penal



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIuliana Nedelcu – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. 2, 3 şi 4 din Codul penal, excepţie ridicată de Judecătoria Mediaş în Dosarul nr. 3.655/257/2007.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 2 aprilie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 3.655/257/2007, Judecătoria Mediaş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. 2, 3 şi 4 din Codul penal, excepţie ridicată de instanţa de judecată.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Judecătoria Mediaş, în calitate de autor al acesteia, susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (12) referitoare la stabilirea şi aplicarea pedepsei numai în condiţiile şi temeiul legii, ale art. 44 alin. (2) şi (9) referitoare la proprietatea privată, precum şi art. 53 referitoare la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, deoarece oferă judecătorului posibilitatea de a confisca alte bunuri ale infractorului în locul celor folosite sau produse de comiterea faptei. De asemenea, confiscarea unor sume de bani de la infractor, lăsată la aprecierea judecătorului, apare ca o pedeapsă pecuniară suplimentară, dar nereglementată expres de lege. Or, potrivit art. 23 alin. (12) din Constituţie, nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile legii.În sfârşit, libertatea conferită judecătorului potrivit art. 118 alin. 2 din Codul penal de a confisca sau nu în parte prin echivalent bănesc este o chestiune ce ţine de morala publică, în sensul art. 53 din Legea fundamentală, deoarece prin folosirea de către făptuitor în continuare a unui bun cunoscut ca fiind utilizat în scopuri ilicite se creează un impact negativ asupra comunităţii împotriva căreia s-a îndreptat în cele din urmă fapta.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată deoarece dispoziţiile art. 118 alin. 2, 3 şi 4 din Codul penal adaugă la Constituţie, instituind şi alte cazuri de confiscare a bunurilor decât cele stabilite de textul constituţional. Rolul confiscării speciale este unul distinct, şi anume de a înlătura posibilitatea pentru infractor de a folosi din nou un bun, cunoscut ca fiind utilizat în scopuri ilicite, întrucât creează un impact negativ asupra comunităţii împotriva căreia s-a îndreptat în cele din urmă fapta. Or, a confisca de la făptuitor echivalentul bănesc al bunului nu corespunde scopului urmărit prin măsurile de siguranţă prevăzute în Codul penal.Dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie nu au incidenţă în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 118 alin. 2, 3 şi 4, referitoare la Confiscarea specială, din Codul penal, care au următorul conţinut:"În cazul prevăzut în alin. 1 lit. b), dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporţionată faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ţinând seama de urmarea infracţiunii şi de contribuţia bunului la producerea acesteia.În cazurile prevăzute în alin. 1 lit. b) şi c), dacă bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu sunt ale infractorului, iar persoana căreia îi aparţin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se confiscă echivalentul în bani al acestora.Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că instanţa de judecată porneşte de la o ipoteză eronată, ignorând rolul activ al judecătorului în cadrul procesului penal. Astfel, indiferent de natura sau gravitatea infracţiunii, un bun folosit la săvârşirea ei ar trebui confiscat în materialitatea lui, pentru că numai astfel se înlătură starea de pericol creată de detenţia lui în continuare de către infractor şi se înlătură orice atingere adusă moralei publice. Or, textul de lege criticat nu impune asemenea consecinţe, ci, dimpotrivă, prin reglementarea circumstanţiată oferă judecătorului libertatea de a decide în funcţie şi de alte împrejurări atunci când subzistă aspectele sociale negative ce trebuie înlăturate prin mijloacele de coerciţie penale. Cu alte cuvinte, dispoziţiile alineatului 1 lit. b) şi lit. c) ale art. 118 din Codul penal dispun fără echivoc asupra necesităţii confiscării ca măsură de siguranţă care are ca scop înlăturarea unei stări de pericol ori preîntâmpinarea săvârşirii de fapte penale.Deposedarea unei persoane de anumite bunuri sau valori în executarea unei sancţiuni penale, contravenţionale, administrative ori civile sau a unei măsuri de confiscare specială, prevăzute de lege, nu constituie expropriere şi nu încalcă în niciun alt mod dreptul de proprietate garantat constituţional, potrivit căruia "Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii". Or, legiuitorul, în acord cu prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie, a stabilit prin textul legal criticat anumite limite înlăuntrul cărora judecătorul poate răspunde exigenţelor impuse de art. 111 alin. 1 din Codul penal tocmai pentru prezervarea altor drepturi ce ţin de garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privată.În sfârşit, măsura de siguranţă a confiscării speciale nu este o pedeapsă în sensul atribuit de art. 53 din Codul penal, motiv pentru care nu poate fi primită critica potrivit căreia art. 118 alin. 2, 3 şi 4 din Codul penal contravine art. 23 alin. (12) din Constituţie.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. 2, 3 şi 4 din Codul penal, excepţie ridicată de Judecătoria Mediaş în Dosarul nr. 3.655/257/2007.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 octombrie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește