Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 641 din 8 septembrie 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 582 din Codul de procedură civilă
Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorDoina Suliman – magistrat-asistent-şefCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 582 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de primarul comunei Cogealac în Dosarul nr. 6.550/212/2010 al Tribunalului Constanţa – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.778D/2010.La apelul nominal răspunde, pentru partea Societatea Comercială "Tomis Team" – S.R.L. din Bucureşti, avocatul Răzvan Rugină, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului părţii prezente, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 7 iulie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 6.550/212/2010, Tribunalul Constanţa – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 582 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost ridicată de intimatul-pârât primarul comunei Cogealac cu ocazia soluţionării recursului formulat de recurentul-reclamant Societatea Comercială "Tomis Team" – S.R.L. din Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 5.433 din 2 martie 2010, pronunţată de Judecătoria Constanţa.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia, reiterând argumentele invocate de Societatea Comercială "Tomis Team" – S.R.L. din Bucureşti cu ocazia invocării unei excepţii de neconstituţionalitate cu obiect similar în Dosarul nr. 10.990/118/2009 al Tribunalului Constanţa – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, susţine că art. 582 din Codul de procedură civilă contravine art. 21 din Constituţie şi art. 6 paragraful 1 teza a doua din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens arată că prin dispoziţiile legale criticate care reglementează recursul în materia ordonanţei preşedinţiale, cale de atac care afectează caracterul urgent şi vremelnic al procedurii speciale, este permisă reformarea ordonanţei preşedinţiale, act emis de un reprezentant al autorităţii judecătoreşti, care este inamovibil şi care prezintă suficiente garanţii pentru a lua o măsură temporară pe calea procedurii consacrate de art. 581 din Codul de procedură civilă.De asemenea, apreciază că, prin exercitarea şi eventual admiterea recursului împotriva unei hotărâri pronunţate pe calea ordonanţei preşedinţiale, partea care a obţinut câştig de cauză şi a convins judecătorul de necesitatea instituirii unei măsuri vremelnice, în considerarea caracterului lor urgent, se vede lipsită de beneficiul acestor măsuri, ce fuseseră ordonate de judecător tocmai în considerarea drepturilor sale.În fine, susţine că exercitarea recursului împotriva unei ordonanţe preşedinţiale vatămă dreptul la un proces echitabil prin posibilitatea apariţiei unei incertitudini nepermise cu privire la raporturile dintre părţi pe perioada derulării litigiului. Prin dispoziţiile legale criticate, în opinia autorului, se ajunge la o situaţie contrară avută în vedere de legiuitor, parcurgerea a două grade de jurisdicţie pentru a avea nevoie de confirmarea unui drept ce necesită o determinare sumară, dar urgentă, din partea autorităţii judecătoreşti, lipsind de conţinut procedura ordonanţei preşedinţiale şi nesocotind previzibilitatea şi caracterul constant al măsurilor temporare dispuse pe perioada desfăşurării litigiului de fond între părţi.Tribunalul Constanţa – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere referitoare la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1) şi (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 582 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: "Ordonanţa este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.Instanţa de recurs poate suspenda executarea până la judecarea recursului, dar numai cu plata unei cauţiuni al cărei cuantum se va stabili de către aceasta.Recursul se judecă de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor. Dispoziţiile art. 581 alin. 3 referitoare la amânarea pronunţării şi redactarea ordonanţei sunt aplicabile.Împotriva executării ordonanţei preşedinţiale se poate face contestaţie."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii legale contravin dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 21 din Constituţie, precum şi de art. 6 paragraful 1 teza a doua din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 96 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 6 aprilie 2011, răspunzând unei critici identice formulate de Societatea Comercială „Tomis Team” – S.R.L. din Bucureşti, a constatat că art. 582 din Codul de procedură civilă este în acord cu prevederile constituţionale şi convenţionale invocate şi în cauza de faţă.Cu acel prilej Curtea a reţinut că, prin Decizia nr. 396 din 5 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.160 din 8 decembrie 2004, şi prin Decizia nr. 305 din 6 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 3 mai 2006, a statuat că reglementarea criticată instituie o procedură specială potrivit căreia instanţa de judecată poate dispune, prin ordonanţă preşedinţială, luarea unor măsuri cu caracter vremelnic a căror urgenţă este justificată de necesitatea evitării prejudicierii unor drepturi sau interese legitime. Totodată, posibilitatea atacării cu recurs a ordonanţei preşedinţiale, ca şi cea a contestării executării acesteia, prevăzută de art. 582 din Codul de procedură civilă, constituie un argument suplimentar în sensul deplinei respectări a principiilor accesului liber la justiţie şi dreptului la apărare.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele deciziilor amintite sunt valabile şi în prezenta cauză.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 582 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de primarul comunei Cogealac în Dosarul nr. 6.550/212/2010 al Tribunalului Constanţa – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Doina Suliman________