DECIZIE nr. 1.021 din 8 noiembrie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIon Tiucă – procurorDoina Suliman – magistrat-asistent şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Violeta Antoaneta Maier în Dosarul nr. 1.738/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, textul de lege criticat fiind în concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 7 septembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 1.738/2/2007, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Violeta-Antoaneta Maier cu ocazia soluţionării unui recurs civil.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat încalcă "dreptul de a beneficia de o judecată la o instanţă superioară în calea de atac de reformare" şi prin aceasta intră în conflict cu dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi cu prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv. De asemenea, susţine că "împrejurarea că legiuitorul recunoaşte şi căi de atac de retractare nu poate fi aplicată ca o circumstanţă în favoarea constituţionalităţii, de vreme ce căile de atac de retractare sunt prevăzute pentru motive care, de principiu, nu permit magistraţilor să realizeze o judecată nouă asupra a ceea ce deja au decis".Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. Arată că faptul judecării de către aceeaşi instanţă atât a apelului, cât şi a recursului, ca urmare a schimbării competenţei instanţei prin textul de lege atacat, nu încalcă principiul dublului grad de jurisdicţie.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. Arată că prevederile de lege criticate, instituind reguli referitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti, nu îngrădesc dreptul părţilor interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, de a beneficia de un proces echitabil, precum şi de judecarea cauzei într-un termen rezonabil, ci, dimpotrivă, asigură realizarea acestui drept. Consideră că finalitatea textului de lege criticat este aceea de a transpune în practică principiul celerităţii soluţionării litigiilor. În fine, arată că legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze procedura de judecată, căile de atac şi condiţiile exercitării acestora, putând institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, dispoziţii care au următorul conţinut: „(1) Procesele în curs de judecată în primă instanţă la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite, precum şi căile de atac se judecă de instanţele competente, potrivit legii.(2) Apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalului se trimit la tribunale. … (3) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel. … (4) În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), trimiterea dosarelor se va face, pe cale administrativă, instanţelor devenite competente să le judece." … În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, respectiv dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum şi a prevederilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se constată următoarele:Potrivit art. II din Legea nr. 219/2005, apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a legii şi care, potrivit acesteia, sunt de competenţa tribunalului se trimit la tribunal, iar, în mod similar, recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a legii şi care, potrivit acesteia, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel. În toate aceste cazuri, trimiterea dosarelor la instanţele competente se face pe cale administrativă, fără a se mai pronunţa o hotărâre de declinare a competenţei.Asupra constituţionalităţii textului de lege criticat, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 570 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 9 august 2007. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenţei sale, astfel cum este determinată prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, iar „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”.Referitor la faptul că, prin efectul aplicării imediate a noii reglementări privind competenţa materială, aceeaşi instanţă urmează să soluţioneze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, s-a subliniat că soluţia legislativă adoptată nu relevă niciun fine de neconstituţionalitate. "Astfel, dincolo de faptul că ne aflăm în prezenţa unei reglementări cu caracter tranzitoriu, soluţionarea aparţine unor complete cu o compunere diferită, iar părţile beneficiază de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil." Totodată, s-a reţinut că dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei nu aduc nicio atingere principiului imparţialităţii instanţelor judecătoreşti, în contextul dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Legea fundamentală. "Judecarea recursului de către aceeaşi instanţă care a soluţionat apelul, dar în complete diferite, nu constituie, în sine, o prezumţie a lipsei de imparţialitate a judecătorilor care se pronunţă asupra recursului. Cele două căi de atac – apelul şi recursul – sunt guvernate de reguli procedurale distincte, menite să asigure realizarea dreptului la un proces echitabil."Pentru aceleaşi argumente, nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia textul de lege supus controlului contravine prevederilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv.Raţiunile care au stat la baza adoptării soluţiei anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menţinută.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Violeta Antoaneta Maier în Dosarul nr. 1.738/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din 8 noiembrie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent şef,Doina Suliman–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește