DECIZIE nr. 1.024 din 14 iulie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 din Codul de procedură civilă



Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorFabian Niculae – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghe Rotaru în Dosarul nr. 6.211/86/2009 al Curţii de Apel Suceava – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 14 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 6.211/86/2009 Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Rotaru într-o cauză având ca obiect cererea de soluţionare a recursurilor declarate împotriva sentinţei nr. 2.286 din 16 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Suceava – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece în situaţia în care partea pentru care s-a intervenit a fost în imposibilitatea de a formula calea de atac, aceasta se află în situaţia de a nu se putea apăra. Or, în aceste condiţii calea de atac formulată de către intervenientul accesoriu ar fi de natură a ocroti drepturile părţii pentru care s-a intervenit, inclusiv dreptul la apărare.De asemenea, în opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate reglementează o îngrădire a accesului liber la justiţie, fiind limitat accesul spre cel de-al doilea grad de jurisdicţie.Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia invocată este întemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 şi art. 24, în măsura în care nu i se recunoaşte intervenientului în interesul uneia dintre părţi dreptul de a declara recurs în lipsa formulării recursului de către partea în interesul căreia a intervenit.Regula instituită de art. 21 alin. (2) din Constituţie are ca semnificaţie faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale nicio categorie de persoane.Legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură, însă nu poate aduce atingere substanţei dreptului de acces liber la justiţie în situaţia în care sunt date condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile, iar persoana îşi exercită drepturile cu bună credinţă şi în limite rezonabile.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 56 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut: "Apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părţi se socoteşte neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăşi apel sau recurs."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) – Accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (2) – Dreptul la apărare şi art. 53 – Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Dispoziţiile legale criticate reprezintă norme de procedură care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, sunt stabilite prin lege. Astfel, dispoziţiile art. 56 din Codul de procedură civilă fac parte din secţiunea I – "Intervenţia" a capitolului III – "Alte persoane care pot lua parte la judecată" din titlul I – "Părţile" al cărţii a doua – "Procedura contencioasă". Prin dispoziţiile criticate nu se limitează drepturile părţilor şi nici ale intervenienţilor, deoarece nimic nu le împiedică pe acestea să se adreseze instanţelor judecătoreşti, să folosească toate mijloacele de apărare prevăzute de lege şi să beneficieze de garanţiile procesului echitabil.Curtea mai reţine că intervenţia în interesul altei persoane, având caracter accesoriu în raport cu cererea principală (formulată de partea în interesul căreia s-a făcut intervenţia), permite unei persoane să se alăture şi să susţină interesele unei părţi aflate într-un litigiu pentru a întări poziţia acesteia din urmă. Prin urmare, intervenţia în interesul altei persoane este menită să sprijine reclamarea şi realizarea drepturilor unei părţi din litigiu, dar nu să îndeplinească acte şi fapte în locul titularului parte în proces. Din acest motiv, textul criticat stabileşte cu rigoare că nu poate fi primit apelul sau recursul făcut de către un intervenient în interesul altuia şi introdus în locul apelului sau recursului celui pentru care s-a făcut intervenţia, întrucât intervenientul nu poate invoca un interes propriu.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghe Rotaru în Dosarul nr. 6.211/86/2009 al Curţii de Apel Suceava – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Fabian Niculae–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește