Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 547 din 6 august 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorDoina Suliman – magistrat-asistent-şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, excepţie ridicată, din oficiu, de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti – Secţia civilă în Dosarul nr. 830/299/2009.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 23 iunie 2009 şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea a amânat pronunţarea la data de 30 iunie 2009 şi, apoi, la 7 iulie 2009.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 23 martie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 830/299/2009, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei.Excepţia a fost ridicată din oficiu de instanţa de judecată cu ocazia soluţionării unei cauze civile având ca obiect o contestaţie la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1, 21 şi 115. Totodată, arată că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului "este în sensul înlăturării diferenţelor de regim juridic între particulari şi instituţiile statului în ceea ce priveşte executarea silită a hotărârilor judecătoreşti, mergând chiar până acolo încât să considere că titlurile executorii împotriva autorităţilor statului, încorporând garanţia imparţialităţii şi independenţei actului de justiţie, ar trebui executate din oficiu".Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este neconstituţional.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 20 iunie 2008, aprobată prin Legea nr. 76/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 8 aprilie 2009, dispoziţii care au următorul cuprins:"Art. III. – (1) Plata sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei, se va realiza, eşalonat, în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, modalitatea de eşalonare fiind stabilită prin ordin comun al ministrului justiţiei, ministrului economiei şi finanţelor, preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.(2) Ordinul prevăzut la alin. (1) se emite în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi va fi comunicat executorilor judecătoreşti, precum şi trezoreriei ori instituţiei bancare unde debitorii au deschise conturi." … În susţinerea neconstituţionalităţii ordonanţei, instanţa supremă invocă înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 1, art. 21 şi art. 115.Prin Decizia nr. 784 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 7 iulie 2009, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 sunt neconstituţionale, întrucât eşalonarea plăţii sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei, nu a fost determinată de necesitatea unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu putea fi amânată, ceea ce contravine prevederilor art. 115 alin. (4) teza întâi din Constituţie.Totodată, Curtea a reţinut că aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 prin Legea nr. 76/2009 nu poate avea relevanţă asupra neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate, deoarece aprobarea prin lege a unei ordonanţe a Guvernului nu acoperă viciul de neconstituţionalitate extrinsecă a acesteia.Pentru că decizia menţionată a fost pronunţată ulterior sesizării Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, urmează ca, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, aceasta să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, excepţie ridicată, din oficiu, de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti – Secţia civilă în Dosarul nr. 830/299/2009.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iulie 2009.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent-şef,Doina Suliman–––-