DECIZIE nr. 1.042 din 13 noiembrie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 lit. f) şi j) şi ale art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorPatricia Marilena Ionea – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 lit. f) şi j) şi ale art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Vegas Company” – S.R.L. din Iaşi în Dosarul nr. 3.276/296/2007 al Judecătoriei Satu Mare.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, sens în care arată că obligaţiile angajatorului prevăzute de textele de lege criticate reprezintă o concretizare a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, consideră că autorul excepţiei a dat o interpretare extensivă, eronată, art. 13 din Legea nr. 319/2006, considerând că acest text de lege interzice angajarea persoanelor cu handicap, ceea ce nu este cazul. În sfârşit, consideră că nu este încălcat nici art. 45 din Constituţie, întrucât libertatea economică trebuie să se manifeste în condiţiile stabilite de lege.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 30 mai 2007, pronunţată în Dosarul nr. 3.276/296/2007, Judecătoria Satu Mare a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 lit. f) şi j) şi ale art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Vegas Company” – S.R.L. din Iaşi cu prilejul soluţionării plângerii contravenţionale formulate împotriva Procesului-verbal de contravenţie seria SM nr. 0012128 din 6 decembrie 2006, încheiat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Satu Mare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate sunt discriminatorii, întrucât creează obligaţii doar în sarcina angajatorului, deşi raportul de muncă este sinalagmatic, presupunând drepturi şi obligaţii pentru ambele părţi. De asemenea, consideră că, prin obligaţiile pe care le creează, aceste prevederi de lege restrâng libertatea comerţului şi aduc atingere dreptului la muncă. În sfârşit, arată că principiul constituţional al egalităţii de tratament şi al nediscriminării este încălcat şi "prin stipularea obligativităţii angajării numai de persoane care din punct de vedere medical sunt apte, care nu prezintă vreo formă de handicap".Judecătoria Satu Mare consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că raporturile juridice sinalagmatice nu presupun asumarea unor obligaţii asemănătoare de către părţi. De asemenea, arată că angajatorul şi angajatul sunt categorii diferite de subiecte de drept, astfel că se justifică tratamentul juridic diferenţiat. În ceea ce priveşte condiţionarea angajării unei persoane de starea sănătăţii fizice şi psihice, care trebuie să fie corespunzătoare sarcinii pe care urmează să o execute, arată că aceasta este o măsură constituţională, justificată de necesitatea protejării vieţii, sănătăţii, integrităţii fizice şi psihice a persoanelor care urmează să fie angajate.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. Astfel, consideră că prevederile de lege criticate reprezintă o concretizarea a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) teza a doua din Constituţie care consacră dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială, constând în măsuri ce privesc, în primul rând, securitatea şi sănătatea salariaţilor. De asemenea, arată că dispoziţiile de lege atacate se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 45 şi ale art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Constituţie, invocate de autorul excepţiei, arată că acestea nu sunt incidente în cauză. În sfârşit, aminteşte că prevederile Legii nr. 319/2006 preiau integral dispoziţiile Directivei Consiliului nr. 89/391/CEE privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă.Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că aceste dispoziţii de lege se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în ipoteza normei legale, fără privilegii ori discriminări. De asemenea, în opinia sa, aceste texte de lege nu contravin, ci, dimpotrivă, constituie o aplicare a prevederilor art. 41 din Constituţie. În sfârşit, arată că libera iniţiativă şi activitatea economică sunt garantate numai dacă se exercită cu respectarea prevederilor legale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 13 lit. f) şi j) şi ale art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 26 iulie 2006.Textele de lege criticate au următoarea redactare:– Art. 13 lit. f) şi j): "(1) În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligaţii: […]f) să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prin lucrătorii desemnaţi, prin propria competenţă sau prin servicii externe;[…] … j) să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical şi, după caz, a testării psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute şi să asigure controlul medical periodic şi, după caz, controlul psihologic periodic, ulterior angajării;"; … – Art. 20 alin. (1) şi (2): "(1) Angajatorul trebuie să asigure condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special sub formă de informaţii şi instrucţiuni de lucru, specifice locului de muncă şi postului său:a) la angajare; … b) la schimbarea locului de muncă sau la transfer; … c) la introducerea unui nou echipament de muncă sau a unor modificări ale echipamentului existent; … d) la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru; … e) la executarea unor lucrări speciale. … (2) Instruirea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie: … a) adaptată evoluţiei riscurilor sau apariţiei unor noi riscuri; … b) periodică şi ori de câte ori este necesar." … În opinia autorului excepţiei, textele de lege criticate sunt contrare următoarelor prevederi constituţionale: art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice; art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii; art. 45 privind libertatea economică şi art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) privind libertatea economică.Examinând excepţia, Curtea reţine că, prin adoptarea Legii nr. 319/2006, legiuitorul a intenţionat să pună de acord legislaţia naţională în materia securităţii şi sănătăţii în muncă cu legislaţia europeană din acelaşi domeniu, respectiv cu prevederile Directivei 89/391/CEE privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L183 din 29 iunie 1989. Unul dintre obiectivele acestei legi a fost şi acela de a îndepărta răspunderea salariaţilor în cazul nerespectării măsurilor de protecţie a muncii, în contradicţie cu prevederile directivei ce prevăd că unic răspunzător pentru aplicarea măsurilor în cadrul întreprinderii sau instituţiei este angajatorul.Prevederile art. 13 lit. f) şi j) şi ale art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 319/2006 pun în aplicare tocmai acest obiectiv al legii, prin instituirea unor obligaţii în sarcina angajatorului de a asigura instruirea lucrătorilor şi de a urmări respectarea normelor de securitate şi sănătate în muncă, precum şi de a angaja persoane care corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute.Analizând conformitatea acestor dispoziţii de lege cu prevederile constituţionale ce consacră egalitatea în drepturi, Curtea observă că autorul excepţiei porneşte de la prezumţia existenţei unei egalităţi între angajator şi angajat în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile specifice raportului de muncă. Curtea constată însă că această prezumţie face abstracţie de faptul că cele două părţi ale contractului de muncă fac parte din două categorii distincte, având fiecare drepturi şi obligaţii specifice. Astfel, nu se poate susţine că obligaţiile ce îi incumbă angajatorului trebuie să fie însoţite în mod necesar de obligaţia identică a angajatului.Dispoziţiile constituţionale privind egalitatea în drepturi au în vedere aplicarea unui tratament identic la situaţii identice, or, având în vedere cele reţinute mai sus, Curtea constată că, în speţă, tratamentul juridic diferenţiat este pe deplin justificat de situaţia specifică a categoriilor de persoane cărora li se adresează norma legală.În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia prevederile art. 13 lit. f) şi j) şi ale art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 319/2006 ar aduce o restrângere dreptului la muncă, Curtea reţine că acest drept trebuie interpretat în ansamblul reglementărilor constituţionale în materie care consacră, în art. 41 alin. (2), dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială, între care se numără şi acelea privind securitatea şi sănătatea acestora. Din această perspectivă, textele de lege criticate nu numai că nu contravin dispoziţiilor art. 41 din Constituţie, dar apar chiar ca o concretizare a acestui text constituţional.Curtea nu poate reţine nici criticile referitoare la instituirea unor discriminări faţă de persoanele cu handicap, art. 13 lit. j) din Legea nr. 319/2006 neprevăzând interdicţia angajării acestora, ci doar obligaţia ca cei angajaţi să corespundă sarcinii de muncă pe care urmează să o execute, dispoziţii ce urmăresc protejarea securităţii şi sănătăţii în muncă a angajaţilor.De altfel, Curtea observă că, din perspectiva sa, angajatorul, care este nemulţumit de obligaţiile pe care legea le instituie în sarcina sa în vederea protejării salariaţilor, nu justifică niciun interes în invocarea acestor din urmă aspecte de neconstituţionalitate.În sfârşit, analizând critica privind contrarietatea dintre prevederile ce constituie obiectul excepţiei şi dispoziţiile art. 45 şi ale art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) din Constituţie, Curtea constată că exercitarea unei activităţi economice nu poate face abstracţie de obligaţiile pe care legea le instituie în temeiul dispoziţiilor constituţionale. Astfel, înseşi dispoziţiile art. 45 din Constituţie prevăd că garantarea accesului liber al persoanei la o activitate economică, a liberei iniţiative şi a exercitării acestora are loc doar în măsura în care acestea se manifestă în condiţiile legii.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 lit. f) şi j) şi ale art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Vegas Company” – S.R.L. din Iaşi în Dosarul nr. 3.276/296/2007 al Judecătoriei Satu Mare.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește