DECIZIE nr. 1.027 din 14 septembrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 353^1 din Codul de procedură civilă



Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorIngrid Alina Tudora – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 353^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de societăţile comerciale ECE Projektmanagement România – S.R.L. şi ECE Projektmanagement International GmbH în Dosarul nr. 58/2009 al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României – Bucureşti.La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepţiei de neconstituţionalitate, avocat Nicolae Viorel Dinu, cu delegaţie la dosar, iar pentru părţile Societatea Comercială "Myo-O" – S.A. din Bucureşti şi Societatea Comercială "River Invest" – S.A. din Bucureşti răspunde avocat C. Stănescu, cu împuternicire avocaţială.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocaţilor prezenţi, pentru susţinerea argumentelor privind excepţia de neconstituţionalitate formulată.Avocatul Nicolae Viorel Dinu susţine că prevederile art. 353^1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, întrucât contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1) şi art. 126 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală. În acest sens, arată că reglementarea criticată îngrădeşte dreptul la apărare şi la un proces echitabil, dat fiind că încheierea prin care se soluţionează cererea de recuzare îndreptată împotriva unuia dintre membrii Tribunalului arbitral nu este supusă niciunei căi de atac. Aşa fiind, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul părţilor Societatea Comercială "Myo-O" – S.A. din Bucureşti şi Societatea Comercială "River Invest" – S.A. solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate invocate, apreciind că procedura reglementată de prevederile de lege criticate nu încalcă drepturile procesuale ale autorilor excepţiei, prevăzute în Codul de procedură civilă, şi nici alte drepturi sau libertăţi ale acestora.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 203/2006 şi Decizia nr. 74/2009.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 27 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 58/2009, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 353^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de societăţile comerciale ECE Projektmanagement România – S.R.L. şi ECE Projektmanagement International GmbH într-o cauză având ca obiect cerere de recuzare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. 353^1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, întrucât consacră dreptul instituţiilor permanente de arbitraj să soluţioneze, în virtutea regulamentelor proprii, cereri aflate în competenţa instanţei de judecată, ceea ce contravine normelor constituţionale invocate.În acest context, susţin că prin această reglementare se permite unui organ, altul decât "justiţia", în accepţiunea art. 126 alin. (1) din Constituţie, să soluţioneze o cerere ce tinde la apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale autorilor excepţiei. Astfel, arată că, organului cu activitate jurisdicţională – Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României – nu îi sunt recunoscute, prin Legea fundamentală, prerogativele puterii judecătoreşti, Constituţia reglementând în mod expres care sunt organele abilitate să realizeze justiţia, şi anume "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti, stabilite de lege". Autorii excepţiei consideră că li se îngrădeşte dreptul de a avea acces la o jurisdicţie statală, respectiv la una dintre instanţele de judecată care se circumscriu noţiunii de "justiţie", îngrădire cu atât mai evidentă cu cât încheierea prin care se soluţionează cererea de recuzare nu este supusă niciunei căi de atac, iar Codul de procedură civilă nu permite contestarea hotărârii arbitrale sub aspectul nelegalei respingeri a cererii de recuzare, împrejurare ce determină încălcarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil.Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, reglementarea legală criticată nefiind în contradicţie cu normele constituţionale invocate.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 353^1 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale. În acest sens, arată că arbitrajul constituie o excepţie de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă şi mai puţin formală, confidenţială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 353^1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: "Art. 353^1. – În cazul arbitrajului organizat de o instituţie permanentă, toate atribuţiile ce revin instanţei judecătoreşti în temeiul dispoziţiilor din prezentul capitol se exercită de acea instituţie, conform regulamentului său, afară numai dacă acel regulament prevede altfel."Autorii excepţiei susţin că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul la justiţie, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, precum şi celor ale art. 126 alin. (1) şi (2) privind instanţele judecătoreşti.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 203 din 7 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 24 martie 2006, instanţa de contencios constituţional a statuat că arbitrajul constituie o excepţie de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă şi mai puţin formală, confidenţială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.Arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrale încheiate între părţi, cu respectarea principiului libertăţii de voinţă a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii, aşa cum prevede art. 341 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, părţile pot stabili, prin convenţia arbitrală sau printr-un act adiţional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului. În cazul în care părţile nu au convenit asupra unor asemenea norme, tribunalul arbitral va putea reglementa procedura ce urmează a fi aplicată.Cu privire la recuzarea arbitrilor, Curtea a constatat că art. 351^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă prevede cauzele care pun la îndoială independenţa şi imparţialitatea acestora, respectiv cele prevăzute pentru recuzarea judecătorilor, precum şi anumite cauze speciale, ca neîndeplinirea condiţiilor de calificare profesională ori a altor condiţii privitoare la arbitri, prevăzute în convenţia arbitrală. Potrivit art. 351^2 alin. 2 din Codul de procedură civilă, "Cererea de recuzare se soluţionează de instanţa judecătorească, prevăzută de art. 342, cu citarea părţilor şi a arbitrului recuzat, în termen de 10 zile de la sesizare. Încheierea nu este supusă căilor de atac".Prin derogare de la această regulă, art. 353^1 din Codul de procedură civilă prevede că, în situaţiile în care arbitrajul este organizat de o instituţie permanentă, toate atribuţiile ce revin instanţei judecătoreşti în temeiul dispoziţiilor capitolului privitor la constituirea tribunalului arbitral se exercită de această instituţie, conform regulamentului său. Aşa fiind, incidenţa reglementării criticate este subsecventă acordului de voinţă intervenit între părţile care au încheiat convenţia arbitrală şi care au optat pentru soluţionarea litigiului de către o instituţie permanentă.Aşadar, în urma acordului prin care a fost aleasă calea arbitrajului instituţional, dispoziţiile regulamentului acelei instituţii se impun părţilor, tribunalul arbitral urmând a le aplica întocmai. Împrejurarea că partea care solicită recuzarea unui arbitru a achiesat la soluţionarea litigiului de către o instituţie permanentă de arbitraj, deşi cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască dispoziţiile legale referitoare la judecarea litigiului de o asemenea instituţie, ca şi consecinţele juridice ale aplicării lor, nu o îndreptăţeşte să se prevaleze de necunoaşterea legii şi deci lipseşte de temei critica reglementării în cauză.Totodată, prin Decizia nr. 74 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 6 aprilie 2009, Curtea a statuat că, prin prevederile art. 343^3 alin. 1 din Codul de procedură civilă, legiuitorul nu exclude de la competenţa instanţelor judecătoreşti litigiile care fac obiectul unei convenţii arbitrale. Astfel, Curtea a constatat că arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrale încheiate între părţi, fie sub forma unei clauze compromisorii înscrise în contractul principal, fie sub forma unei înţelegeri de sine stătătoare, denumită compromis, şi prin urmare părţile au libertatea de a alege modalitatea de soluţionare a litigiului. Litigiul dedus instanţei de arbitraj comercial se finalizează printr-o hotărâre arbitrală, care, însă, potrivit art. 364 din Codul de procedură civilă, poate fi desfiinţată printr-o acţiune în anulare soluţionată de către instanţele judecătoreşti competente.Ca atare, Curtea constată că prevederile legale care reglementează arbitrajul nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi nici celor cuprinse în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fiind în deplin acord şi cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de judecată este atributul exclusiv al legiuitorului.Întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie, soluţia adoptată în precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 353^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de societăţile comerciale ECE Projektmanagement România – S.R.L. şi ECE Projektmanagement International GmbH în Dosarul nr. 58/2009 al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României – Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 septembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora____________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește