DECIZIE nr. 1.033 din 9 iulie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ana Andriuc în Dosarul nr. 812/111/2008 al Judecătoriei Oradea – Secţia civilă şi de S.P.R.L. Profesional Tenarus din Oneşti în Dosarul nr. 667/32/2008 al Curţii de Apel Bacău – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se prezintă Ana Andriuc, prin avocatul Augustin Ioan Man, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.053/2009 şi nr. 1.076D/2009, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Avocatul prezent nu se opune conexării celor două dosare.Reprezentantul Ministerului Public consideră că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru conexare.Curtea, în temeiul prevederilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.053/2009 la Dosarul nr. 1.076D/2009, care a fost primul înregistrat.Cauza este în stare de judecată.Avocatul autorului excepţiei susţine neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate, în măsura în care înlătură de la posibilitatea exercitării căii de atac a contestaţiei soluţia pronunţată de instanţa de recurs prin care aceasta a admis în totalitate motivele de modificare sau de casare invocate de recurent, limitând aplicabilitatea normei procedurale doar în ipoteza admiterii în parte a recursului.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii în această materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 16 martie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 812/111/2008 al Judecătoriei Oradea – Secţia civilă, şi prin Încheierea din 13 martie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 667/32/2008 al Curţii de Apel Bacău – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, Curtea Constituţională a fost sesizată pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 318 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ana Andriuc, respectiv de S.P.R.L. Profesional Tenarus din Oneşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii arată că, înlăturând de la aplicarea prevederilor art. 318 din Codul de procedură civilă situaţia în care recursul a fost admis în totalitate, se creează o inegalitate de tratament juridic faţă de situaţia când recursul a fost respins sau admis în parte, ceea ce echivalează cu o îngrădire a accesului liber la justiţie.Pe de altă parte, din analiza prevederilor criticate rezultă că poate promova contestaţie în anulare doar recurentul, deoarece doar acesta are interesul de a ataca hotărârea pronunţată în recurs pentru motivul că instanţa a omis, din greşeală, să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare, în vreme ce intimatul nu are dreptul de a formula calea de atac specială atunci când instanţa de recurs nu se pronunţă asupra excepţiilor sau apărărilor invocate de acesta prin cererea de chemare în judecată sau prin întâmpinare. Prin urmare, intimatului îi este încălcat dreptul la un proces echitabil şi la exercitarea căilor de atac, drepturi consacrate de art. 21 din Constituţie şi de art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Judecătoria Oradea – Secţia civilă şi Curtea de Apel Bacău – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia este neîntemeiată. Textele de lege criticate nu contravin prevederilor art. 16 şi art. 21 din Constituţie, cazurile şi condiţiile de exercitare a unei căi extraordinare de atac putând fi prevăzute în mod limitativ de către legiuitor, fără a se încălca principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice sau accesul liber la justiţie.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.Guvernul consideră excepţia neîntemeiată, Legea nr. 18/1991 fiind o lege specială, care are ca destinatari doar cetăţenii români.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 318 din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul conţinut: „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (1) şi (2).Examinând excepţia, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 387 din 30 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.041 din 10 noiembrie 2004, s-a reţinut că dispoziţiile art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă reglementează contestaţia în anulare specială, care este o cale de atac extraordinară, ce se poate exercita în cazurile limitativ prevăzute de lege numai împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele de recurs.Aşa cum rezultă în mod univoc din textul de lege criticat, calea procedurală a contestaţiei în anulare specială poate fi utilizată de părţile care au participat la soluţionarea recursului şi este limitată la cazurile în care dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau al omisiunii instanţei de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent. În ceea ce priveşte obiectul contestaţiei în anulare specială, acesta este format dintr-o singură categorie de hotărâri, respectiv doar hotărârile pronunţate de instanţele de recurs.Curtea a constatat că pretinsa încălcare a art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor nu poate fi reţinută, deoarece reglementarea este aplicabilă în cazul tuturor persoanelor aflate în situaţia prevăzută de ipoteza normei, fără nicio distincţie, şi anume părţilor care au participat la soluţionarea recursului a cărui dezlegare este rezultatul unei greşeli materiale sau al omisiunii instanţei de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.Textul de lege criticat nu încalcă nici prevederile art. 21 din Constituţie, întrucât, potrivit jurisprudenţei constante a instanţei constituţionale, dacă legiuitorul este suveran în a reglementa diferit în situaţii diferite accesul la o cale ordinară de atac, fără ca prin aceasta să fie afectat liberul acces la justiţie, a fortiori o atare concluzie se impune atunci când în discuţie este accesul la o cale extraordinară de atac, care, prin definiţie, are caracter de excepţie, şi deci poate fi valorificată numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, în caz contrar existând riscul producerii unor perturbări majore ale stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice.De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, precum şi art. 129, care prevede că, „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac.Raţiunile care au stat la baza adoptării soluţiei anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menţinută.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ana Andriuc în Dosarul nr. 812/111/2008 al Judecătoriei Oradea – Secţia civilă şi de S.P.R.L. Profesional Tenarus din Oneşti în Dosarul nr. 667/32/2008 al Curţii de Apel Bacău – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 iulie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește