DECIZIE nr. 1.016 din 7 iulie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii



Acsinte Gaspar – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorPatricia Marilena Ionea – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Petrom” – S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 1.552/95/2009, nr. 1.551/95/2009, nr. 1.518/95/2009, nr. 1.549/95/2009, nr. 1.766/95/2009, nr. 2.053/95/2009, nr. 2.016/95/2009, nr. 2.052/95/2009, nr. 624/95/2009, nr. 2.029/95/2009, nr. 2.387/95/2009 şi nr. 2.154/95/2009 ale Tribunalului Gorj – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 2 iulie 2009 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când, la solicitarea avocatului autorului excepţiei, Curtea a amânat pronunţarea la data de 7 iulie 2009, în vederea depunerii de note scrise la dosar.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 10, 18 şi 26 martie 2009, pronunţate în dosarele nr. 1.552/95/2009, nr. 1.551/95/2009, nr. 1.518/95/2009, nr. 1.549/95/2009, nr. 1.766/95/2009, nr. 2.053/95/2009, nr. 2.016/95/2009, nr. 2.052/95/2009, nr. 624/95/2009, nr. 2.029/95/2009, nr. 2.387/95/2009 şi nr. 2.154/95/2009, Tribunalul Gorj – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Petrom” – S.A. din Bucureşti cu prilejul soluţionării unor acţiuni civile având ca obiect drepturi băneşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Codul muncii, care prevede că orice dispoziţie contrară acestui act normativ se abrogă, este contrar dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi (5), art. 73 alin. (3) lit. p) şi art. 79 alin. (1) din Constituţie, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, consideră că textul de lege criticat, prin formularea sa imprecisă, poate ridica dificultăţi de interpretare şi aplicare a legii. În acest sens, autorul face referire la normele procedurale aplicabile în speţele sale, care au ca obiect conflicte de muncă, arătând că art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Codul muncii nu este în măsură să clarifice care dintre acestea urmează să se aplice. Astfel, arată că prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă sunt diferite de cele ale art. 284 din Codul muncii, care reglementează aceeaşi materie, respectiv instanţa competentă să soluţioneze aceste conflicte. Cu toate că, din perspectiva principiilor de aplicare a legii în timp, în speţă ar trebui să fie incidente reglementările mai noi, respectiv cele ale Codului muncii, caracterul special pe care îl are Legea nr. 168/1999 faţă de dreptul comun în materie, reglementat de Codul muncii, poate conduce la o concluzie contrară, potrivit căreia incidente ar fi dispoziţiile legii speciale. Toate aceste argumente sprijină concluzia pe care autorul excepţiei o consideră esenţială pentru motivarea sa, anume că prevederile art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Codul muncii încalcă principiul efectivităţii juridice, consacrat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Acest principiu presupune că legiuitorul are obligaţia de a asigura adoptarea unor dispoziţii legale eficiente care să fie coerente (Cauza Unedic contra Franţei, 2008), să evite paralelismul legislativ (Cauza Katz contra României, 2009), să aibă vocaţia de a respecta drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor şi să aibă o aplicabilitate practică uniformă, pentru a se evita o jurisprudenţă neuniformă (Cauza Santo Pinto contra Portugaliei, 2008). În plus faţă de acestea, autorul excepţiei aminteşte că, prin dispoziţiile art. 62 alin. (1) şi art. 63 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă, excluzând, prin urmare, abrogarea implicită. Acest mod de abordare a fost determinat atât pentru a asigura coerenţa sistemului legislativ, cât şi pentru a asigura eficacitatea principiului separaţiei puterilor în stat, întrucât nu permite judecătorului să legifereze expres unde legiuitorul a tăcut, respectiv să constate abrogarea, deşi legiuitorul nu a făcut-o. Nerespectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 prin reglementarea unei norme care are un efect abrogator implicit, precum textul de lege criticat, are semnificaţia încălcării art. 1 alin. (5) din Constituţie care prevede obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, obligaţie căreia trebuie să se supună inclusiv Parlamentul, întrucât textul constituţional nu face nicio distincţie cu privire la destinatarii normei.Tribunalul Gorj – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că abrogarea cunoaşte mai multe forme, putând fi expresă sau tacită. Întrucât, în speţă, norma juridică nouă, respectiv Codul muncii, reglementează competenţa teritorială a instanţelor care judecă litigiile de muncă, rezultă că legiuitorul a dorit să scoată din vigoare vechea reglementare în acest domeniu cuprinsă în Legea nr. 168/1999. Cu alte cuvinte, prin intrarea în vigoare a Codului muncii, au fost abrogate implicit dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 168/1999 (abrogare parţială). De altfel, dispoziţiile Codului muncii se raliază prevederilor europene şi internaţionale referitoare la jurisdicţia muncii, în sensul că reglementările de la art. 284 privind competenţa teritorială a instanţelor de judecată au fost instituite în beneficiul salariatului pentru eficientizarea actului de justiţie, în spiritul principiului celerităţii şi al garantării accesului liber şi imediat la justiţie.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituţional. În acelaşi timp, arată că motivele invocate de autorul excepţiei privesc, în esenţă, modul de interpretare şi aplicare a legii aplicabile speţei, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziţii potrivit cărora „(2) Pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă: […]– orice alte dispoziţii contrare."Autorul excepţiei consideră că textul de lege criticat este contrar următoarelor texte din Constituţie: art. 1 alin. (4) şi (5) care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 73 alin. (3) lit. p) prin care se stabileşte că regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială se reglementează prin lege organică şi art. 79 alin. (1) referitor la atribuţiile Consiliului Legislativ. De asemenea, consideră că este încălcat şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că întreaga motivare a acesteia se referă la modul de interpretare şi aplicare în timp a două legi organice, şi anume Codul muncii şi Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă. Autorul excepţiei susţine, în acest sens, că există o practică neunitară la nivelul instanţelor de judecată, în privinţa constatării abrogării implicite a prevederilor art. 72 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, având drept consecinţă pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti diferite, asupra aceleiaşi probleme de drept. De asemenea, arată că nu au fost respectate normele de tehnică legislativă cu prilejul adoptării Codului muncii.Or, Curtea reţine că problemele ce ţin de aplicarea legii, respectiv luarea deciziei asupra incidenţei în cauză a unor texte de lege, revin instanţei de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, care prevede că "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege", iar nu instanţei de contencios constituţional. Astfel, instanţa de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide care dintre legile puse în discuţie sunt incidente, folosind toate principiile de interpretare a legii. Decizia instanţei de judecată poate fi atacată la instanţa superioară, iar, în cazul în care practica judiciară vădeşte o interpretare neunitară, Constituţia, prin art. 126 alin. (3), dă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar nu Curţii Constituţionale, competenţa de a stabili interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti.Eventualele necorelări de ordin legislativ dintre dispoziţiile Legii nr. 168/1999 şi cele ale Legii nr. 53/2003 – Codul muncii nu pot forma obiect al controlului de constituţionalitate şi nici nu pot fi invocate drept argument în sprijinul susţinerii neconstituţionalităţii unor reglementări. Examinarea acestora nu intră în sfera de competenţă a Curţii Constituţionale, ci în competenţa exclusivă a Parlamentului de a interveni pe calea unor modificări, completări sau abrogări pentru a asigura ordinea juridică necesară.Curtea Constituţională nu poate fi transformată în legiuitor pozitiv, ci trebuie să-şi limiteze rolul la cel de legiuitor negativ, având doar competenţa de a lipsi de efecte juridice legile neconstituţionale.De asemenea, Curtea reţine că atribuţiile sale privind analiza conformităţii unor texte de lege cu Constituţia nu se pot extinde şi asupra aspectelor ce ţin de respectarea normelor de tehnică legislativă, atâta timp cât aceste norme nu au relevanţă în plan constituţional.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Petrom” – S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 1.552/95/2009, nr. 1.551/95/2009, nr. 1.518/95/2009, nr. 1.549/95/2009, nr. 1.766/95/2009, nr. 2.053/95/2009, nr. 2.016/95/2009, nr. 2.052/95/2009, nr. 624/95/2009, nr. 2.029/95/2009, nr. 2.387/95/2009 şi nr. 2.154/95/2009 ale Tribunalului Gorj – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iulie 2009.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește