DECIZIE nr. 1.017 din 8 iulie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 184 alin. 1-4 din Codul penal



Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorIuliana Nedelcu – procurorIoana Marilena Chiorean – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 184 alin. 1-4 din Codul penal, excepţie ridicată de Sorin Liviu Pletea în Dosarul nr. 5.512/280/2008 al Judecătoriei Piteşti – Secţia penală.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 6 iulie 2010, în prezenţa autorului excepţiei Sorin Liviu Pletea şi a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, pentru a da posibilitatea autorului excepţiei de a depune concluzii scrise, a amânat pronunţarea pentru data de 8 iulie 2010.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 22 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 5.512/280/2008, Judecătoria Piteşti – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 184 alin. 1-4 din Codul penal, excepţie ridicată de Sorin Liviu Pletea într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1), deoarece instituie o discriminare între cetăţeni în sensul incriminării şi pedepsirii în mod diferit a aceleiaşi fapte săvârşite din culpă. De asemenea, trimiterea la art. 180 şi art. 182 din Codul penal afectează dreptul la apărare, întrucât infracţiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată presupune culpa, iar nu intenţia. În sfârşit, pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 184 alin. 1 şi 3 din Codul penal există doar o singură cale de atac, cea a recursului, pe când pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 184 alin. 2 şi 4 din acelaşi cod sunt prevăzute două căi de atac. Or, în aceste condiţii, dreptul la apărare este afectat, întrucât în calea de atac a recursului nu se pot administra probatorii, cu excepţia înscrisurilor.Judecătoria Piteşti – Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise ale autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 184 alin. 1-4 din Codul penal cu denumirea marginală Vătămarea corporală din culpă, care au următorul conţinut:"Fapta prevăzută la art. 180 alin. 2 şi 2^1, care a pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum şi cea prevăzută la art. 181, săvârşite din culpă, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.Dacă fapta a avut vreuna din urmările prevăzute la art. 182 alin. 1 sau 2, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă.Când săvârşirea faptei prevăzute în alin. 1 este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anume activităţi, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.Fapta prevăzută în alin. 2 dacă este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere arătate în alineatul precedent se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani."Referitor la cererea depusă la dosar de către partea Lavinia Florina Balaş, prin care aceasta invocă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 124 din Codul penal, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi celor ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, o excepţie de neconstituţionalitate poate fi ridicată numai în faţa instanţelor judecătoreşti, iar nu direct în faţa Curţii Constituţionale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului său prin raportare la critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 653 din 5 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 7 noiembrie 2006, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 184 alin. 2 şi 4 din Codul penal, statuând că acestea reglementează două modalităţi normative agravante ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi dau expresie voinţei legiuitorului de a sancţiona mai aspru această infracţiune, atunci când fapta incriminată a avut ca urmare o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, dacă fapta a avut drept consecinţă pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluţirea, avortul ori punerea în primejdie a vieţii persoanei, respectiv când fapta care a avut aceste consecinţe este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru îndeplinirea unei anume activităţi. Aceste prevederi de lege nu aduc nicio atingere principiului egalităţii în drepturi, câtă vreme se aplică, fără nicio discriminare, tuturor persoanelor care au săvârşit fapta prevăzută de legea penală, cu consecinţele şi în împrejurările stabilite de lege. În plus, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, ci şi necesitatea lui.De asemenea, prin Decizia nr. 353 din 23 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 29 octombrie 2003, Curtea Constituţională – pronunţându-se asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 184 alin. 5 din Codul penal – a statuat că este atributul constituţional al legiuitorului de a stabili competenţa şi procedura de judecată, inclusiv procedura plângerii prealabile şi a împăcării părţilor, ca excepţii de la principiul oficialităţii procesului penal. Astfel, legiuitorul este cel care stabileşte infracţiunile pentru care acţiunea penală se pune în mişcare numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi la care împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, iar selecţia se bazează pe gradul de pericol social al infracţiunii, în diferitele variante ale acesteia, precum şi pe alte raţiuni de politică penală, în concordanţă cu dispoziţiile şi principiile constituţionale.Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut distincţia pe care legiuitorul o face între vătămarea corporală şi vătămarea corporală gravă, excluzând pentru aceasta din urmă posibilitatea ca punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale să depindă de voinţa persoanei vătămate. Fiind vorba de două situaţii diferite, tratamentul juridic nu putea fi decât diferit, astfel că nu se poate invoca încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi.Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, inclusiv pentru critica referitoare la dispoziţiile art. 184 alin. 1 şi 3 din Codul penal.Distinct faţă de acestea, Curtea mai constată că nu poate fi primită nici critica referitoare la împrejurarea că este afectat dreptul la apărare al părţilor prin aceea că în situaţia prevăzută de art. 184 alin. 1 şi 3 din Codul penal există doar o singură cale de atac împotriva hotărârii pronunţate pe fond, deoarece, potrivit art. 385^1 alin. 1 lit. d^1) din Codul de procedură penală, sentinţele privind infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă sunt supuse recursului, care, în acord cu art. 385^6 alin. 3 din acelaşi cod, "nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 385^9, iar instanţa este obligată ca, în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele."Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 184 alin. 1-4 din Codul penal, excepţie ridicată de Sorin Liviu Pletea în Dosarul nr. 5.512/280/2008 al Judecătoriei Piteşti – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iulie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește