DECIZIE nr. 1.056 din 14 iulie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor



Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorDoina Suliman – magistrat-asistent-şefCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Puskas Elemer în Dosarul nr. 12.047/271/2009 al Judecătoriei Oradea – Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.812D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 30 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 12.047/271/2009, Judecătoria Oradea – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Puskas Elemer, petent într-o cauză având ca obiect o plângere contravenţională în contradictoriu cu I.P.J. Bihor – P.P. Săcădat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 contravin prevederilor constituţionale ale art. 21, art. 24 şi art. 53, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. În acest sens arată, în esenţă, că termenul de 15 zile este „un termen extrem de scurt”, astfel că textul de lege criticat restrânge dreptul contravenientului de a-şi formula într-un termen rezonabil şi în mod corespunzător apărarea.Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul conţinut: „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.”Autorul excepţiei susţine că aceste dispoziţii legale contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 – Accesul liber la justiţie, art. 24 – Dreptul la apărare şi art. 53 – Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale – Dreptul la un proces echitabil şi ale art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege atacat a mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, din prisma unor critici similare şi cu raportare la aceleaşi prevederi constituţionale şi convenţionale.În acest sens este, de pildă, Decizia nr. 906 din 5 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 24 ianuarie 2007, prin care Curtea a statuat că „art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 instituie termenul de 15 zile pentru exercitarea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, care începe să curgă de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de procesul-verbal, prin înmânare sau comunicare.În această materie, ca de altfel oriunde legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în acest fel cu intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor părţilor.De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.Aşa fiind, termenul instituit prin textul de lege criticat are în vedere soluţionarea unui eventual litigiu cu celeritate, în absenţa acestuia plângerea putând fi formulată oricând, fapt ce ar fi de natură a genera o stare de perpetuă incertitudine în ceea ce priveşte raporturile juridice stabilite printr-un proces-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii prevăzute de lege.De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia lt; lt;Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege gt; gt;, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a cererilor de chemare în judecată. Prin urmare, termenul procedural instituit de textul de lege criticat reprezintă expresia aplicării dispoziţiilor constituţionale invocate mai sus."Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată de Curte prin deciziile menţionate, precum şi considerentele care le-au fundamentat sunt valabile şi în prezenta cauză.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Puskas Elemer în Dosarul nr. 12.047/271/2009 al Judecătoriei Oradea – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Doina Suliman–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește