DECIZIE nr. 1.033 din 14 septembrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 din Codul familiei



Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorIngrid Alina Tudora – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 din Codul familiei, excepţie ridicată de Radu Mihai Molnar în Dosarul nr. 1.595/4/2008 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă.La apelul nominal se prezintă, personal, autorul excepţiei, fiind lipsă cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată şi susţinută în notele scrise depuse la dosar.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 11 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.595/4/2008, Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 din Codul familiei, excepţie ridicată de Radu Mihai Molnar într-o cauză având ca obiect tăgadă paternitate.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 55 din Codul familiei sunt neconstituţionale, întrucât, introducerea unui termen de 3 ani pentru formularea acţiunii în tăgada paternităţii, conduce la imposibilitatea persoanei interesate de a introduce acţiunea în tăgăduirea paternităţii după expirarea acestui termen, împrejurare ce îi îngrădeşte accesul liber la justiţie. În acest sens, susţine că nu se poate pune semnul egalităţii între prescripţia acţiunilor ce au ca obiect valorificarea drepturilor patrimoniale şi prescripţia acţiunilor care au obiect acţiuni de stare civilă, deoarece, în acest ultim caz, există un interes mult mai mare al părţilor de a clarifica aspecte de stare civilă, inclusiv cele precum stabilirea filiaţiei sau tăgăduirea paternităţii. De asemenea, apreciază că "se instituie un tratament inegal între copil, care poate porni acţiunea în tăgăduirea paternităţii în termen de 3 ani de la majorat, şi părinte, care poate introduce aceeaşi acţiune în 3 ani de la naşterea copilului".Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, instanţa apreciază că legiuitorul a reglementat distinct momentul de la care curge termenul de 3 ani privind acţiunea în tăgada paternităţii, dar nu în considerarea creării unei discriminări între titularii dreptului. O altă interpretare ar conduce la limitarea dreptului copilului de a-şi stabili corect filiaţia faţă de tată, acest drept fiind lăsat la dispoziţia părinţilor, în timpul minorităţii. Aşa fiind, arată că nu există nicio contradicţie a reglementării criticate cu normele constituţionale invocate.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 55 din Codul familiei, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 3 din Legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/1953 – Codul familiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 5 noiembrie 2007, care prevăd că „Art. 55. – Acţiunea în tăgăduirea paternităţii se prescrie în termen de 3 ani de la data naşterii copilului. Pentru soţul mamei, termenul curge de la data la care a luat cunoştinţă de naşterea copilului.Dacă acţiunea nu a fost introdusă în timpul minorităţii copilului, acesta o poate porni într-un termen de 3 ani de la data majoratului său.Reclamantul poate fi repus în termen, în condiţiile legii."Autorul excepţiei susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi celor ale art. 21 alin. (1) şi (2) referitoare la accesul liber la justiţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 55 din Codul familiei au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale, şi cu o motivare similară, exemplu fiind Decizia nr. 582 din 4 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 8 iunie 2010, sau Decizia nr. 776 din 1 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 1 august 2008, prin care s-a statuat că acestea nu contravin normelor constituţionale invocate.Astfel, prin aceste decizii, Curtea a reţinut că, prin modificarea art. 55 din Codul familiei prin Legea nr. 288/2007, dreptul la acţiune în tăgăduirea paternităţii pentru mamă şi pentru copil se prescrie în termen de 3 ani de la data naşterii copilului. Aşadar, legiuitorul a înlăturat o situaţie de inegalitate între titularii dreptului la acţiune în tăgăduirea paternităţii, şi anume soţul mamei, pe de o parte, şi mamă şi copil, pe de altă parte, prin stabilirea aceluiaşi termen de prescripţie, chiar dacă acest termen curge de la date diferite, pentru mamă şi copil de la data naşterii copilului, iar pentru soţul mamei de la data când a luat cunoştinţă de naşterea copilului.În acest context, Curtea a constatat că legiuitorul, prin reglementarea adoptată, a avut în vedere interesul exclusiv al copilului. De altfel, art. 3 alin. 1 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001, prevede că „în toate acţiunile care privesc copiii, întreprinse de instituţiile de asistenţă socială publice sau private, de instanţele judecătoreşti, autorităţile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala”.În ceea ce priveşte obstrucţionarea accesului liber la justiţie, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiţionări.Mai mult, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, are legitimarea constituţională de a stabili procedura de judecată. Aceasta implică şi reglementarea unor termene, după a căror expirare valorificarea dreptului nu mai este posibilă. De altfel, acest termen a fost, în reglementarea iniţială, de 6 luni, iar prin modificarea legii, termenul special de prescripţie a fost stabilit la 3 ani, având tocmai în vedere posibilitatea ca soţul mamei copilului să ia la cunoştinţă de naşterea acestuia într-un termen relativ acceptabil.Aşa fiind, întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie, soluţia adoptată în precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 din Codul familiei, excepţie ridicată de Radu Mihai Molnar în Dosarul nr. 1.595/4/2008 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 septembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește