Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 7 august 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorMarieta Safta – magistrat-asistent-şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie invocată de Ion Iordache în Dosarul nr. 8.676/197/2008 al Judecătoriei Braşov.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile din Legea fundamentală invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 14 ianuarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 8.676/197/2008, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie invocată de Ion Iordache în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este neconstituţional, deoarece permite stabilirea culpei persoanei contraveniente prin simpla constatare a unui agent de poliţie, fără nicio posibilitate de apărare şi cu încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, respectiv a accesului la un judecător independent şi imparţial care să judece în contradictoriu, înainte de stabilirea sancţiunii, dacă fapta există.Judecătoria Braşov apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În opinia instanţei, prin dispoziţiile pe care le cuprinde, textul criticat detaliază în concret elementele obligatorii ce trebuie să le conţină procesul-verbal de constatare a contravenţiei, neexistând nimic neconstituţional. Susţinerile petentului sunt simple apărări de fond ce trebuie să fie analizate în cadrul procesului judiciar.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că prevederile criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei. Se face referire şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins: „(1) Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.(1^1) În cazul contravenienţilor cetăţeni străini, persoane fără cetăţenie sau cetăţeni români cu domiciliul în străinătate, în procesul-verbal vor fi cuprinse şi următoarele date: seria şi numărul paşaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia şi statul emitent.(2) Abrogat … (3) Abrogat … (4) Abrogat … (5) În cazul în care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde şi numele, prenumele şi domiciliul părinţilor sau ale altor reprezentanţi ori ocrotitori legali ai acestuia. … (6) În situaţia în care contravenientul este persoană juridică în procesul-verbal se vor face menţiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerţului şi codul fiscal ale acesteia, precum şi datele de identificare a persoanei care o reprezintă. … (7) În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţă contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Obiecţiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica «Alte menţiuni», sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal." … În susţinerea excepţiei se invocă dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (11), respectiv ale art. 20, cu raportare la art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră prezumţia de nevinovăţie şi, respectiv, dreptul la apărare.Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor aceluiaşi text de lege, în raport cu critici similare, statuând că acestea nu încalcă prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul la apărare. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 338 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 22 aprilie 2009, Decizia nr. 520 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 29 mai 2008, şi Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, ale căror considerente sunt valabile şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie invocată de Ion Iordache în Dosarul nr. 8.676/197/2008 al Judecătoriei Braşov.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 iulie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent-şef,Marieta Safta–––